Au fost prinși cu mai multe arme de foc, gloanțe și cartușe. Opt persoane printre care și cetățeni de origine azeră au ajuns pe mâna poliției, fiind bănuiți că ar face parte dintr-o grupare infracțională implicată în traficul internațional de droguri. Suspecții riscă de la 7 la 15 de ani de închisoare.
Oamenii legii au stabilit că membrii grupului, opt la număr, cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani, aveau legături directe cu autorități criminale, hoți în lege, care ar face parte din criminalitatea organizată internațională.
Astfel, la 5 decembrie, cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger” au fost efectuate percheziții la cinci adrese din municipiul Chișinău unde au fost depistate și ridicate telefoane mobile, arme de foc de model Winchester și PM, zeci de cartușe de calibrul 38 și 9 mm, un pistol cu glonț de model Baikal 442 cu 29 cartușe 9×18, un pistol cu glonț CZ cu 29 de cartușe, Pistol automat CZ Scorpion cu 37 de cartușe 9×19, 63 de cartușe 9×19, 20 cu gaze. O parte dintre arme erau deținute legal, dar păstrate necorespunzător, iar altele cu termenul permiselor expirat.
La una dintre adresele percheziționate au fost depistați patru cetățeni de origine azeră, unul dintre ei cu vârsta de 53 de ani, care se afla pe teritoriul țării cu termenul de ședere expirat. Acesta a fost predat angajaților Inspectoratului General de Migrație, ulterior fiind îndepărtat din Republica Moldova, prin aeroportul Chișinău, în țara de origine Republica Azerbaidjan, fiindu-i instituită interdicția de intrare pe teritoriul țării pe un termen de 2 ani.
Toate persoanele se cercetează în stare de libertate. Dacă va fi stabilită implicarea suspecților în circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare săvârșite de un grup criminal organizat, aceștia riscă de la 7 la 15 de ani de închisoare.
La fel, pentru păstrarea necorespunzătoare a armelor de foc, membrii grupului riscă amendă de până la 42.500 de lei sau închisoare de până la 3 ani.
Cazul este documentat de către Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Buiucani, sub conducerea Procuraturii municipiul ului Chișinău- Oficiul Buiucani,