Republica Moldova s-a prezentat drept candidat la președinția summitului ONU privind clima de anul viitor, iar Serbia ia în considerare, de asemenea, să-și arunce pălăria în ring, potrivit unui document citat de Reuters.
Potrivit reprezentanților Ministerului Mediului, în lipsa unui consens în East European Group (EEG), o decizie finală încă nu este adoptată.
„O eventuală decizie finală cu referire la asumarea de către Republica Moldova a președinției COP29, după constatarea lipsei de consens în EEG, nu a fost adoptată”, a declarat pentru TV8, Vladimir Madan, responsabil pe comunicare la Ministerul Mediului.
Propunerile celor două țări sunt o încercare de a rezolva o disputa geopolitică care a lăsat evenimentul COP29 fără gazdă.
„Cu cea mai mare atenție pentru semnificația conferinței COP29, Ministerul Mediului al Republicii Moldova intenționează să depună oficial o candidatura pentru prezidarea acestui eveniment de mare impact”, se arată în scrisoarea înaintată, citată de Reuters.
O țară din Europa de Est urmează să găzduiască discuțiile din 2024 după COP28 din acest an. Dar Rusia se opune ca un membru al UE să organizeze evenimentul, deoarece tensiunile cu blocul sunt mari în timpul războiului din Ucraina.
Cele 23 de țări care alcătuiesc gruparea COP cunoscută sub numele de state est-europene trebuie să cadă în unanimitate de acord asupra țării gazdă.
Conferințele ONU privind schimbările climatice au loc în fiecare an și sunt singurul forum multilateral de luare a deciziilor din lume cu privire la schimbările climatice. Ediția din acest an are loc la Dubai, unde Republica Moldova este reprezentată de către Victor Parlicov și Iordanca-Rodica Iordanov.