Majoritatea oficialilor din țara noastră nu vor beneficia de compensații la căldură în perioada sezonului rece. Aceștia spun că nu au completat cererile, întrucât veniturile le permit să-și achite facturile integral. Pe de altă parte, câțiva deputați ne-au spus că vor primi ajutorul lunar la factură, însă au ezitat să divulge gradul de vulnerabilitate care le-a fost atribuit.
„Da, m-am înscris, ca oricare alt cetățean. Am primit ieri, ca și toți restul, categoria. Am primit acel grad pe care l-am primit, n-o să-l dezvălui, dar asta este”, a spus deputatul PAS, Vitalie Jacot.
Am vorbit și cu alți deputați din Parlament. Unii ne-au spus că nu au aplicat pentru ajutor, alții însă susțin că încă nu au reușit să-și verifice gradul de vulnerabilitate.
„Nu, nu am aplicat la compensații. Consider că sunt oameni care mai multă nevoie de aceste surse financiare și cred că este o responsabilitate a fiecăruia care are venituri un pic mai mari să facă același lucru”, a menționat deputatul PAS, Victor Spînu.
„Am completat, pentru că eu sunt foarte disciplinată și asta trebuie să disciplineze pe toți. Ce grad de vulnerabilitate vi s-a atribuit? Dacă cinstit, nici nu m-am interesat, nu am avut timp. Anul trecut ați beneficiat de compensații? Da, și era ceva mediu”, a declarat deputata PAS, Maria Pancu.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a recunoscut că a fost inclus în categoria medie de vulnerabilitate și s-a arătat mulțumit de gradul atribuit.
„Mediu, la mine e mediu. Chiar ieri, după ce am văzut știrea că s-au atribuit gradele, am intrat pe profilul meu de pe compensatii.gov.md și scria cerere procesată, mediu, ce înseamnă asta deja, nu știu. - Că veți plăti 12 lei și 60 de bani pentru gaze. - Da? O să știu”.
Am încercat să vorbim și cu miniștrii. Aceștia, având și un salariu mai mare, ne-au spus că nu au depus cerere pe site-ul compensații.gov.md.
„Niciodată în viața mea nu am depus la compensații. Mă consider o persoană care pot să îmi câștig și să îmi achit facturile din munca mea. Eu cu mare drag las locul liber pentru cei care într-adevăr au nevoie de ajutor și noi ca societate ar trebui să ne autocontrolăm și să nu beneficiem cu fiecare ocazie de tot ce oferă statul suport și să profităm de asta”, a spus ministrul Culturii, Sergiu Prodan.
„Nuuu... nu am depus. Am crezut că nu e cazul, sunt alții care au nevoi mai mari”, ne-a răspuns vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian.
„Nu am depus la compensații, eu consider că de compensații trebuie să dispună persoanele care au cel mai mult nevoie și poate de compensația mea să beneficieze alte persoane care sunt mult mai vulnerabili energetic”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.
„N-am depus nici anul trecut, nici anul acesta. Mulțumim cumva contribuabililor pentru salariul pe care îl avem, eu cred că eu reușesc să îmi acopăr necesitățile mele fără ca să beneficiez de suport din partea statului”, a spus ministrul Educației, Dan Perciun.
„Nu am depus, pentru că cred că la salariul pe care îl am, cred că aș fi în categoria primară și a fost o decizie proprie pe care am luat-o. Este important ca cei care au un pic mai multe resurse să aibă un sentiment de solidaritate”, a menționat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Conform datelor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cele mai multe gospodării s-au încadrat în categoria de vulnerabilitate extremă, foarte ridicată și ridicată. De asemenea, în categoria de vulnerabilitate energetică medie se află aproape 11 la sută din gospodăriile înregistrate, iar în categoriile scăzută, primară și fără vulnerabilitate s-au încadrat circa 60 de mii de gospodării, adică 8 la sută din cele înscrise în program.