UPDATE: Polițiștii au depistat băiatul în afara oricărui pericol, în capitală.
Un băiețel de 10 ani din Capitală este căutat de aproape o săptămână de către familie și oamenii legii. Potrivit poliției, minorul a plecat de la o instituție de învățământ din centrul Chișinăului într-o direcție necunoscută, iar de atunci, nu se știe locul aflării sale.
Familia băiatului a anunțat poliția în data de 5 decembrie. De atunci, au fost efectuate căutări, însă oamenii legi nu au dat de urma minorului, așa că solicită ajutorul cetățenilor, în vederea identificării acestuia. Mai mult, în baza parteneriatului pe care îl are Poliția cu compania Meta, prin intermediul sistemului de alertă „Amber” a fost inițiată localizarea copilului cu ajutorul rețelei Facebook.
Băiatul are înălțimea de 1.32 m, are părul șaten și ochii căprui, iar în ziua în care a dispărut purta o geacă neagră, un trening de culoare gri cu roșu și ghete negre. Avea în spate și un rucsac de culoare roșie.
Anterior, copilul a mai plecat de acasă, anunță poliția.
Semnalmente: înălțimea 1.32 m, ochi căprui și păr șaten.
Cine l-a văzut sau are informații despre locul aflării băiatului este rugat să sune la numerele de telefon 068 466021 sau 062 102755.