Ethno Republic & Marcel Ștefăneț, Cornelia Ștefăneț, Viorica Lupu & „Opincuța” au lansat o nouă premieră muzicală în ajunul sărbătorilor de iarnă. Este vorba de o colindă, intitulată „Colindăm la omu bun”. Cele două interprete de muzică populară au distribuit noua melodie însoțită de videoclip pe rețele, iar în scurt timp de la lansare, melodia s-a lăsat cu aprecieri și comentarii de laudă.
„Oameni faini, primiți Colinda? Vă aducem în dar de sărbători, o colinda realizată cu mult suflet și inspirație, special pentru voi, publicul nostru drag !
Să vă fie casa plină de bucurie și zâmbet, iar colinda noastră să vă încălzească sufletele”, au scris Cornelia Ștefăneț și Viorica Lupu pe Facebook.
Videoclipul surprinde și ansamblul de copii „Opincuța”, care are un rol important odată ce cântă alături de artiști și creează o atmosferă feerică și pură de iarnă și sărbători.




































