Până pe 17 decembrie, ușile Guvernului sunt deschise pentru cei care vor să se alăture campaniei „Biblioteca de sub brad”. Cărțile, care vor fi dăruite în cadrul campaniei, vor ajunge în bibliotecile și în spitalele din întreaga țară.
Prin intermediul aceste campanii se încearcă promovarea lecturii în societate, mai ales în rândul tinerilor.
„Consolidăm valorile culturale, dotăm bibliotecile școlare, secțiile/saloanele pentru copii din cadrul spitalelor din țară. Invităm și editurile, librăriile și organizațiile culturale să susțină această inițiativă”, a spus anterior purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.
Cei care vor să doneze cărți le pot lăsa sub bradul din clădirea Guvernului, intrarea din strada G. Bănulescu Bodoni.
TV8.md reamintește că în contextul sărbătorilor de iarnă, Guvernul a anunțat și lansarea campaniei „Hai acasă de Crăciun”. Astfel, cetățenii din țară și din diasporă sunt încurajați să împărtășească experiențele lor de Crăciun prin imagini și videoclipuri, evidențiind modul în care sărbătoresc și amintirile lor legate de perioada sărbătorilor de iarnă. Toate acestea pot fi expediate pe adresa de email acasadecraciun@gov.md.