Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1704: Crimeea a ajuns în beznă totală. Trump amenință cu taxe de 200%

externe

/LIVE TEXT/ Război în Israel, ziua 68: Vot la ONU, tuneluri inundate și bombardamente în Siria și Liban. „Israelul, izolat diplomatic”

război Israel rachete.28război Israel rachete.28
13 decembrie 2023, ora 17:19

​În cea de-a 67-a zi de război, tensiunile cresc între combatanți dar și pe scena internațională. Președintele SUA, Joe Biden a declarat că Israelul începe să piardă sprijinul comunității internaționale, în timp ce țara continuă campania masivă de bombardamente în Gaza. Totodată, în ultima zi, opt soldați israelieni au murit în lupte, inclusiv un comandant. Marți, bombardamentele s-au concentrat asupra centrului Khan Younis, principalul oraș din sudul Gazei, unde atacurile aeriene israeliene au ucis 11 palestinieni, inclusiv doi copii, au declarat oficialii din domeniul sănătăţii. Mai la sud, în Rafah, la granița cu Egiptul, loviturile au ucis 22 de persoane, inclusiv copii.

UPDATE 17:13 Ministrul de externe al Israelului a declarat că țara sa va continua războiul cu sau fără sprijin internațional, relatează Sky News. Eli Cohen a declarat că o încetare a focului ar fi un „cadou pentru Hamas”, permițându-i acestuia să amenințe din nou Israelul. Declaraţiile vin după ce 153 de membri ai ONU au votat în favoarea unei rezoluții care solicită o încetare imediată a focului, în timp ce doar 10 au votat împotrivă.

UPDATE 17:00 Armata israeliană a anunțat că 10 soldați au fost uciși în luptele din nordul Gazei de ieri, cel mai mare număr de decese înregistrate într-o singură zi de când a început ofensiva sa terestră împotriva Hamas. Nouă dintre cei uciși – inclusiv un comandant de batalion și un colonel – luptaseră în Shejaiya, la est de orașul Gaza. Ei au murit în urma unei ambuscade organizate de Hamas. Times of Israel relatează că, potrivit unei investigații preliminare, marți seară, soldații de infanterie din Brigada Golani desfășurau operațiuni de căutare în inima orașului Shejaiya, văzută de mulți ca una dintre cele mai puternic fortificate bastioane Hamas din nordul Gazei. Forța inițială a patru soldați a intrat într-un grup de trei clădiri – despre care se crede că ar fi fost abandonate – în jurul unei curți, pentru a efectua căutări și a găsit intrarea unui tunel. Când trupele au intrat într-una dintre clădiri, teroriștii Hamas i-au pus în ambuscadă, aruncând grenade, detonând un dispozitiv exploziv și deschizând focul asupra lor.

UPDATE 16:30 Armata israeliană (IDF) spune că a lovit ceea ce a descris drept „ținte teroriste Hezbollah” în interiorul Libanului, conform The Guardian. „Astăzi, tancurile și avioanele de luptă ale IDF au lovit ținte teroriste ale Hezbollah în Liban. Soldații IDF au lovit, de asemenea, o serie de celule teroriste în diferite locații de-a lungul graniței cu Liban”, a scris IDF pe canalul său de Telegram. Armata israeliană susține că atacurile au fost lansate ca răspuns la loviturile din Liban asupra unor localități din nordul Israelului.

UPDATE 16:00 Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, este aşteptat în Israel pentru o vizită de două zile, joi şi vineri, urmând să se întâlnească cu premierul Benjamin Netanyahu, pe fondul eforturilor SUA de a face presiuni asupra Israelului ca să reducă bombardamentele "nediscriminatorii" din Gaza, relatează Reuters. Sullivan va avea întâlniri cu Netanyahu, cu cabinetul său de război şi cu preşedintele Herzog pentru a discuta ultimele evoluţii din Israel şi Gaza, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională, Adrienne Watson. Deplasarea oficialului de la Casa Albă are loc pe fondul tensiunilor deschise dintre preşedintele american Joe Biden şi premierul Netanyahu cu privire la operaţiunea militară israeliană din Gaza care a urmat atacului mortal din 7 octombrie asupra Israelului comis de gruparea militantă palestiniană Hamas.

UPDATE 14:31 Președintele american Joe Biden se va întâlni miercuri cu membrii familiilor tuturor celor opt americani care se presupune că ar fi ținuți ostatici de Hamas în Gaza, a anunțat Casa Albă, conform The Times of Israel. Întâlnirea va fi prima pe care președintele o va avea cu familiile de ostatici, deși unii vor participa virtual, a spus un oficial american.

UPDATE 14:15 Două rachete lansate de pe teritoriul controlat de rebelii Houthi din Yemen au trecut aproape de o navă comercială aflată în apropierea strâmtorii Bab el-Mandeb, a declarat un oficial american, potrivit Times of Israel. De asemenea, o navă de război americană a doborât dronă care a fost lansată de Houthi și zbura în direcția sa în timpul incidentului, potrivit oficialului. Nimeni nu a fost rănit în timpul atacului. Nava care a fost vizată, petrolierul Ardmore Encounter, sub pavilionul Insulelor Marshall, se îndrepta spre nord, spre Canalul Suez din Marea Roșie, au arătat datele de urmărire prin satelit analizate de Associated Press.

UPDATE 14:00 Agenția de presă palestiniană Wafa relatează că armata israeliană este activă în orașul ocupat Jenin din Cisiordania pentru a doua zi consecutiv, scrie The Guardian. Conform sursei citate, șapte palestinieni au fost uciși și există un „număr de civili răniți”, după ce au existat „confruntări între tinerii palestinieni și forțele de ocupație, care au lansat o campanie de arestări în rândul cetățenilor”.

UPDATE 13:00 Sute de membri ai familiilor ostaticilor ținuți în Gaza protestează în fața complexului guvernamental israelian din Ierusalim, cerând ca un acord pentru eliberarea ostaticilor să fie semnat de urgență. Unii oameni au dormit în corturi amenajate lângă biroul primului ministru. Miercuri dimineață, demonstranții au stat de-a lungul drumului care ducea de la Biroul Primului Ministru la Knesset, ținând pancarte pe care scria: „Timpul se scurge – eliberați-i pe cei răpiți!”.

UPDATE 12:16 Papa Francisc şi-a reluat miercuri apelul la încetarea „imediată” a focului în Fâşia Gaza şi a pledat pentru încetarea suferinţei israelienilor şi a palestinienilor deopotrivă. „Îmi reînnoiesc apelul pentru încetarea imediată a focului din considerente umanitare”, a afirmat miercuri liderul celor peste 1,35 miliarde de catolici din lume. „Fie ca această suferinţă uriaşă a israelienilor şi a palestinienilor să înceteze”, a spus Papa, reluându-şi apelul la eliberarea tuturor ostaticilor israelieni şi la livrarea de ajutor umanitar în Fâşia Gaza.

UPDATE 11:05 „Vreți o încetare a focului reală?”, a declarat Erdan în timp ce ținea în mână o pancartă pe care era scris numărul de telefon al biroului lui Sinwar și le spunea să îl întrebe direct, întrucât Sinwar și Hamas poartă adevărata responsabilitate pentru conflictul actual.„Sună...și cere-l pe Yahya Sinwar. Spuneți Hamas să dea jos armele, să se predea și să ne returneze ostaticii. Acest lucru va aduce o încetare completă a focului care va dura pentru totdeauna”, a spus Erdan. 

UPDATE 11:03 Între timp, forţele israeliene au lovit numeroase ţinte din Siria şi Liban, lucru ce provoacă o creștere a temerilor că războiul Israelului împotriva Hamas ar putea aprinde un conflict regional mai amplu. Deja peste 100.000 de oameni şi-au părăsit recent casele din sudul Libanului şi s-au mutat mai în nord, potrivit estimărilor IDF.

UPDATE 09:18 Trupele IDF au identificat o celulă teroristă în zona Shejaiya, care era în drum pentru a lansa rachete spre Israel. Trupele au direcționat o aeronavă IAF să lovească celula teroristă și lansatorul de rachete. „Forțele terestre, aeriene și navale ale IDF continuă lovituri precise asupra țintelor teroriste și infrastructurii din Fâșia Gaza, cu peste 250 de ținte teroriste lovite în ultima zi”, scrie serviciul de presă al IDF.

UPDATE 09:15 Israelul se confruntă cu o izolare diplomatică din ce în ce mai mare în războiul său împotriva Hamas, după ce Organizația Națiunilor Unite a cerut o încetare imediată a focului umanitar în Gaza, iar președintele american Joe Biden i-a transmis că bombardamentele „nediscriminatorii” asupra civililor afectează sprijinul internațional, relatează Reuters. Adunarea Generală a ONU, formată din 193 de membri, a adoptat marți o rezoluție prin care cere încetarea focului. Trei sferturi din statele membre au votat „pentru”.„Prețul înfrângerii Hamas nu poate fi suferința continuă a tuturor civililor palestinieni”, au transmis liderii Canadei, Australiei și Noii Zeelande într-o declarație comună în care solicită încetarea focului. Autoritatea Palestiniană a salutat rezoluția și a îndemnat țările să facă presiuni asupra Israelului pentru a se conforma. Un oficial Hamas aflat în exil, Izzat El-Reshiq, a transmis că Israelul ar trebui să „oprească agresiunea, genocidul și epurarea etnică împotriva poporului nostru”.

UPDATE 08:55 Armata israeliană a anunțat că opt soldați au fost uciși ieri în luptele din Fâșia Gaza, ceea ce urcă la 113 numărul soldaților morți în ofensiva terestră împotriva grupării teroriste Hamas. Printre cei uciși se numără comandantul Batalionului 13 al Brigăzii Golani, Tomer Grinberg, dar și doi comandați de companie și unul de pluton. Alți trei soldați au fost răniți grav în luptele din Gaza.

UPDATE 08:45 Israelul a declarat că 135 de ostatici sunt încă ținuți captivi în Gaza de către Hamas. Dintre aceștia, 19 au fost declarați morți, potrivit oficialilor, informează Sky News. Corpurile a doi ostatici care au murit în captivitate au fost recuperate de către Forțele de Apărare ale Israelului în cursul zilei de astăzi. Pe lista ostaticilor morți care sunt încă în Gaza se află și un cetățean tanzanian, a precizat biroul de presă al guvernului. Tanzania a declarat anterior că doi dintre cetățenii săi se aflau printre cele 240 de persoane luate ostatice de Hamas la 7 octombrie. Celălalt cetățean tanzanian a fost confirmat mort luna trecută.

UPDATE 08:40 Armata israeliană spune că a efectuat marți o operațiune în Jenin, vizând o instalație de producție de explozivi. IDF spune că operațiunea din orașul Cisiordania a dus la descoperirea de „dispozitive explozive plantate sub drumuri pentru a ataca forțele de securitate”, și că ulterior au confiscat arme, muniții și alți explozibili. Comentariile, raportate de Agence France-Presse, au venit în timp ce oficialii palestinieni din domeniul sănătății au declarat că forțele israeliene au ucis șase palestinieni în Jenin.

UPDATE 08:30 Forțele de apărare israeliene au început să pompeze apă de mare în rețeaua de tuneluri Hamas din Gaza, potrivit unui raport. The Wall Street Journal citează oficiali americani care susțin că procesul ar urma să dureze săptămâni și ar putea distruge tunelurile. Israelul crede că Hamas ascunde ostatici, luptători și muniții în interiorul tunelurilor. Alți oficiali și-au exprimat îngrijorarea că apa de mare ar putea pune în pericol aprovizionarea cu apă dulce a Gazei, potrivit ziarului.

/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/VIDEO/ Momentul accidentului de lux la Stăuceni, cu implicarea unui autobuz de rută: 4 pasageri au ajuns la spital
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
„Primele 72 de ore” de criză: Ce va cuprinde ghidul pregătit pentru familiile din Moldova
„Primele 72 de ore” de criză: Ce va cuprinde ghidul pregătit pentru familiile din Moldova
/VIDEO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special, la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Copiii învață în grădiniță, iar școala zace în paragină: Un reportaj special, la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Cu căruța peste drumul de beton proaspăt turnat: O primărie din Hîncești a sesizat poliția
/VIDEO/ Cu căruța peste drumul de beton proaspăt turnat: O primărie din Hîncești a sesizat poliția

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente