Au rămas fără apartament, după ce au fost condamnați la 12 și 5 ani de închisoare. Este vorba de doi bărbați de 32 și, respectiv, 24 de ani, din Nisporeni și Strășeni, care au fost găsiți vinovați de trafic de droguri.
Potrivit PCCOCS, sentința împotriva acestora a fost pronunțată în noiembrie 2022. Pe atunci, bărbații avea 31 și 23 de ani.
Cei doi și-au desfășurat activitatea ilegală în Chișinău, până la reținerea lor în noiembrie 2021 și plasarea în arest preventiv, la solicitarea procurorului PCCOCS. Aceștia primeau și puneau în vânzare droguri de tip PVP cristale albe sau roz, denumite „sare”, care pot provoca paranoia sau halucinații ce pot duce și la automutilarea consumatorului.
Deși avocații inculpaților au solicitat achitarea lor, Curtea de Apel Chișinău a menținut sentința de condamnare a celor doi, solicitată de procurori.
Acum, apartamentul urmează să fie scos în vânzare, pentru încasarea de către stat a 800.000 lei pe care aceștia i-au primit pe conturi din vânzarea de droguri, apoi i-au cheltuit.




































