Un moldovean, cercetat de CNA într-un dosar de spălare de bani, a fost reținut în seara zilei de 13 decembrie, pe Aeroportul Chișinău. Bărbatul a fost extrădat din Țările de Jos.
Potrivit CNA, organul de urmărire penală a finalizat cercetările în data de 3 iulie 2023, iar cauza penală a fost transmisă instanței de judecată prin intermediul Procuraturii Anticorupție, în lipsa învinuitului.
Inculpatul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în colaborare cu beneficiarul efectiv al unei societăți nerezidente, precum și alte persoane neidentificate.
Conform anchetei, inculpatul, având cunoștință că entitatea străină nu va onora un angajament presupus în baza unui contract fictiv, ar fi coordonat și asigurat conversia sumei de 1 600 000 de lei, provenite dintr-un credit bancar în valoare de 4 400 000 de lei acordat unei societăți din Republica Moldova de către „Banca de Economii”. Acesta ar fi dispus conversia mijloacelor bănești în dolari SUA și transferarea acestora în contul societății nerezidente din Cipru, având ca beneficiari și un cetățean al Federației Ruse.
Inculpatul a fost reținut inițial pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos și ulterior extrădat autorităților din Republica Moldova. A fost plasat în izolatorul CNA, iar instituția urmează să informeze instanța de judecată asupra evoluției cazului în cursul examinării cauzei penale.




































