A fost prin beat la volan, dar a refuzat să fie examinat. Un șofer din Fălești a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, muncă neremunerată în folosul comunității și o amendă de 1000.000 de lei, pentru refuzul de a fi supus examenului medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și pentru că a încercat să corupă ofițerii de patrulare.
Potrivit învinuirii înaintate de către Procuratura raionului Fălești, bărbatul de 57 de ani, la 13 august 2023, conducea automobilul de model ,,Volkswagen Passat", pe traseul M-5, ,,Chișinău – Bălți”, când a fost stopat de către ofițerii de patrulare. Suspectat de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, inculpatul fost supus testării alcooscopice cu aparatul „Drager". Concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat era de 1.07 mg/l, ceea ce reprezintă o stare de ebrietate alcoolică avansată. Ulterior, fiind condus in incinta spitalului din orașul Fălești, pentru a trece examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate și naturii ei, precum și recoltarea probelor biologice, inculpatul a refuzat examinarea.
Mai mult, bărbatul a încercat să corupă ofițerii de patrulare, plasând în pașaportul biometric 50 de euro și 400 de lei, pentru ca aceștia să renunțe la întocmirea actelor de constatare a cazului de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate.
Pe 20 decembrie 2023, Procuratura raionului Fălești a obținut o sentință de condamnare pe această cauză penală. Astfel, șoferul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor nominalizate și a fost condamnat la 160 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității și a primit o amendă în mărime de 2000 de unități convenționale (echivalentul a 100.000 lei). Suplimentar, inculpatul a fost sancționat cu un an și o lună de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o perioadă de probă de un an, cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport.
Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.