Nu a reușit să obțină frecvența. Postul rusesc „Liubimoe Radio”, fostul „Russkoe Liubimoe”, care ar aparține Nataliei Gordineco, nu a primit frecvență de emisie și va rămâne să difuzeze doar online. Decizia a fost luată, astăzi, de Consiliul Audiovizualului, după ce a audiat 18 concurenți care au depus dosare pentru 22 de frecvențe. Dintre aceștia, 9 și-au propus extinderea ariei de emisie și 10 crearea unor servicii media noi.
Printre cele mai râvnite frecvențe a fost 105,9 MHz, care a aparținut anterior postului „Russkoe Liubimoe”, pentru care a luptat și noul „Liubimoe Radio”. După decizia CA însă, acesta a revenit postului Radio Moldova Tineret pentru extinderea ariei de emisie în Chișinău.
Totodată, alt post de radio deținut de Natalia Gordienco, Radio ONE, a reușit să-și extindă aria de emisie în Chișinău pe frecvența 96,2 MHz
În total, opt servicii media de radiodifuziune sonoră au devenit învingătoare, în urma concursului: Radio Moldova Tineret, Jurnal FM, Radio ONE, Cultura Divină, Radio Jazz FM, GIRLS POWER FM, Ai noștri și BAS FM.
Printre solicitanții care au participat la concurs, însă nu au obținut frecvențe, se numără: Radio Energy, Radio Cafe, Radio Dar, Trandafir FM, People FM, Radio Socrate, Mama FM, Liubimoe Radio, HIT FM, Radio Gold, Smile FM.
La acordarea votului, membrii CA au luat în considerare mai multe criterii, precum diversitatea și pluralismul: ponderea programelor locale și a operelor muzicale în limba română, creațiile compozitorilor și interpreților din Republica Moldova, fezabilitatea proiectului editorial și financiar, promovarea culturii naționale și a celei universale.
Menționăm că Natalia Gordienco a devenit proprietara Radio One (înființat prin cesiune de frecvențe, preluate de la Național FM) în luna noiembrie 2016. În luna decembrie 2016, artista a devenit și proprietara postului Like FM (Russkoe Radio) cu acoperire națională, care ulterior a devenit Russkoe Liubimoe.