Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, 27 decembrie 2023, la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, instituirea Sistemului informațional de programare a rândurilor electronice la frontieră. Totodată, au fost aprobate Regulamentul privind funcționarea Sistemului și Regulile de programare la punctele de trecere a frontierei de stat (PTF).
Astfel, transportatorii vor avea posibilitatea să-și programeze ora exactă de trecere a frontierei, prin înregistrarea lor într-un rând virtual de așteptare, înainte de începerea deplasării mijlocului de transport către punctul de trecere. La fel, aceștia vor putea să-și planifice eficient resursele financiare și umane, călătoriile și timpul de trecere a frontierei.
„Noul sistem va contribui la soluționarea problemei întârzierilor și staționărilor camioanelor în punctele de trecere a frontierei de peste șapte zile, dar și a perturbărilor din lanțurile de aprovizionare. În același timp, va ajuta la reorientarea exporturilor și a mijloacelor de transport către PTF cu România și utilizarea teritoriului Republicii Moldova pentru tranzitul de mărfuri din/către Ucraina, în special pentru cereale etc”, explică reprezentanții Guvernului.
Proiectul va fi implementat în mai multe etape, iar programarea prealabilă în punctele de trecere a frontierei de stat va fi disponibilă deja de la începutul anului 2024.




































