Ultima ședință a Guvernului din acest an s-a încheiat pe o notă veselă. Miniștrii au fost colindați de corul Inspectoratului Național de Carabinieri, după care au trecut pe la târgul de caritate, amenajat în hol. Cert este că mulți s-au grăbit pe la ședințe, așa că miniștrii care au reușit să cumpere măcar ceva puteau fi numărați pe degete. Mai nou, aceștia au plătit nu doar cu lei, ci și euro.
Cadoul le-a fost înmânat colindătorilor de la Inspectoratului Național de Carabinieri de premierul Recean.
„Dragii noștri, mulțumim foarte mult. Îi dorim tuturor, această atmosferă de sărbătoare să inspire cât mai mult optimism. Noi avem noutăți foarte bune în 2023. Noutatea bună este că avem și mai mult de lucru în 2024 odată cu deschiderea negocierilor de aderare la UE”, a menționat prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean.
Miniștri au părăsit ultima ședință a Guvernului din acest an cu zâmbetul de buze și dispoziție de sărbătoare, iar în hol îi aștepta un târg de caritate, cu obiecte făcute manual de cei care frecventează Centrul Comunitar pentru Copii și Tineri „Atlant”. Ministrul Muncii și Protecției Sociale a fost cel mai darnic și a aruncat în boxa pentru colectarea banilor 50 de euro.
„- Pe care o luați?
- Ăsta e drăguț și minimalist. E foarte nordic.
- Sunteți cel mai bogat, achitați în euro.
- Nu-s cel mai bogat, dar este pentru o cauză bună. Eu sunt ministrul Muncii și Protecției Sociale și mă simt obligat să susțin asemenea inițiative”, a vorbit ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Și ministrul Culturii a procurat una din cele mai scumpe decorațiuni:
„- Am luat acest minunat cuib de Crăciun și de Revelion. O să-l transmit colegilor de la minister, să-l punem lângă brăduțul nostru.
- Nu-l luați acasă?
- Sigur, pentru că cel mai mult timp petrec la muncă”.
După ședința Guvernului, am reușit să numărăm doar trei miniștri, care au cumpărat câte ceva. Ceilalți s-au grăbit pe la ședințe. Ce-i drept, aceștia mai au timp să se revanșeze, deoarece târgul va fi deschis încă două zile. Acesta a fost organizat de Centrul Comunitar pentru Copii și Tineri „Atlant”, pentru copiii orfani. Acolo ei sunt crescuți, educați și au parte de activități interactive în diferite domenii. Acum, acolo se află zece copii orfani, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, dar Centrul instituția prestează diferite servicii și pentru copiii cu dizabilități sau cei din familiile socialvulnerabile.




































