Sesiunea de toamnă a Parlamentului și ultima ședință din anul 2023 a fost încheiată, iar deputații merg în vacanță. Pe final, președintele Legislativului, Igor Grosu, a ieșit la tribuna centrală și a ținut un discurs în care a subliniat că 2023 a fost un an bun, în care am rezistat provocărilor.
„Dacă mă uit în spate, 2023 a fost un an bun, deși noi l-am început un pic încordat, cu încercări de a clătina braca, cu mulți bandiți plătiți de la Kremlin în stradă. Dar am rezistat”, a declarat Grosu.
Totodată, președintele Legislativului a ținut să critice opoziția parlamentară, care a boicotat ședința din 28 decembrie:
„Am reușit să păstrăm stabilitatea, calmul, pacea în societate, ceea ce nu-și doreau cei care lipsesc din sală și măcar nu au sentimentul de a se bucure de succesul țării lor și mie mi-e milă de ei. Când nu poți să te bucuri de succesele cetățenilor eu cred că asta e o tragedie. Dar Dumnezeu cu ei, poate le-a trece”.
Rând pe rând, șeful Legislativului a mulțumit pentru munca depusă deputaților, profesorilor, educatorilor, polițiștilor, primarilor, diplomaților, medicilor.
Pe final, Igor Grosu a subliniat pasul istoric făcut de Moldova în acest an - începerea negocierilor de aderare la UE și a urat sărbători fericite tuturor cetățenilor.
„Am activat practic un an întreg în regim de situație excepțională, care a trebuit pentru că țara era în mare pericol. Noi nu doar am demonstrat colegilor din afară că noi putem, am demonstrat nouă că putem face lucruri frumoase. Eu cred că noi suntem capabili, pentru asta trebuie să muncim, să fim bine organizați și eu sunt sigur că în 202... vom reuși (să aderăm la UE)”.
Cea de-a doua sesiune ordinară s-a sfârșit cu onorarea drapelului și intonarea imnului de stat. Au urmat ropote de aplauze.




































