Jurnaliștii sportivi și-au ales favoriții în cadrul galei APSM care a avut loc aseară într-un local din capitală. Denis Vieru și Anastasia Nichita au fost desemnați sportivii anului de reprezentanții mass-media.
Gala APSM a fost organizată aseară într-un local din capitală, iar la eveniment au participat numeroase oficialități din lumea sportului, președinți de federații, antrenori și sportivi.
Așa cum era de așteptat, jurnaliștii sportivi au votat în cadrul mai multor anchete pentru desemnarea celor mai buni performeri ai anului.
Astfel, titlul suprem la masculin a revenit judocanului Denis Vieru, campion european și premiant la mai multe turnee din acest an.
La categoria feminin, cea mai bună sportivă a anului a fost desemnată din nou luptătoarea Anastasia Nichita, campioană europeană și locul doi la mondiale.
Diplome de merit și cupe au primit numeroși sportivi, veterani și antrenori la diferite probe sportive pentru rezultatele obținute în acest an competițional.
Nu a lipsit de la gală nici tânăra halterofilă, Nicoleta Cojocaru, care, foarte modestă din fire, a declarat că are obiective mari pe viitor.
În cadrul galei APSM, au fost premiați și jurnaliștii sportivi, iar cu diplomă de excelență s-a ales și jurnalistul Stas Cernavca pentru emisiunea „Campionii” de la TV8.
În acest an, APSM a celebrat aniversarea a 30 de ani de la fondare.