Adunarea Generală a Judecătorilor va avea loc pe 1 martie 2024, începând cu ora 10:00. Decizia a fost luată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în cadrul ședinței din 29 decembrie.
Adunarea generală a judecătorilor este unul din organele autoadministrării judecătoreşti şi asigură realizarea practică a principiului autoadministrării judecătoreşti.
Adunarea generală a judecătorilor este convocată anual în şedinţă ordinară de către Consiliul Superior al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii aprobă prin hotărâre data convocării şi proiectul agendei şedinţei ordinare a Adunării cu cel puţin o lună înainte de data şedinţei.
Ultima adunare generală a judecătorilor s-a desfășurat în aprilie 2023, în cadrul căreia a fost desemnați membri noi în CSM, din lista candidaților care au promovat evaluarea în cadrul Comisiei Pre-Vetting.
Judecătorii care s-au ales cu fotolii pentru un mandat de 6 ani sunt Vasile Șchiopu, de la Judecătoria Ungheni, care a luat 220 de voturi, Ioana Chironeț de la Judecătoria Chișinău cu 215 voturi, Sergiu Caraman de la Judecătoria Criuleni cu 185 de voturi, Maria Frunze de la Judecătoria Chișinău cu 158 de voturi. Livia Mitrofan tot de la Judecătoria Chișinău a luat cele mai puține voturi,148, devenind membru supleant.




































