Un băiețel de 2 ani, copilul a doi moldoveni stabiliți în Italia, a murit la spital, după ce a înghițit o piesă dintr-o jucărie. Tragedia a avut loc pe 28 decembrie, la Roma.
Potrivit presei italiene, copilul era „deja în moarte cerebrală”, în stop cardiac temporar, când a fost adus de urgență la spital.
Se pare că părinții l-au auzit oftând în timp ce dormea și au sunat imediat la 118. Medicul de la spitalul din Monterotondo care l-a examinat de urgență a observat că micuțul avea bucăți dintr-o jucărie în esofag.
Băiatul a fost transportat la spital cu elicopterul în noaptea de 27 decembrie și a murit în dimineața următoare.
Părinții au dat consimțământul pentru prelevarea organelor, care a avut loc în cursul nopții trecute.
Procuratura din Tivoli a deschis un dosar pe caz. Procurorul șef din Tivoli, Francesco Menditto, a dispus, de asemenea, verificări cu privire la proveniența și tipul jucăriei înghițite de copil în locuința sa din Monterotondo.




































