Un incendiu s-a produs în seara de 30 decembrie, într-o clădire cu două nivele de pe strada Alexandr Pușkin din Capitală. Din nefericire, flăcările au distrus acoperișul, iar un pompier a ajuns la spital. Potrivit primelor informații, fumul a fost observat sub acoperișul clădirii.
La fața locului au fost trimise patru echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, pompierii au stabilit că focul a afectat acoperișul clădirii.
În urma incendiului, aproximativă 200 de metri pătrați ai acoperișului construcției a fost distrus. Din nefericire, un pompier s-a ales cu diverse traumatisme, fiind preluat de serviciul de asistență medicală și transportat la Institutul de Medicină Urgentă.
În prezent, viața acestuia se află în afara oricărui pericol. În urma incendiului, alte persoane nu au avut de suferit. Pompierii lucrează pentru lichidarea finală a acestuia. Cauza și circumstanțele de ardere urmează a fi stabilite de specialiști.




































