Ministerul Afacerilor Interne confirmă expulzarea șefului biroului Sputnik la Chișinău și declararea acestuia drept persoană indezirabilă în Republica Moldova, pentru o perioadă de 10 ani. Conform procedurilor persoana a fost îndepărtată sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova.
„Un cetățean rus în vârstă de 56 de ani, conform actului emis de către Inspectoratul General pentru Migrație, a fost declarat persoană indezirabilă în Republica Moldova pentru o perioadă de zece ani. Măsura de îndepărtare a străinului a fost dispusă în legătură cu implicarea acestuia în treburile interne ale Republicii Moldova, fapt care pune în pericol securitatea informațională a țării noastre”, se arată în nota informativă a MAI.
Conform articolului 55 al legii cu privire la regimul străinilor în Republica Moldova, o persoană poate fi declarată indezirabilă dacă a desfășurat, desfășoară ori în privința acesteia există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică.