Deputatul transfug, Alexandr Nesterovschi, care în prezent se află în arest preventiv, fiind cercetat în dosarul privind finanțarea ilegală a partidelor politice, a ajuns și în vizorul Autorității Naționale de Integritate. Acesta nu ar fi indicat în declarația de avere și interese personale, două apartamente și un automobil. Inspectorii de integritate au inițiat controlul averii parlamentarului, după ce au fost sesizați de către Centrul Național Anticorupție.
În procesul verbal al ANI se menționează că instituția a fost sesizată la 20 septembrie, cu privire la pretinsa încălcare a regimului juridic al averii, admisă de către Nesterovschi. Potrivit sesizării, deputatul nu ar fi inclus în declarația de avere două apartamente și o mașină.
„Ca urmare, în vederea confirmării/infirmării aparenței de încălcare a regimului juridic al declarării averii și a intereselor personale au fost examinate declarațiile de avere și interese personale depuse de subiectul declarării, contrapunându-le cu datele din sistemele informaționale și s-a stabilit că cele invocate în sesizare practic se adeveresc. În consecință, se constată bănuiala rezonabilă de încălcare a regimului juridic al declarării averilor și intereselor personale din partea lui Nesterovschi Alexandr”, se menționează în procesul verbal al ANI.
De remarcat că, în procesul de control al averii și al intereselor personale, inspectorul de integritate verifică datele și informațiile privind averea deținută a persoanei supuse controlului, precum și modificările patrimoniale intervenite pe durata exercitării mandatelor, a funcțiilor publice sau de demnitate publică.
Controlul poate fi inițiat pe durata exercitării mandatului, a funcției publice sau de demnitate publică, precum și în decurs de trei ani după încetarea exercitării acestora. Controlul averii și al intereselor personale se extinde asupra membrilor de familie, părinților/socrilor și copiilor majori ai persoanei supuse controlului.
În declarația de avere și interese personale pentru anul 2022, Nesterovschi a indicat salariul, indemnizațiile și compensațiile primite de la Parlament de peste 393 de mii de lei. Deputatul a mai indicat că deține în proprietate două apartamente, unul dintre care cu o suprafață de 44 de metri pătrați, pe care l-a procurat în 2022 contra sumei de 400 de mii de lei, Nesterovschi a mai declarat un automobil de marca Ford, anul fabricației 2011, cu valoarea de piață de 200 de mii de lei.
Amintim că Nesterovschi este acum în arest preventiv. Acesta a fost reținut după ce procurorul general interimar, Ion Munteanu, a cerut ridicarea imunității lui parlamentare dar și a deputatei Irina Lozovan.
Alexandr Nesterovschi este bănuit de acceptarea cu bună știință a finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat, dar și de corupere pasivă, adică pretinderea, acceptarea și primirea personal sau prin mijlocitor, de bunuri ce nu i se cuvin, pentru sine și pentru a îndeplini acțiuni în exercitarea funcției sale.
De la tribuna Legislativului, Ion Munteanu a precizat că din martie 2023, Alexandr Nesterovschi ar fi acționat în interesul grupării Șor, „inclusiv pentru a pregăti lansarea și finanțarea unui partid cu vector pretins pro-european, dar care sa promoveze interesele grupării criminale”.