Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks este nedumerit de faptul că autoritățile de la Chișinău au argumentat pe 32 de pagini motivele scoaterii din cursa electorală a membrilor Partidului Politic Șansă, însă nu au prezentat niciun argument vizavi de blocarea celor șase posturi de televiziune și 30 de site-uri.
În opinia ambasadorului UE, este important ca în viitor, Chișinăul să sporească rolul Consiliului Audiovizualului, pentru ca astfel de decizii să nu ridice semne de întrebare.
„Și în societățile democratice trebuie protejată democrația. Și Uniunea Europeană închide posturi de televiziune care fac propagandă, însă atunci deciziile sunt transparente și pot fi contestate în instanță. Se întâmplă și ca deciziile să fie anulate”, a declarat Janis Mazeiks în cadrul ediției de luni, 13 noiembrie a emisiunii „Новая неделя” cu Anatolie Golea de la TV8.
Amintim că în 30 octombrie, la recomandarea SIS, CSE a decis suspendarea licențelor a 6 posturi de televiziune care ar promova interese străine.
„Aceste televiziuni sunt subordonate grupărilor criminale Plahotniuc și Șor, care și-au unit eforturile pentru a destabiliza țara. Avem dovezi că aceste posturi urmăresc un interes din afara Republicii Moldova, în scop destabilizator. Noi nu vom permite acest lucru și vom acționa de fiecare dată prompt și hotărât în interesul cetățenilor”, a subliniat premierul Dorin Recean. Posturile care și-au sistat activitatea sunt Orizont TV, ITV, Prime, Publika TV, Canal 2 și Canal 3. Totodată, SIS a anunțat blocarea a 31 de portaluri web, 21 dintre care ar fi gestionate direct de Federația Rusă.




































