14 aprilie 2023, ora 06:57

Și mamă, și bunică în același timp. Singura fiică pe care o avea a murit de cancer, iar de atunci Maria Brașoveanu din satul Sadîc, raionul Cantemir, a rămas să-și crească singură nepotul. Natalia Ghețu i-a trecut pragul și i-a aflat povestea tristă de viață.

Pe o uliță din satul Sadîc, lângă o fântână, îl întâlnim pe Filaret, un băiețel de 11 ani. A venit după apă, deoarece bunica sa abia mai găsește forțe să iasă prin curte. Și-a fracturat piciorul toamna trecută și a suferit o intervenție chirurgicală. Iar în curând trebuie să fie operată din nou.

„La începutul lui septembrie nu puteam merge deloc”.

În ultima perioadă, de când picioarele nu o mai ascultă, Filaret e cel mai serios sprijin al bătrânei.

„Bietul băiat. Noaptea îl trezeam”.

Mătușa Maria își crește singură nepotul de când băiatul avea doar 4 ani. Atunci fiica sa, aflată în floare vieții, a pierdut lupta cu cancerul la 35 de ani. Iar tatăl copilului nu a mai călcat prins sat de mult timp. 

„Daca era fata era mai ușor, dar așa...”.

„Am rămas cu băiatul. L-am învățat”.

Ochii senini ai băiatului ascund o copilărie încărcată de griji. 

„Aș vrea ca bunica să fie sănătoasă, să mă poată crește și cineva să mi-o aducă pe mama, dar nu eu posibil”.

„Aș vrea o bicicletă. Bunica mi-a promis, dar să vadă cum cu operația”.

Femeia spune că reușește cu greu să împartă pensia de 2078 de lei și indemnizația băiatului pentru nevoile zilnice. Au nevoie de multe, dar nu se plâng.

„Aceasta odaie o împărțiți cu nepotul”.

A lucrat educatoare din 1972 până anul trecut, când și-a fracturat piciorul și au trecut prin mâna ei o mulțime de micuți. Zeci de generații au ascultat poveștile ei, spuse cu multă căldură și duioșie.

„Mă întâlnesc cu ei și dau bună ziua, dar nici nu e cunosc. Ei au crescut, noi ne ducem în jos”.

Astăzi mătușa Maria se roagă să aibă parte de sănătate și ca lumina ochilor ei, nepoțelul Filaret, să fie înțelept și să aibă mult noroc. 

„Să învețe și după moartea mea să fie ascultător”.

Cum poți dona:

SMS la numărul 9015 cu mesajul TV8
Apel la numărul de telefon fix 0900 00995
Costul unui SMS și apel este de 30 MDL (T.V.A. inclus) 
* Servicii disponibile doar pentru abonații Moldtelecom

Transfer bancar (național și internațional):
IBAN: MD56AG000000022515319668 
IDNO: 1020620008418 
Beneficiar: AO LAOLALTA
SWIFT: AGRNMD2X
Banca beneficiară: Moldova Agroindbank

Donații de produse neperisabile puteți face la adresa: municipiul Chișinău, șoseaua Hâncești 61, Depozitul: Moldova pentru Pace (platoul Moldova Film).

10 iunie 2023, ora 23:05

De ceva vreme, cinematografia moldovenească încearcă să-și facă loc pe scena mondială. Dar pașii sunt mici și timizi. Costurile producerii unui film sunt mari și, uneori, greu de urmat de majoritatea celor care sunt la început pe acest drum. Statul oferă un suport financiar, mai mult simbolic, dar, pentru a putea beneficia de el, cei care aplică trebuie să treacă prin proceduri birocratice greoaie și de durată. Chiar și așa, asta nu le garantează că vor câștiga concursurile. 

După spusele cineaștilor mai experimentați, faptul că încep să apară filme din ce în ce mai des e un lucru bun, care ar garanta viitorul cinematografiei moldovenești. Dar e prea puțin pentru a putea spune că în Republica Moldova există o industrie în adevăratul sens al cuvântului. 

Cu primii pași făcuți în studiourile Moldova-Film, cinematografia moldovenească a cunoscut câteva etape de dezvoltare. Avântul a pornit în 1952 și a continuat timp de aproape trei decenii. Destrămarea Uniunii Sovietice a afectat mai multe sectoare, inclusiv această industrie, ducând la o stagnare. 

Astăzi, cinematografia moldovenească încearcă să-și revină. Odată la câțiva ani, două, trei filme scot capul în public, încercând să creeze noi valuri și să formeze noi tendințe. Impactul asupra publicului pe care l-a avut filmul Carbon, care a adus în sălile de cinema până și pe cei mai pasivi consumatori de filme, a încurajat breasla din domeniu. 

Săptămâna asta, cinematografia autohtonă a bifat încă o producție nouă. Filmul Varvara, regizat de Anatol Durbală, a fost lansat la Președinție, care nu a găzduit până acum asemenea evenimente. 

Însă, filmele lansate în ultima perioadă nu sunt destule pentru a fortifica acea temelie solidă pe care să se construiască „noua” cinematografie în Republica Moldova, consideră criticul de film, Dumitru Olărescu. 

„Vedeți, e foarte greu de vorbit de un nivel al cinematografiei. Apar niște filme așa, haotic. A apărut astăzi unul, peste doi, trei ani o să apară altul, peste doi ani altul. Ca să facem o comparație și să spunem despre cinematografia Moldovei „uite la ce nivel e”, e foarte greu. Fiindcă, în fond noi nu o avem. Filmele astea care au apărut acuma, același Carbon, sau Grădina Moldovei, documentar, sau filmul lui Jereghi, sunt apărute așa... au apărut și spre regret, cum au apărut, cam așa au și dispărut”.

Îi dă dreptate și cunoscutul regizor de filme, Vlad Druc, care are în palmares mai multe producții. Tot el este cel care contribuie, de circa trei decenii, la formarea noilor generații de cineaști. 

„Dacă ar fi fost o situație, aș fi putut să o apreciez. Dar de fapt nu este nici o situație, așa că îmi e foarte greu să apreciez starea, pentru că dacă este o industrie cinematografică comercială, atunci poți să-ți spui părerea. Dacă este un mediu cinematografic profund, filosofic, aș putea să-mi spun părerea. 

Dar așa, de azi pe mâine, 30 de ani de zile de când s-a schimbat culoarea noastră din roșu în ceva nedefinit, după ceea ce am fost sovietici și socialiști și comuniști, atunci când cinematografia era închinată cu totul propagandei, chiar dacă nu direct, dar oricum nu puteai să spui orice și ceea ce te doare, într-adevăr, trebuia să intri la partid, să citești ziarul Pravda, să vezi care e tema principală a cinematografiei atunci și apoi să faci filme. S-a schimbat în 90, s-au început toate prăbușirile de estetică, a culturii și până în ziua de astăzi se fac eforturi pentru a reveni”.

Ministrul Culturii, cineast de meserie, consideră că cinematografia moldovenească este într-un stadiu incipient și trebuie să crească într-un mod natural.

„Noi suntem la etapa descoperirilor. Noi încercăm să descoperim bicicleta, încercăm să creăm propriul nostru sistem, pentru că nu avem altă șansă. Dacă vorbim de sistemele deja funcționale, ar trebui ca toți cei mai răsăriți sau care au talent și capacități, să plece, ceea ce nu este normal. Publicul nostru are nevoie de cinematografie autohtonă, acestui public, nimeni în lume nu-i poate înlocui sau satisface aceste necesități. Pentru că da, cinematografia americană sau a altor țări dezvoltate este un lucru foarte bun și publicul nostru are acces. Dar sunt necesități locale și niciodată cinematografia americană sau cea comercială nu va acoperi aceste necesități”, a spus Sergiu Prodan.

„Dacă să încerc să găsesc o expresie mai potrivită, aș zice că este o industrie emergentă. Asta înseamnă că, potențial există oriunde. Deci noi suntem așa, într-o zonă, ca adolescenții de fapt. Urmează să creștem, să ne autoidentificăm, să căutăm și să vedem ce vrem noi să spunem acestei lumi”, a menționat directoarea Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Valentina Iusuphodjaev.

Starea actuală a cinematografiei moldovenești este una care s-a creionat după anii 90, timp în care foarte rar apăreau filme, piedicile principale ținând de domeniul financiar. 

„Am trecut printr-o perioadă de tranziție foarte dură. Iar moștenirea pe care am avut-o de la regimul sovietic, cum făceau glume pe timpuri când se făcea film la Moldova-Film, caii sunt din Moldova și actorii de la Moscova. Iată că am trecut de această etapă și îmbrățișez cu bucurie succesele generației tinere”, a afirmat directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Petru Hadîrcă. 

„În primul rând, trebuie să recunoaștem că cinematografia în Moldova, astăzi, este la începuturi. După o perioadă de stagnare, după 90 până în 2010 să zicem așa, moment în care cinematografia a fost în stand-by, am reușit încet, încet să revenim, dar cu pași mici. Cel mai important moment, care a fost pentru cinematografia națională, a fost în anul 2016, cand s-a votat legea cinematografiei, în baza căreia a apărut și s-a înființat Centrul Național al Cinematografiei și au revenit finanțările de la stat pentru producția de film”, a subliniat producătorul de filme, Virgiliu Mărgineanu.

Simt povara costurilor mari ale unei producții, în special, cei care sunt încă la începuturile drumului spre marile ecrane. Chiar dacă tehnicile de producere s-au perfecționat și există tehnologie avansată, pentru a produce un film de lungmetraj e nevoie de sume mari de bani. Tinerii regizori sau producători, ca să reușească, au nevoie de mai multă susținere din partea statului și a altor parteneri.

„- Care sunt costurile creării unui film? - Foarte mari. - Ce înseamnă foarte mari? - Foarte mari înseamnă foarte mari. E foarte bine totuși că ministrul Culturii e cineast, e regizor. Noi avem un plus din punctul ăsta de vedere. Pentru că el nu poate să uite de existența oamenilor care fac cinematografie. Ăsta e un plus pentru noi, pentru cei care încearcă să facă filme. Al doilea lucru important este că Centrul Național al Cinematografiei, el trebuie să existe. Și poate că e corect că el există așa cum este, doar că pe lângă asta, noi mai avem nevoie de alte fonduri. Nu poate un centru național de cinematografie să răspundă de toate bugetele ale tuturor filmelor care se fac în acest stat”.

După intrarea în vigoare a Legii cinematografiei, finanțarea filmelor - fie că vorbim lung ori scurtmetraje - și a documentarelor se face de către stat, prin intermediul Centrului Național al Cinematografiei. 

„Suma este de peste 10 milioane de lei. Nu toată investiția merge doar în suportul pentru producția cinematografică. Sunt și alte necesități și noi trebuie să alocăm în egală măsură, să acordăm atenție promovării filmelor, participării la festivaluri, organizării de workshopuri, studiilor. Deci, statul nu are sarcina să caute artistul, să-l susțină, vai de mine. Nu, fraților, aplicați, convingeți, veniți, cereți, bateți și vi se va deschide, cereți și vi se va da. Faceți proiecte adevărate, puternice și atunci nu există niciun obstacol. Ministerul Culturii, statul nu este un sac cu bani care dă preferințe sau beneficii artiștilor. Subvențiile, care sunt alocate proiectelor în domeniul culturii, trebuie să producă plus valoare”, a precizat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Ca să fie sprijiniți de stat, cei care depun dosarele cu proiectele cinematografice trebuie să treacă prin mai multe etape, ne spune directoarea centrului, regizoarea Valentina Iusuphodjaeva. 

„Asta este prima etapă, pe creativ, și urmează etapa a doua, unde cei care au promovat etapa unu, este evaluat dosarul tehnic. Asta înseamnă ce are regizorul în spate, ce reușite comerciale sau artistice, producătorul, capacitatea producătorului, dacă are parteneri sau a reușit să facă ceva cu niște filme. Producătorul e o figură importantă care își asumă responsabilitatea financiară. Și când vorbim de filme, noi operăm cu sume încă mici aici, o sută de mii de euro de exemplu, pe când ăsta e considerat un microbuget în lumea filmului, redus. În general, în Europa, bugetele sunt de două milioane de euro mediu, în funcție de proiect. Dar, pe de altă parte, totuși se poate face ceva dacă îți dorești foarte mult. Filmul îl aleg cei care... mai puțin pentru business, mai mult, pentru că asta vor să facă”.

Majoritatea exponenților industriei cinematografice, inclusiv ministrul Culturii, susțin crearea unui fond cinematografic, care sa acopere deficitul financiar de pe piața de filme și să ofere finanțare pentru cât mai multe producții.

„Acest fond cinematografic ar salva pe de o parte statul, ca să nu fie obligat în fiecare an să direcționeze o sumă de bani pentru producția de film. Așa funcționeaza practic în majoritatea țărilor europene, nu este o invenție a noastră, este un model normal de funcționare. Și atunci cinematografia se susține pe ea însăși”, a spus producătorul de filme, Virgiliu Mărgineanu. 

„Când mă uit în alte republici din spatiul ex-sovietic cu niște sume incredibile pentru film, dar la noi. Eu mă uit în Georgia, în Ucraina până la război, țările baltice, nu mai zic de Rusia”, a afirmat doctorul în arte și criticul de film, Dumitru Olărescu.

„Producția cinematografică este în totalitate activitate privată, de întreprinzător. Statul trebuie să creeze condiții pentru ca acești producători să se dezvolte, să creeze mecanisme de susținere, de încurajare. Statul nu trebuie să care căldări cu apă la rădăcina copacului, apa fiind banii și căldările fiind bugetul care cară ca să înflorească copacul. Ministerul Culturii, statul, Parlamentul, noi trebuie să săpăm șanțul, prevederi legislative, mecanisme, ca atunci când plouă, apa să ajungă singură la rădăcina copacului. Nu o să ajungă apă cărată, oricât n-am mări bugetele, oricât nu am investi, acești bani, în mare parte se vor risipi”, a explicat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Din cauza lipsei finanțărilor, dar și a altor provocări, o mulțime de profesioniști se reprofilează sau pleacă din țară. Există și categoria entuziaștilor și a curajoșilor care aleg să încerce. Unii reușesc, alții nu. 

„Iată băieții cu filmul Carbon fac un lucru extraordinar. Ei sunt cei care merg prin zăpada adâncă și neumblată, încearcă să găsească propria lor cărare și faptul că nu acceptă compromisuri, mi se pare un lucru important și îmbucurător. Următorilor le va fi mult mai ușor, dar tot greu în continuare”, a spus Prodan.

O mai mare investiție în tineri este una dintre soluțiile propuse de responsabilii din domeniu. 

„Au învățat aici la catedra mea, foarte mulți care s-au împrăștiat. Mulți dintre ei au fost înghițiți de televiziuni, dar acolo bani nu sunt pentru cinematografie. Și atunci ei au copii, au familie, se duc și stau operatori la televiziune. Copii talentați care până în ziua de astăzi nu au putut să facă nimic. Alții au plecat din țară. Desigur că foarte puțini reușesc. Sunt talente la noi, dar e nevoie de o strategie și o politică culturală bine conturată și canalizată”, a spus regizorul de film și șeful Catedrei Multimedia de la AMTAP, Vlad Druc.

După spusele oamenilor de film din Republica Moldova, pentru a putea da avânt acestui domeniu e nevoie de o politică de stat, care să încurajeze crearea de filme, care să încurajeze specialiștii să rămână în domeniu și, implicit, să promoveze țara prin astfel de producții.

„În lipsa unei distribuții adecvate, producția nu are șanse. Niciodată nu vom deveni interesanți pentru alte piețe atât timp cât nu vom demonstra că suntem interesanți pentru societatea noastră. Dacă în spatele unui proiect de film nu stă publicul autohton, atunci filmul ăsta nu are nicio șansă pe piața internațională. Doar în cazul în care noi vom demonstra un interes pentru producția noastră, doar sub acest aspect noi am putea, nu e garantat, dar am putea deveni interesanți pentru alte piețe”, a explicat Sergiu Prodan.

Un reportaj de Constantin Niculae 

Imagine de Vlad Glinjan

Montaj de Constantin Niculae