Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Rachetă rusească doborâtă cu tunul unui avion de vânătoare. Alt pod din Kiev, ținta dronelor

În octombrie, inflația ar putea ajunge în jurul valorii de 5%. Ce spune Armașu despre ratele la credite

img_2576
14 august 2023, ora 18:16

Banca Națională vine cu prognoze optimiste pentru economie. Deja în octombrie, rata anuală a inflației ar putea ajunge la doar 5%. Este o veste bună dacă ne amintim că în octombrie anul trecut Republica Moldova înregistra o inflație record de peste 33 la sută. Estimările pozitive au determinat Banca Națională să-și schimbe prioritățile. Acum, autoritatea bancară este preocupată de implementarea unor măsuri menite să ieftinească împrumuturile.

„Măsurile anterioare de politică monetară, luate de către Banca Națională, creează condiții pentru diminuarea ulterioară a inflației, astfel încât ne așteptăm că în octombrie, anul curent să ajungem în intervalul de variație al inflației. Putem constata că inflația nu mai reprezinta un risc pentru investiții și consum”, a declarat guvernatorul BNM, Octavian Armașu.

Responsabili de la Banca Națională au precizat pentru TV8 că intervalul de variație pentru luna octombrie este o inflație de 5 la sută. Asta în condițiile în care, pentru luna iulie curent, Biroul Național de statistică a raportat o inflație de aproape 11%. Guvernatorul a mai spus că odată cu temperarea ritmului de scumpire a produselor și serviciilor, BNM va încuraja ieftinirea creditelor.

„Ceea ce ține de ratele la credite, și ele sunt în trend descendent și datele noastre arată că deja acum, în luna iulie-august, pentru unele produse, ratele au coborât chiar sub 10%. Acestea rate vin să susțină atât creditarea de consum, cât și finanțarea proiectelor de investiții și susținerea agenților economici în vederea relansării economiei”.

Guvernatorul BNM susține că va promova în continuare o relaxare controlată a politicilor de creditare, astfel încât băncile comerciale să poată ieftini banii pentru creditarea populației dar și a afacerilor. Amintim că săptămâna trecută, Banca Națională a menținut rata de bază la nivelul de 6%.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/VIDEO/ Cei care primesc compensații pe nedrept pot fi denunțați: Ministerul Muncii va verifica sesizările cetățenilor
/VIDEO/ Cei care primesc compensații pe nedrept pot fi denunțați: Ministerul Muncii va verifica sesizările cetățenilor

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente