Război în Ucraina, ziua 397: Avertizarea unui ex-ofițer CIA pentru Moldova. Un oraș a dispărut, iar Bulgaria cere negocieri

Plamen Milanov: „Campionatul European de Haltere trebuie să devină cartea de vizită a Moldovei”

15 martie 2023, ora 09:17

O premieră sportivă remarcabilă va avea loc anul acesta în Republica Moldova. În perioada 1-10 iulie, la Chișinău se va desfășura Campionatul European de Haltere rezervat categoriilor U15 și U17. 

Evenimentul, organizat cu suportul Ministerului Educației și Cercetării, va fi găzduit de Chișinău Arena. Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.) va fi principalul partener privat al competiției.

”Vreau să subliniez că evenimentul dat este o premieră absolută pentru Republica Moldova, în cazul disciplinelor olimpice. Iar Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului a demonstrat, încă, o dată, prin fapte, că îi pasă de mișcarea sportivă din țară. În numele Federației de Haltere din Republica Moldova, sunt recunoscător Asociației pentru că nu doar acordă sprijin sportivilor de performanță, dar a venit și cu un suport considerabil pentru organizarea Campionatului European de Haltere rezervat categoriilor U15 și U17. Reieșind din suportul acordat, A.S.I.C.S. devine partener privat general al evenimentului”, a declarat președintele Federației de Haltere din Republica Moldova, Antonio Conflitti.

”Campionatul European de Haltere, organizat pentru prima dată în Republica Moldova, trebuie să devină cartea de vizită a țării noastre, să arătăm lumii că avem capacitate să organizăm evenimente de așa amploare, dar și că avem sportivi cu potențial de a deveni campioni. Obiectivul nostru este să ne aducem aportul la organizarea impecabilă a acestei competiții prestigioase și să vedem drapelul Moldovei alături de steagurile altor state din familia europeană și să ne mândrim cu sportivii noștri, la care le dorim cât mai multe medalii”, a menționat, la rândul său, președintele de onoare al A.S.I.C.S., Plamen Milanov.

La Campionatul European de Haltere rezervat categoriilor U15 și U17 este așteptată participarea a cel puțin 400 de sportivi din 42 de țări europene.

/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Cobasna, butoiul cu pulbere. Documente secrete și mărturii ale experților care au inspectat armamentul
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Cobasna, butoiul cu pulbere. Documente secrete și mărturii ale experților care au inspectat armamentul
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/VIDEO/ Autoritățile reacționează după un reportaj TV8, despre râul Bîc! Au făcut un control în teren
/VIDEO/ Autoritățile reacționează după un reportaj TV8, despre râul Bîc! Au făcut un control în teren
/VIDEO/ Protest în centrul Capitalei: Zeci de cetățeni s-au adunat pentru a cere unirea cu România
/VIDEO/ Protest în centrul Capitalei: Zeci de cetățeni s-au adunat pentru a cere unirea cu România
Mai este Turcia o destinație sigură de vacanță după cutremurele devastatoare? Care e atmosfera în orașele turistice
Mai este Turcia o destinație sigură de vacanță după cutremurele devastatoare? Care e atmosfera în orașele turistice

/VIDEO/ Lovitură de teatru! Julian Nagelsmann a fost demis de Bayern Munchen. Cine este noul antrenor

24 martie 2023, ora 15:16

Lovitură de teatru în Germania. Julian Nagelsmann a fost demis de Bayern Munchen, iar înlocuitorul acestuia pe banca bavarezilor este Thomas Tuchel. 

Bayern s-a despărțit de antrenorul Julian Nagelsmann în plin sezon de teama unei noi crize, după eșecul din campionat de la Leverkusen, pentru că acesta pierduse vestiarul și nu voiau să-l rateze pe Thomas Tuchel, curtat intens de Tottenham și de Real Madrid.

Succesorul Thomas Tuchel va conduce antrenamentele începând de luni și va debuta pe bancă pe 1 aprilie, contra Borussiei Dortmund. 

Practic, conducerea bavarezilor a văzut puse în pericol toate cele trei obiective ale sezonului. 

Campionatul, unde bavarezii au pierdut 12 puncte în 10 meciuri, în 2023, și au fost depășiți în clasament de Dortmund. Cupa Germaniei, unde se vor duela cu Freiburg. Și nu în ultimul rând, Liga Campionilor. 

Campioana Germaniei a jucat impecabil până acum, 8 victorii consecutive, însă vine „dubla” cu Manchester City, în sferturi. 

Între timp, Julian Nagelsmann ar fi devenit principala variantă pentru Tottenham, notează BBC. Londonezii vor să găsească un înlocuitor pentru Antonio Conte.

Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
/VIDEO/ Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/VIDEO/ Anchetă RTEC după ce o copilă a fost lovită mortal de un troleibuz: Versiunea taxatoarei diferă de cea a polițiștilor
/VIDEO/ Anchetă RTEC după ce o copilă a fost lovită mortal de un troleibuz: Versiunea taxatoarei diferă de cea a polițiștilor
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Cobasna, butoiul cu pulbere. Documente secrete și mărturii ale experților care au inspectat armamentul
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Cobasna, butoiul cu pulbere. Documente secrete și mărturii ale experților care au inspectat armamentul
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram