Parlamentul a votat noul guvern PAS, condus de premierul Dorin Recean. Guvernul este format din 14 Ministere. Astfel, în componența Cabinetului de Miniștri se regăsesc:
Viceprim-ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene - Nicu Popescu
Viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării - Dumitru Alaiba
Viceprim-ministrul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare - Vladimir Bolea
Viceprim-ministru pentru Reintegrare - Oleg Serebrian
Ministrul Muncii și Protecției Sociale - Alexei Buzu
Ministra Sănătății - Ala Nemerenco
Ministra Mediului - Iordanca-Rodica Iordanov
Ministra Afacerilor Interne - Ana Revenco
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene - Nicu Popescu
Ministrul Apărării - Anatolie Nosatîi
Ministrul Educației - Anatolie Topală
Ministrul Culturii - Sergiu Prodan
Viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării - Dumitru Alaiba
Viceprim-ministrul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare - Vladimir Bolea
Ministra Justiției - Veronica Mihailov-Moraru
Ministra Finanțelor - Veronica Sirețeanu
Ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale - Lilia Dabija
Ministrul Energiei - Victor Parlicov
Cine sunt noii miniștri, care nu s-au regăsit în Guvernul Gavrilița
Victor Parlicov – Directorul Executiv GCL este expert în energetică, politici de climă și dezvoltare durabilă.
În perioada 2010-2014 a deținut funcția de Director general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și este membru de onoare al Asociației Regionale ai Reglementatorilor în Energie (ERRA). În peste 20 ani de experiență a făcut consultanță în afaceri (industrie, agricultură, energetică) și activități de analiză și expertiză în domeniul politicilor publice, atât pentru autoritățile publice locale, cât și cele centrale, precum și pentru instituții internaționale.
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru
Veronica Mihailov-Moraru a fost secretară de stat la Ministerul Justiției din luna august 2021. Și-a făcut studiile de licență în drept, specialitatea: Drept Penal, Universitatea de Stat din Moldova. De asemenea, masteratul l-a continuat în cadrul aceleiași instituții de învățământ. În anul 2010, a absolvit Institutul European de Studii Politice din Republica Moldova în calitate de audient. În 2009-2011, a fost avocată în cadrul proiectului „Advocacy pentru Drepturile Omului în contextul crizei legate de alegerile parlamentare din aprilie 2009 din Republica Moldova”, Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova ONG. În 2018, a fost președinte al Consiliului Amnesty International Moldova.
Ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu
Veronica Sirețeanu este directoare adjunctă pentru advocacy și dezvoltarea afacerilor la Camera de Comerț Americană în Moldova. În perioada 2017-2018 a fost secretară de stat în cadrul Ministerului Finanțelor. De asemenea, în perioada 2016-2017, a fost viceministră la Ministerul Finanțelor. Mai mult, în perioada 2015-2019, a fost lectoră universitară la Academia de Studii Economice a Moldovei.
Ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija
Lilia Dabija este magistru în drept civil și are o vastă experiență în elaborarea și coordonarea documentelor de politici publice și a actelor normative în cadrul administrației publice centrale și a instituțiilor subordonate.
De asemenea, Lilia Dabija a activat ca expert în cadrul mai multor organizații internaționale printre care Banca Mondială, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Corporația Financiară Internațională (IFC), Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) etc.
Lilia Dabija cunoaște limbile engleză, franceză și rusă, posedă cunoștințe multiple, necesare pentru gestionarea eficientă a domeniilor-cheie ale MIDR.







































