Război în Ucraina, ziua 472: Contraofensivă, atac mortal la Odesa și evacuare selectivă! Rusia se ia de Moldova, dar acuză Vestul

/VIDEO/ „Bătrânii noștri”: Singuri de Paște. Povestea unui cuplu de medici, care nu a trăit bucuria de a avea un copil

16 aprilie 2023, ora 22:00

Astăzi vă prezentăm ultima poveste din Campania „Bătrânii noștri”. Vă povestim istoria de viață a familiei Rusu, din satul Miciurin, raionul Drochia. Au făcut echipă bună și-n viață, și-n carieră, ambii lucrând în sistemul medical. Și deși au ajutat să aducă pe lume zeci de copii, nu au avut norocul să-l aibă pe al lor. Așa că după 60 de ani împreună, spun cu mâna pe inimă că n-ar suporta să trăiască nici măcar o zi departe unul de celălalt.

Printre copacii înmuguriți și fulgi de primăvară am găsit gospodăria familiei Rusu. Imediat ce am pășit în ogradă, pe pragul casei am zărit-o pe mătușa Emilia.

În casă, ne întâmpină soțul femeii, Vladimir. Sunt împreună de 60 de ani. 

„Viața e un relief. Cu urcuș, cu coborâș. Noi tot ce am făcut ne-am sfătuit”.

Au muncit toată viața. El - felcer, ea - moașă. 

„Eu 46 de ani moașă, el 48 felcer. Am primit diferite nașteri”. 

Au ajutat zeci de copii să vină pe lume, dar soarta nu le-a dat bucuria să fie părinți.

„Regretăm că nu avem urmași”.

Se au unul pe celălalt și prețuiesc fiecare zi pe care o petrec împreună. 

Acum, la bătrânețe, le-a devenit ca o fiică lucrătorul social.

Nu se plâng de nimic, doar de singurătate. 

Am fost surprinși cu o masă plină de bucate, unde am depanat amintiri despre cele șase decenii petrecute împreună. Ne-au îndemnat să fim mai buni, să avem grijă de sănătate și de cei dragi. 

„Cât mai avem să fim împreună”. 

Cum poți dona:

SMS la numărul 9015 cu mesajul TV8
Apel la numărul de telefon fix 0900 00995
Costul unui SMS și apel este de 30 MDL (T.V.A. inclus) 
* Servicii disponibile doar pentru abonații Moldtelecom

Transfer bancar (național și internațional):
IBAN: MD56AG000000022515319668 
IDNO: 1020620008418 
Beneficiar: AO LAOLALTA
SWIFT: AGRNMD2X
Banca beneficiară: Moldova Agroindbank

Donații de produse neperisabile puteți face la adresa: municipiul Chișinău, șoseaua Hâncești 61, Depozitul: Moldova pentru Pace (platoul Moldova Film).

/VIDEO/ „Bătrânii noștri”: Singurătatea îi ține de urât. Povestea unei bătrâne care găsește alinare doar în prezența animalelor
/VIDEO/ „Bătrânii noștri”: Soarta grea a doi profesori. Și-au pierdut fiica în pandemie și au un fiu cu dizabilități
/VIDEO/ „Bătrânii noștri”: Istoria bunicii care își crește singură nepotul, după ce mama băiatului a murit de cancer
/VIDEO/ De la filme dictate de partid, la producții selectate pentru Oscar. Drumul anevoios al cinematografiei moldovenești
/VIDEO/ De la filme dictate de partid, la producții selectate pentru Oscar. Drumul anevoios al cinematografiei moldovenești
„Psihologul meu” poate fi și al tău! Ai nevoie de un sfat? Lasă un mesaj, iar Maxim Orîndaș îți va răspunde
„Psihologul meu” poate fi și al tău! Ai nevoie de un sfat? Lasă un mesaj, iar Maxim Orîndaș îți va răspunde
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: Ex-demnitari vizați în anchete de îmbogățire ilicită, care își continuă traiul în lux și opulență
/PROMO/ Cutia Neagră PLUS: Ex-demnitari vizați în anchete de îmbogățire ilicită, care își continuă traiul în lux și opulență
Război în Ucraina, ziua 472: Contraofensivă, atac mortal la Odesa și evacuare selectivă! Rusia se ia de Moldova, dar acuză Vestul
Război în Ucraina, ziua 472: Contraofensivă, atac mortal la Odesa și evacuare selectivă! Rusia se ia de Moldova, dar acuză Vestul
Tragedie la Ghidighici: O femeie și fetița sa de numai 7 luni au decedat, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un BMW
/VIDEO/ Tragedie la Ghidighici: O femeie și fetița sa de numai 7 luni au decedat, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un BMW

/VIDEO/ „Se poate eu în locul ministrului?”: Ce cred oamenii despre majorarea salariilor membrilor Guvernului

10 iunie 2023, ora 22:45

Decizia de a mări salariile miniștrilor i-a luat prin surprindere și i-a indignat pe unii pensionari cu care am discutat. Mai în glumă, mai în serios, aceștia ne-au spus că și ei și-ar dori venituri mai mari, măcar jumătate din cât va avea un ministru.

„- Se poate eu în locul ministrului. Vin pentru 25 de mii, dacă sincer.
 - Vă vedeți ministră?
 - Da, de ce nu? Și echipa o să-mi strâng. Am pensia de 1991 de lei.
 - Și cum vă descurcați cu așa sumă mică?
 - Nu dă Doamne nimănui așa venit. Să nu fi fost copiii, demult muream”.

Ieri, Parlamentul a aprobat în prima lectură rectificările la bugetul de stat. Deși au crescut atât veniturile, cât și cheltuielile, bugetul rectificat rămâne cu aceeași gaură financiară. Cheltuielile depășesc încasările cu tocmai 18 miliarde de lei, echivalentul unui miliard de dolari. 

Nina Crețu și-a sărbătorit ziua de naștere. Cum și-a felicitat Renato Usatîi iubita: „Ziua ta e importantă, dar gazul e scump”
/VIDEO/ Nina Crețu și-a sărbătorit ziua de naștere. Cum și-a felicitat Renato Usatîi iubita: „Ziua ta e importantă, dar gazul e scump”
„Psihologul meu” poate fi și al tău! Ai nevoie de un sfat? Lasă un mesaj, iar Maxim Orîndaș îți va răspunde
„Psihologul meu” poate fi și al tău! Ai nevoie de un sfat? Lasă un mesaj, iar Maxim Orîndaș îți va răspunde
Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Gropile de împrumut. Cratere uriașe și pagube de milioane, apărute după reparația unor drumuri din R. Moldova
/VIDEO/ De la filme dictate de partid, la producții selectate pentru Oscar. Drumul anevoios al cinematografiei moldovenești
/VIDEO/ De la filme dictate de partid, la producții selectate pentru Oscar. Drumul anevoios al cinematografiei moldovenești
Fericire fără margini în familia Cebotari: Bloggerița Katy Black este însărcinată pentru a patra oară. Cum a dat vestea cea mare
/VIDEO/ Fericire fără margini în familia Cebotari: Bloggerița Katy Black este însărcinată pentru a patra oară. Cum a dat vestea cea mare
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram