Președintele rus Vladimir Putin a participat duminică, 16 aprilie, la o slujbă de Paște, organizată de Biserica Ortodoxă Rusă, care a susținut puternic decizia liderului Kremlinului de a invada Ucraina. Îmbrăcat într-un costum negru, o cămașă albă și o cravată mov închis, Putin a stat într-un colț al Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova, ținând în mână o lumânare roșie aprinsă.
Liderul rus și-a făcut cruce de mai multe ori în timpul ceremoniei, cunoscută sub numele de Liturghie Divină. Când Patriarhul Kirill a anunțat „Hristos a înviat”, Putin s-a alăturat celorlalți membri ai congregației cu răspunsul „Cu Adevărat a Înviat”. În rest, el nu a vorbit.
Agenția de presă rusă TASS a transmis mesajul lui Putin cu ocazia sărbătorilor pascale. Potrivit președintelui rus, „minunata și iubita sărbătoare de Paște le dă credincioșilor speranță, inspiră gânduri și fapte bune și servește la afirmarea unor idealuri și valori morale înalte în societate”.
„Biserica a fost întotdeauna alături de oameni, împărtășindu-le bucuriile și greutățile. Și astăzi, în fața unor provocări serioase, ea se implică activ în lucrările de milă și caritate, ajutând oamenii să găsească un sprijin spiritual puternic”, se mai arată în mesajul lui Vladimir Putin.
Liderul de la Kremlin a apărut la templu în jurul miezului nopții. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a participat și el la slujba de Paște în catedrala principală a țării, lângă președinte.
Putin și patriarhul Kirill și-au oferit reciproc ouă de Paște. Liderul rus „și-a exprimat recunoștința profundă față de Patriarhul Kirill pentru activitatea sa, menționând rolul său în consolidarea societății”.
Declarațiile Patriarhului Kirill, care susțin invazia Rusiei, pe care Kievul și națiunile vestice o condamnă ca act de agresiune, au divizat Biserica Ortodoxă la nivel mondial.
În ianuarie, Putin a lăudat biserica pentru sprijinirea forțelor Moscovei care luptă în Ucraina, într-un mesaj de Crăciun ortodox conceput pentru a mobiliza populația în spatele viziunii sale despre Rusia modernă.
Și în 2021, Vladimir Putin a participat la liturghia de Paşte organizată de Biserica Ortodoxă Rusă. Era îmbrăcat într-un costum albastru, cu o cămaşă albă şi cravată vișinie. La fel, Putin a stat în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova cu o lumânare roșie aprinsă în mână.
Bombardamentele rusești au continuat și în noaptea de Învinere. Oficialii ucraineni au anunțat că Moscova a lovit regiunile Sumî, Cernihov, Donețk, Nikolaev și Zaporojie, scrie The Kyiv Independent.
Doi adolescenți au murit în Nikolaev, a anunțat guvernatorul regiunii. În Donețk, trei civili au fost răniți, inclusiv două femei care se aflau într-o farmacie în momentul bombardamentelor și un bărbat care se afla în apropierea unui centru comercial.












































