Președintele american Donald Trump s-a declarat „foarte furios” și „enervat” de criticile lui Vladimir Putin la adresa lui Volodimir Zelenski. Trump a avertizat că va impune tarife secundare asupra petrolului rusesc dacă nu se ajunge la un acord de încetare a focului. „Asta ar însemna că dacă cumpărați petrol din Rusia, nu puteți face afaceri în Statele Unite”, a spus Trump. „Va exista un tarif de 25% pentru tot petrolul, un tarif de 25 până la 50 de puncte pentru tot petrolul”. Între timp, negociatorul lui Putin nu crede că armistițiul cu Ucraina se va semna în 2025.
Ucraina va solicita modificări la noul acord privind mineralele cu SUA, potrivit Bloomberg. Totodată, Kievul nu va accepta niciun acord pentru minerale cu SUA, dacă acesta îi va pune în pericol aderarea la UE, a declarat președintele Volodimir Zelenski. Liderul ucrainean cere un răspuns puternic din partea aliaților la atacurile continue ale Rusiei. Oficial ucrainean avertizează că Rusia nu este de încredere și o acuză de genocid continuu. Un atac cu drone rusești asupra Harkovului s-a soldat cu doi morți și 25 de răniți, inclusiv copii.
UPDATE Un document secret al Pentagonului, trimis de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, stabilește noile priorități ale armatei americane, conform căruia China este considerată principala amenințare, în timp ce responsabilitatea pentru contracararea Rusiei rămâne în mare parte în seama aliaților europeni, scrie Washington Post.
UPDATE Rusia nu a dat un răspuns adecvat iniţiativelor americane în vederea negocierii unei încetări a focului în războiul din Ucraina din cauză că asupra Moscovei nu se exercită o ”presiune reală”, a declarat, sâmbătă seara, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, relatează AFP.
UPDATE Ucraina a acuzat Rusia de „crime de război” după o serie de atacuri cu drone soldate cu cel puţin doi morţi şi care au lovit sâmbătă seara un spital militar și case din Harkov, în timp ce încercările de a ajunge la un armistiţiu au stagnat, relatează AFP.
UPDATE CIA a asistat forțele ucrainene în planificarea unui atac cu drone asupra unui depozit rusesc unde erau rachete balistice Iskander și bombe cu planare. Este vorba de atacul asupra depozitului din Toropets, regiunea Tver (Rusia), din septembrie 2024. Informația vine de la surse ale cotidianului New York Times.
UPDATE Oficiali polonezi au declarat pentru site-ul de știri Wirtualna Polska (WP) că „o mare parte” din numărul tot mai mare de solicitanți de azil provin de la bărbați care se tem să nu fie chemați să lupte în război. Aproape un milion de ucraineni care au fugit din țară de la invazia rusă din februarie 2022 au statut de „protecție temporară” în Polonia. Acest statut le oferă acces larg la piața muncii și la sistemul de sănătate polonez, în timp ce conflictul continuă, notează AlephNews.
UPDATE Negociatorul rus Grigory Karasin a exprimat îndoieli cu privire la eforturile administrației Trump de a media un armistițiu rapid în Ucraina. El a afirmat că discuțiile cu SUA ar putea să nu producă rezultate decisive în acest an, scrie Ziare.com.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a convocat o ședință importantă, în care a cerut organizarea alegerilor doar după ce se va ajunge la o încetare completă a focului. Potrivit publicației The Economist, această decizie vine în urma presiunilor internaționale, în special din partea SUA. „Americanii cred că pot ajunge la o încetare completă a focului până la sfârșitul lunii aprilie”, scrie The Economist. „Dacă încetarea focului va avea loc, atunci guvernul ucrainean ar putea confirma organizarea alegerilor înainte de 5 mai”, susțin sursele citate de The Economist.
UPDATE Țările baltice sunt îngrijorate că o posibilă încetare a focului în Ucraina ar putea amplifica considerabil amenințările de securitate la adresa lor, deoarece ar oferi Moscovei timp să își refacă stocurile de arme și să realoce trupele, scrie Financial Times.
UPDATE O limuzină care face parte din flota de maşini a lui Vladimir Putin a explodat pe o stradă din Moscova, au relatat jurnaliştii publicaţiei Bild. Incidentul a avut loc în apropiere de sediului central al FSB, principalul serviciu secret al Rusiei. Scenele cu bolidul de lux în flăcări au fost filmate de câţiva martori şi pe înregistrări se văd câteva persoane care încearcă să stingă flăcările până la sosirea pompierilor.
UPDATE Țările europene analizează posibilitatea trimiterii de forțe aeriene și navale în Ucraina având în vedere restricțiile asociate cu desfășurarea unui mare contingent militar al "coaliției celor dispuși", informează publicaţia "The Washington Post", citând surse din rândul diplomaților europeni. Informația este citata de TASS și preluată de Rador.
UPDATE Europa dorește să coopereze cu Statele Unite, dar totuși este pregătită să răspundă în cazul în care Washingtonul nu-i va lăsa altă opțiune, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, duminică, conform Reuters.
UPDATE Această poziție mai dură a președintelui american vine după ce anterior a avut o atitudine mai conciliantă față de Rusia și președintele Putin. Schimbarea de retorică reflectă o creștere a tensiunilor în relațiile dintre Statele Unite și Rusia, pe fondul conflictului prelungit din Ucraina și al eșecului negocierilor de pace, scrie Gândul.
UPDATE Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat că va vorbi, din nou, săptămâna viitoare cu Vladimir Puţin şi că este supărat după ce liderul de la Kremlin a pus la îndoială credibilitatea lui Volodimir Zelenski.
UPDATE Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că va impune taxe vamale suplimentare de la 25% la 50% pentru toate produsele petroliere ruseşti, dacă simte că Moscova blochează eforturile Washingtonului de a pune capăt războiului din Ucraina.
UPDATE Președintele SUA, Donald Trump, a declarat duminică, pentru NBC News, că este „foarte furios” și „ofticat” în privința lui Vladimir Putin, după ce liderul de la Kremlin a criticat credibilitatea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Putin a sugerat instalarea unei administrații provizorii în Ucraina, în condițiile în care Moscova nu-l consideră pe Zelenski un președinte „legitim”. În replică, Trump a spus că astfel de aprecieri „nu ne duc în direcția cea bună”.
UPDATE Experți ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) au ajuns în Serbia pentru a investiga utilizarea unei arme sonice împotriva manifestanților de la Belgrad, a anunțat sâmbătă președintele sârb, care a respins acuzațiile drept „minciuni” și a cerut o anchetă amănunțită, scrie Adevărul.
UPDATE În cadrul unei vizite „neoficiale”, președintele Finlandei, Alexander Stubb, a jucat golf cu Donald Trump și a discutat despre războiul din Ucraina, scrie The Kyiv Independent. După întâlnire, Trump a anunțat planuri de achiziționare a unor spărgătoare de gheață finlandeze, esențiale pentru eforturile SUA de a-și extinde influența în Arctica.
UPDATE Un atac cu drone rusești asupra orașului Harkov, în seara zilei de 29 martie, a ucis două persoane și a rănit cel puțin 25, inclusiv cinci copii, a raportat guvernatorul regiunii Harkov, Oleh Syniehubov.
UPDATE Ucraina intenționează să ceară Statelor Unite angajamente sporite de investiții și clarificări privind modul în care va funcționa un fond de reconstrucție, ca parte a noului acord privind mineralele, a raportat Bloomberg, citând o sursă familiarizată cu situația.
UPDATE Ucraina așteaptă o reacție decisivă din partea aliaților săi în urma atacurilor continue ale Rusiei, a declarat președintele Volodimir Zelenski pe 29 martie. El a subliniat necesitatea urgentă a unui răspuns ferm, în special din partea SUA și Europei, insistând că Rusia trebuie forțată să accepte pacea.
UPDATE Un sondaj recent realizat de revista franceză Le Grand Continent și de institutul francez de sondaje Cluster 17 a arătat că o majoritate semnificativă a europenilor îl consideră pe Donald Trump un „dușman al Europei”. Acest sondaj a fost efectuat în cele mai mari opt țări ale Uniunii Europene, plus Danemarca, și a oferit o imagine clară a modului în care europenii percep președintele american. Potrivit rezultatelor, 51% dintre respondenți îl văd pe Trump ca pe un adversar al Europei, în timp ce doar 9% îl consideră un prieten. Această percepție negativă este reflectată și în modul în care europenii îl văd pe Trump în ceea ce privește respectarea principiilor democratice. Doar 13% cred că Trump respectă aceste principii, în timp ce 43% spun că are tendințe autoritare și 39% îl văd ca pe un dictator, notează AlephNews.
UPDATE Volodimir Zelenski pregătește organizarea alegerilor prezidențiale cerute atât de insistent de Donald Trump și de JD Vance. Votul ar putea avea loc la scurt timp după intrarea în vigoare a unui eventual armistițiu. Administrația Trump ar vrea ca încetarea focului să fie agreată până la Paște, adică până pe 20 aprilie. Astfel, votul prezidențial ar putea avea loc la vară iar Zelenski ar fi în avantaj, scrie The Economist.
UPDATE Rusia nu poate fi considerată de încredere și continuă să comită genocid la scară largă, a declarat adjunctul ministrului ucrainean de Externe, Mariana Betsa, într-un interviu pentru The Sun, publicat pe 29 martie, anunță The Kyiv Independent. Betsa a subliniat că acțiunile Rusiei reprezintă un genocid care are loc „în fiecare zi, în fiecare minut.” „Partenerii noștri trebuie să înțeleagă că aceste lovituri rusești vizează nu numai poporul nostru, ci și toate eforturile internaționale, eforturile diplomatice menite să pună capăt acestui război”, a declarat Zelenski în discursul său video nocturn. El a menționat că 172 de drone au fost îndreptate spre Ucraina peste noapte – armata ucraineană a declarat că 94 dintre acestea au fost doborâte. „Rusia lovește împotriva tuturor celor care încearcă să pună capăt războiului. Este imposibil să ignori sute de Shahed-uri (de concepție iraniană) în fiecare noapte. Ne așteptăm la un răspuns, un răspuns serios. Lucrăm pentru a ne asigura că există o reacție puternică, în special din partea Americii, a Europei și a tuturor celor din lume care se bazează pe diplomație”.