Fostul lider PL, Dorin Chirtoacă, s-ar întoarce la șefia Capitalei pentru a-și duce până la sfârșit mandatul pe care l-a obținut în 2015. Totuși, Chirtoacă a afirmat că o decizie privind candidatura va depinde de voința clară a oamenilor. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 16 mai a emisiunii „Freedom” de la TV8.
„Eu m-aș întoarce să duc până la capăt mandatul de care am fost lipsit. Pentru a mă întoarce însă, nu este suficientă o hotărâre judecătorească așa cum am primit-o pe 22 decembrie cu dosarul fabricat. Eu am fost scos murdar, brutal din Primărie.
Nu e suficient să fie doar voința mea, dorința trebuie să fie a oamenilor și asta trebuie să se vadă în niște sondaje. Dacă se va vedea că sunt șanse să ajung în turul doi și să duc aceleași bătălii pe care le-am dus de trei ori, atunci mă voi gândi”, a spus Dorin Chirtoacă.
Fostul primar de Chișinău a subliniat că o luptă între candidații de dreapta nu aduce nimic bun și că pentru a candida este necesar să știe că poate ajunge în turul doi.
„O bătălie pe dreapta între candidați nu duce la nimic bun. Pentru a candida, eu trebuie să știu că ajung în turul doi. Pentru asta, nu trebuie să existe o contradicție cu candidatul PAS, pentru că el va primi un vot automat administrativ, indiferent cine va fi. Dacă nu ajung în turul doi, care e rostul unei participări de serviciu?
În mod normal, trebuie făcute sondaje pentru a vedea candidatul care are cele mai mari șanse. Dacă ar fi să candidez, aș candida chiar și independent, ca să nu fie discuții. M-am gândit tocmai pentru ca să existe o coeziune de dreapta. Asta nu știu dacă se va întâmpla, nu cred”, a subliniat Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă a fost primar al municipiului Chișinău între anii 2007 și 2018, când a fost suspendat din funcție, acuzat de fapte de corupție și trafic de influență în dosarul parcărilor cu plată din Capitală. Procurorii pe caz au cerut 10 ani de închisoare pentru Chirtoacă.
În același dosar a mai fost vizat fostul șef al Direcției Transport, Igor Gamrețki, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, dar și fostul viceprimar Nistor Grozavu și omul de afaceri Alexandru Pincevski.
În decembrie 2022, fostul primar al Capitalei a fost achitat. O hotărâre în acest sens au pronunțat magistrații judecătoriei Chișinău cu sediul la Buiucani.