Primarul din Boldurești, care a accidentat mortal un copil de 14 ani va sta încă 30 de zile în arest la domiciliu. Decizia a fost luată astăzi de magistrații Judecătoriei Chișinău. Între timp, a continuat audierea celui de-al treilea martor în dosar. Este vorba de angajatul parcării auto, care a fost surprins de camerele de supraveghere în momentul în care îl ajută pe complicele primarului să schimbe plăcuțele de înmatriculare pe un alt automobil.
Martorul de astăzi a fost angajatul parcării din Chișinău care a povestit cu lux de amînunte cum prietenul primarului de Boldurești a încercat să ducă anchetă pe o pistă falsă. Potrivit acestuia, bărbatul a ales Dacia Duster, după care a cerut să facă test drive. Angajatul parcării a urcat cu el și spune că a fost martorul momentului în care clientul a schimbat plăcuțele de înmatriculare cu cele aduse de el. A fotografiat mașina și a plecat. Bărbatul, acuzat de complicitate, a refuzat să comenteze declarațiile martorului.
„ -Domnule Andronachi, de ce a-ți fost să luați mașina de la parcare?
- De ce ați schimbat numerele de înmatriculare?
-De ce nu doriți să discutați cu noi ”?
Atât procurorul cât și avocatul mamei copilului decedat, susțin că acest martor vine să confirme complicitatea.
„A confirmat anumite circumstanțe cu privire la deplasarea mijlocului de transport de la parcarea auto care s-a încercat o înscenare de schimbare a numerelor de înmatriculare a automobilului implicat în accidentul rutier cu alte numere”.
„Declarațiile martorului făcute, astăzi, în ședință demonstrează vinovăția celui de-al doilea învinuit, implicarea lui în fapta care i-a fost incriminată. Considerăm că este o probă în favoarea acuzării.”
Astăzi urma să fie adus forțat și audiat un alt martor în dosar. Acesta însă a plecat din țară, susține procurorul.
„Cu părere de rău, deja a treia ședință de judecată nu este prezent un martor este un sub angajat al MAI. Au fost făcute interpelările de rigoare la Ministerul Afacerilor Interne, însă ultimul, din cea ce ni s-a comunicat, se află în concediu anual de odihnă.”
Avocatul mamei copilului decedat crede că se încearcă tergiversarea procesului.
„Sperăm că data viitoare, acuzarea o să aplice prevederile legale și o să întreprindă toate măsurile ca să fie asigurată prezența, or într-adevăr, avem o prezență neîntemeiată care tergiversează cumva examinarea cauze. După cum a spus și domnul procuror, astăzi, în ședință, există dubii că această tergiversare ar avea legătură cu schimbarea măsurii preventive din arest preventiv în arest la domiciliu”.
Amintim că tragedia s-a produs în seara zilei de 19 februarie, la intrarea în localitatea Boldurești. Un copil de 14 ani a murit, după ce a fost lovit mortal de o mașină, iar șoferul a fugit de la fața locului. La scurt timp, oamenii legii au identificat făptașul ca fiind chiar primarul localității. Nicanor Ciochină a fost reținut în dimineața zilei de 21 februarie, la două zile după tragedie. Potrivit poliției, având experiență de șef al Inspectoratului de Poliție Nisporeni, acesta a încercat să ducă de nas anchetatorii. În prima fază, bărbatul a montat plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o mașină de marcă identică celei implicate în accident.
Totodată, a înscenat un accident cu implicarea mașinii schimbate. În urma tragediei, doi polițiști au fost demiși, iar alți trei - sancționați. Potrivit IGP, cei cinci angajați ai Inspectoratului de Poliție din Nisporeni nu ar fi acționat în conformitate cu standardele profesionale și au pus piedici în desfășurarea corectă a investigației.