O cursă avia specială va ajunge astăzi la Chișinău, cu câțiva reanimatologi la bord, care urmează să examineze posibilitatea de transfer a interpretului Ion Suruceanu în Germania. Informația a fost confirmată pentru redacția noastră de către directorul clinicii ATI al Spitalului Republican, Victor Cojocaru. Maestrul este în stare gravă, în secția de terapie intensivă.
Potrivit datelor de la Aeroportul Chișinău, aeronava urmează să aterizeze la ora 11:15, iar zborul retur este programat pentru ora 13:00. Totuși, nu există certitudinea că interpretul va fi preluat, decizia urmând a fi luată de reanimatologii germani, împreună cu medicii moldoveni.
Între timp, potrivit surselor TV8, artistul urma a fi transportat aseară spre Germania, dar transferul s-a amânat, din cauza unor probleme de logistică.
Deși sursele TV8 au precizat că maestrul se află în comă, șeful clinicii ATI a negat informația și ne-a declarat că interpretul este conștient.
Artistul a ajuns la spital la începutul lunii noiembrie, fiind internat cu pneumonie în secția reanimare.
Ion Suruceanu are 74 de ani. A fost numit Artist al poporului în 1990, iar în 2004 s-a ales cu distincția de Cavaler al Ordinului Republicii. Suruceanu și-a început activitatea de interpret cu 54 de ani în urmă.
Printre melodiile cele mai cunoscute se numără: „Numai tu”, „Ce seară minunată”, „Luna, luna”, „Melancolie”, „Eu dansez, tu dansezi”, „Sărut, femeie, mâna ta”, „Anii tinereții”, „Maria”.