Război în Ucraina, ziua 577. Ceasul Apocalipsei și rachete ATACMS! General: "Iarna nu va încetini ofensiva. Marea reușită urmează"

Data la care începe perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la alegerile locale. Precizările CEC

18 septembrie 2023, ora 10:41

Comisia Electorală Centrală anunță că de marți, 19 septembrie, începe perioada de depunere a documentelor pentru înregistrare candidaților la alegerile locale generale din 5 noiembrie curent, pentru circumscripțiile de nivelul al doilea (primari ai mun. Chișinău și Bălți, consilieri în consiliile municipale Chișinău și Bălți și în consiliile raionale).

Pentru aceasta, partidele politice și blocurile electorale vor prezenta consiliilor electorale de circumscripție:

  1. Cererea, în formă scrisă, prin care se solicită înregistrarea în calitate de concurent electoral;
  2. Hotărârea/decizia confirmată prin procesul-verbal sau extrasul acestuia al ședinței organului central sau teritorial al partidului politic sau blocului electoral privind desemnarea candidaților;
  3. Datele biografice ale candidatului;
  4. Declarația candidatului privind consimțământul lui de a candida pentru funcțiile elective;
  5. Declarația de avere și interese personale pentru ultimul an înainte de alegerile locale;
  6. Declarația pe propria răspundere prin care confirmă că nu este condamnat la închisoare sau că are antecedente penale și că în privința sa nu au fost emise acte de constatare rămase definitive;
  7. Declarația privind suspendarea, pe durata mandatului, a funcțiilor incompatibile cu funcția de primar, în cazul în care persoana este aleasă și mandatul este validat;
  8. Declarația despre suspendarea din funcția deținută din momentul începerii campaniei electorale;
  9. Copia de pe diploma de studii – în cazul candidaților la funcția de primar prin care se atestă că are cel puțin studii generale obligatorii;
  10. Copia de pe buletinul de identitate a candidatului;
  11. În cazul în care respectivul nu a fost prezentat la Comisie Electorală Centrală - Extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice (originalul și copia), în cazul în care acesta nu a fost prezentat Comisiei Electorale Centrale.

În cazul candidaților independenți se aplică aceleași cerințe, doar că în locul documentului menționat mai sus la litera b) se vor prezenta listele de subscripție cu numărul suficient de semnături ale susținătorilor. Candidații independenți se vor prezenta personal la consiliul electoral de circumscripție și vor depune listele de subscripție împreună cu documentele necesare pentru înregistrare.

Formularele listelor de subscripție pot fi solicitate, la fel, începând cu data de 19 septembrie 2023 de la consiliul electoral al circumscripției electorale în raza teritorială a căreia planifică să candideze candidatul independent.

Lista candidaților la funcția de consilier se întocmește în limba română și se prezintă consiliului electoral atât pe suport de hârtie, cât și în variantă electronică cu respectarea cotei de gen de minimum 40% pentru ambele sexe și conform formulei - minimum 4 candidați de același gen la fiecare 10 locuri.

Graficul de recepționare a documentelor pentru înregistrarea candidaților a fost stabilit de fiecare consiliu electoral de circumscripție, iar informația dată poate fi găsită pe pagina web oficială a Comisiei, la rubrica „Alegeri locale generale 2023”, compartimentul „Organele ierarhic inferioare”.

Alegerile locale generale vor avea loc pe 5 noiembrie 2023. Pe 7 august a început perioada electorală pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie. Startul campaniei electorale se va da pe 6 octombrie 2023.

Până acum, și-au anunțat intenția de a candida la șefia Primăriei Capitalei: Constantin Butucel de la Partidul „Acasă Construim Europa”, Vasile Bolea de la Partidul „Renaștere”, Diana Caraman de la PCRM, Ion Ștefăniță de la Mișcarea „Respect Moldova”, Mihail Polianschi de la Partidul „Congresul Civic”, Adrian Albu de la PSRM, Vadim Brînzaniuc de la PSDE, Ion Purice - vicepreședintele PL, Victor Chironda de la Platforma DA, Ion Bulgac de la CUB, Mihail Bagas de la PP „Liga Orașelor și  Comunelor”, Lilian Carp de la PAS, Anatol Usatîi de la Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Vasile Costiuc - liderul Partidului „Democrația Acasă”, Ion Ceban - actualul edil al Capitalei, Ruslan Codreanu - Blocul electoral „Ruslan Codreanu”, format din Partidul Politic „Puterea Oamenilor” și Partidul Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova”, Oleg Burlacu - Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) .

Alegerile locale din toamnă vor costa bugetul de stat în jur de 178 de milioane de lei. 

/PROMO/ Moldova gândește: Epopeea brățărilor electronice. De ce o singură companie a câștigat toate cele cinci licitații
/PROMO/ Moldova gândește: Epopeea brățărilor electronice. De ce o singură companie a câștigat toate cele cinci licitații
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Război în Ucraina, ziua 576: Atac în Crimeea, ajutor din Vest și promisiunea lui Zelenski! Iohannis: 3 condiții pentru victorie
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 576: Atac în Crimeea, ajutor din Vest și promisiunea lui Zelenski! Iohannis: 3 condiții pentru victorie
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
Autoritățile de la Chișinău au trimis în Israel o cerere suplimentară pentru extrădarea lui Șor
Autoritățile de la Chișinău au trimis în Israel o cerere suplimentară pentru extrădarea lui Șor

/VIDEO/ Doi șefi pe un singur scaun la INP: Unul e proaspăt-numit, altul a fost repus recent în funcție. Ce spune Ministerul Justiției

23 septembrie 2023, ora 07:44

Neînțelegeri într-o subdiviziune a ministerului Justiției. Inspectoratul Național de Probațiune a ajuns să aibă doi directori. Se întâmplă după ce ministerul a numit un nou șef, iar vechiul a revenit la muncă în urma unei decizii judecătorești. În timp ce fostul director deja de o lună vine zilnic la muncă, ministra justiției susține că nu știe nimic despre revenirea acestuia. 

Andrei Iavorschi a fost suspendat din funcție încă în vara anului trecut, fiind suspectat de abuz în serviciu. După un an de judecăți, în august instanța a refuzat cererea procurorului de a prelungi suspendarea din funcție. 

Așa că fostul director a revenit la muncă, unde a descoperit că biroul său a fost ocupat de un nou director interimar - Viorel Sochircă. Și pentru că nu are un loc de muncă, Iavorschi e văzut mai mult pe holuri.

„Ca să nu existe posibilitatea angajatorului de a mă concedia pe lipsa mai mult de patru ore de la locul de muncă sunt nevoit să mă prezint. Asigur prezența la locul de muncă, atât. Din păcate este o situație așa mai puțin plăcută, chiar aș spune eu penibilă, dar pentru a asigura prezența la muncă de opt ore sunt nevoit să fac acest lucru”, a explicat Andrei Iavorschi.

Iavorschi susține că a informat autoritățile, în special ministerul Justiției, despre decizia instanței. Potrivit lui, hotărârea este executorie, iar actualul director al instituției detașat pe perioada suspendării sale ar trebui să plece. 

„Imediat cum am intrat în posesia actelor am mers la doamna ministru am informat-o, am notificat-o precum și am prezentat hotărârile judecătorești în acest sens. - Ce v-a spus doamna ministru, pentru că ieri am discutat și a spus că nu cunoaște despre o asemenea decizie? -E ciudat pentru mine, dumneaiei mi-a spus haideți să mai așteptăm fără a explica sau justifica ce anume să așteptăm.Ele sunt la minister în examinare, doar că tergiversează. De ce tergiversează nu știu, de ce v-a dezinformat și v-a spus că nu sunt trebuie să o întrebați pe dumneaei”,mentionează Andrei Iavorschi.

De cealaltă parte, Ministerul Justiției susține că nu cunoaște nimic despre refuzul instanței de a prelungi suspendarea din funcție a lui Iavorschi.

„Nu cunoaștem despre o astfel de hotărâre, cel puțin în adresa Ministerului nu a parvenit o astfel de hotărâre. Dacă va veni, vom analiza hotărârea respectivă și vom lua măsurile conform legii”, a declarat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

Situația a bulversat angajații Inspectoratului Național de Probațiune, dar mai ales pe directorul interimar. 

„Eu un act administrativ prin care să înceteze activitatea mea în cadrul INP nu am văzut. Dacă l-a văzut domnul Iavorschi sau cunoașteți dumneavoastră, îmi spuneți. Pentru moment activez în regim normal și semnez, iau decizii din postura de director al Inspectoratului. Dumnealui am informații că stă în biroul directorului adjunct, dar nu l-am văzut antrenat undeva și pentru moment nu cred că poate exercita în lipsa unui act administrativ din partea ministerului”,a declarat directorul interimar al Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă.

 Angajații recunosc faptul că situația creată le complică activitatea, dar sunt recunoscători că, deocamdată, Iavorschi nu le dă și indicații. 

„Dumnealui pur și simplu se plimbă pe coridoare, dar careva indicații, un aport în activitatea Inspectoratului Național de Probațiune nu am văzut, eu nu am primit nicio indicație de la dumnealui”.

„Ministerul Justiției trebuie să decidă e de competența Ministerului. Dumnealui primește salariu? -Nu. Noi ca colectiv sperăm să se clarifice situația și Inspectoratul să fie unul lucrativ, asta e tot ce ne dorim”.

Directorul adjunct al instituției, Pavel Cristea, consideră că decizia instanței prin care a fost încetată suspendarea din funcție a lui Andrei Iavorschi este mai presus decât un act administrativ emis de Ministerul Justiție. 

„ - Conform hotărârii judecății care a fost adoptată, ea este executorie și urmează a fi pusă în aplicare, care este un act net superior unui act administrativ.

 - Domnul Sochircă ar trebui să plece?

 - Asta trebuie să hotărască angajatorul Inspectoratului Național de Probațiune.

 - Ministerul a venit cu o reacție?

 - Nu cunoaștem, nu am fost anunțați.

 - Și atunci până se clarifică domnul Sochircă și Iavorschi vor veni ambii la muncă? 

- Biroul meu e deschis pentru toți angajații INP.”

Precizăm că Andrei Iavorschi a fost pus sub învinuire pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de serviciu, soldat cu daune considerabile pentru instituție. Mai exact, acesta a fost învinuit că a încheiat mai multe contracte de achiziții de bunuri și servicii care nu erau planificate în valoare de peste 650 de mii de lei. Iavorschi se declară nevinovat și spune că va solicita plata salariului pe perioada suspendării sale din funcție. 

După apariția reportajului, ministra Justiției a venit cu precizări privind situația de la Inspectoratul Național de Probațiune. Veronica Mihailov-Moraru susține că decizia instanței nu anulează suspendarea din funcție a fostului director, iar asta înseamnă că Andrei Iavorschi vine la muncă în zadar:

"La ziua de astăzi nu există un act care să anuleze sau să înceteze suspendarea din funcție, care a fost aplicată domnului Iavorschi. La moment, Ministerul Justiției nu are temei de a anula acest ordin de suspendare, respectiv directorul interimar își exercită atribuțiile în continuare și așteptăm să fie o decizie finală pe cauza penală în cauză. Nu are niciun temei de a se prezenta la muncă în virtutea faptului că este suspendat din funcție".

Tragedie la Călărași: Un bărbat a ars de viu în propria casă. Pompierii au reușit să stingă flăcările abia peste două ore
Tragedie la Călărași: Un bărbat a ars de viu în propria casă. Pompierii au reușit să stingă flăcările abia peste două ore
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
Pagina principală a site-ului TV8.md, clonată: Cum poți raporta falsul distribuit pe Facebook și Instagram
/VIDEO/ Acuzații la adresa unei interprete din Rusia! Ar fi plagiat o melodie a Irinei Rimes. Vezi cât de similare sunt melodiile
/VIDEO/ Acuzații la adresa unei interprete din Rusia! Ar fi plagiat o melodie a Irinei Rimes. Vezi cât de similare sunt melodiile
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/VIDEO/ Interviu exclusiv la TV8 cu James Philip Rubin: „Spațiul informațional, una din arenele competiției geopolitice”
/EXCLUSIV/ Va plăti Guvernul despăgubiri după anularea programului „cetățenie prin investiții”? Precizările Ministerului Economiei
/EXCLUSIV/ Va plăti Guvernul despăgubiri după anularea programului „cetățenie prin investiții”? Precizările Ministerului Economiei
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram