În perioada 22-23 ianuarie, Republica Moldova va participa la ediția a 55-a a Forumului Economic de la Davos. Premierul Dorin Recean va conduce delegația țării.
Șeful Executivului va avea o serie de întrevederi bilaterale cu lideri politici și reprezentanți ai companiilor internaționale. De asemenea, va promova agenda economică a țării și va vorbi despre preocupările legate de securitatea informațională, dar și despre eforturile de consolidare a independenței energetice a Republicii Moldova.
Din componența delegației Moldovei mai fac parte ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, și Natalia Bejan, șefa Agenției de Investiții.
Forumul Economic de la Davos reunește aproape 3 000 de lideri din peste 130 de țări, incluzând 350 de oficiali guvernamentali, inclusiv 60 de șefi de stat și de guvern, din toate regiunile importante.
Evenimentul din acest an se desfășoară sub genericul „Colaborarea pentru era inteligentă”, iar subiectele cuprind evoluția economică globală, situația energetică, obiectivele climatice și modul în care inteligența artificială poate contribui la îmbunătățirea vieții oamenilor.