Parlamentul European va vota, la iniţiativa Grupului Renew, o rezoluție care cere statelor membre ale Uniunii Europene să ofere orice asistenţă este necesară pentru ca Republica Moldova să poată contracara amenințările hibride din partea Rusiei înainte de scrutinul prezidențial şi referendumul privind aderarea ţării la UE, anunţă Uniunea Salvați România (USR).
De asemenea, rezoluția legislativului european cere Moscovei să îşi retragă aceste trupe, să sisteze operaţiunile de subminare a democrației din Moldova şi să sprijine soluționarea conflictului înghețat transnistrean în acord cu dreptul internaţional, potrivit news.ro.
Textul rezoluției, la care europarlamentarul USR Dan Barna a condus negocierile, solicită şi Consiliului European să extindă lista de sancţiuni aplicate unor entităţi din Rusia în aşa fel încât să cuprindă actorii responsabili de campania de dezinformare care urmăreşte să destabilizeze procesul electoral democratic.
„Sprijinirea Republicii Moldova să se opună interferenţelor şi destabilizărilor ruseşti este o datorie morală pe care toți europenii trebuie să o respecte. Cerem în Parlamentul European, de asemenea, accelerarea procesului de finalizare a primului capitol de negocieri de aderare la UE şi asigurarea instrumentelor financiare care să ajute ţara să facă reformele necesare”, declară Dan Barna.
Rezoluția recunoaște şi aplaudă efortul extraordinar pe care l-a făcut Republica Moldova preluând 1,5 milioane de refugiați ucraineni de la începutul războiului, dintre care 125.000 au ales să rămână în ţară.
„Republica Moldova este prima ţară care a semnat cu Uniunea Europeană un Parteneriat pentru Securitate şi Apărare, iar rezoluția Parlamentului European mai cere şi extinderea finanţării din Facilitatea Europeană pentru Pace pentru ca autorităţile de la Chişinău să poată face investiţiile necesare în apărare”, precizează USR.