Război în Ucraina, ziua 392: Ultimul mesaj al lui Jinping pentru Putin. Analiză: Lovitură majoră Chinei, dacă înarmează Rusia

/FOTO/ Imagini din „Seiful Apocalipsei”: Primul tur virtual în misteriosul buncăr ascuns în munte din Svalbard

Foto: Profimedia
06 martie 2023, ora 09:56

Îngropat în permafrostul arctic, buncărul din Svalbard protejează speciile de culturi agricole din toată lumea și este un magnet pentru teoriile conspirației. Acum, publicul poate arunca o privire înăuntrul său, relatează The Guardian, citat de Digi24

Înălțându-se din permafrost pe versantul unui munte de pe Spitsbergen, în arhipelagul Svalbard, intrarea în „Seiful apocalipsei” este demnă de un film cu James Bond. Înconjurată de zăpadă, gheață și, din când în când, urși polari, unitatea găzduiește 1,2 milioane de mostre de semințe din fiecare colț al planetei, ca poliță de asigurare împotriva unui dezastru. 

Este un monument pentru cei 12.000 de ani de agricultură umană și își propune să prevină pierderea definitivă a speciilor de culturi în caz de război, dezastru natural sau pandemie. Seiful global de semințe din Arctica norvegiană, care a fost lansat în 2008, este închis publicului și este învăluit în mister, devenind subiectul a numeroase teorii ale conspirației pe internet. 

Acum, pentru a sărbători cea de-a 15-a aniversare a seifului, toată lumea este invitată într-un tur virtual pentru a vedea în interior vasta colecție de tuberculi, orez, cereale și alte semințe îngropate adânc în munte, în spatele a cinci seturi de uși metalice. 

Congelarea lor, concepută să dureze pentru totdeauna, este co-administrată de guvernul norvegian, Crop Trust și NordGen, banca de gene a țărilor nordice. Semințele ar putea deține răspunsuri la provocările agricole generate de criza climatică, speciile invazive, dăunători, modificările tiparelor de precipitații sau pierderea fulgerătoare a biodiversității. Seiful se deschide de trei ori pe an pentru a accepta noi depozite de la alte bănci de semințe din întreaga lume. 

Oamenii de știință speră că oamenii vor afla mai multe despre munca lor prin intermediul turului virtual, fără a risca să cadă pradă unui urs polar. 

„Este ca într-o catedrală. Are tavane înalte și, când stai în munte, aproape că nu se aude niciun sunet. Te auzi doar pe tine însuți”, spune Lise Lykke Steffensen, director executiv al NordGen, care este responsabil pentru funcționarea zilnică a seifului.

„Când deschizi ușa, sunt -18 grade Celsius – standardul internațional pentru conservarea semințelor – adică foarte, foarte rece. Apoi vezi toate cutiile cu semințe din toate aceste țări. Am fost de atâtea ori înăuntru și sunt încă curioasă”, adaugă ea. 

Camerele de depozitare sunt situate la circa 100 de metri în interiorul muntelui, sub un strat de rocă de grosimi care variază între 40 și 60 de metri. Muntele este format din permafrost, care menține o temperatură constantă între -3°C și 4°C. Zona de depozitare a semințelor are un sistem suplimentar de răcire, care coboară temperatura la -18°C și o menține constantă. 

Banca de semințe este alimentată cu electricitate din localitatea Longyearbyen, dar are și propiile generatoare, în caz de avarie. Zona de depozitare propriu-zisă este formată din trei culoare, fiecare cu dimensiunea de 9,5 x 27 metri. Fiecare dintre aceste trei culoare poate depozita 1,5 milioane de eșantioane de semințe, seiful având o capacitate totală de 4,5 milioane de eșantioane.

 

/VIDEO/ Avocată: „Nu am nicio problemă să se facă reforme dure, dar cultivarea urii față de judecători e o abordare greșită”
/VIDEO/ Avocată: „Nu am nicio problemă să se facă reforme dure, dar cultivarea urii față de judecători e o abordare greșită”
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
Război în Ucraina, ziua 391: Explozii în Crimeea și plan cu 1 milion de obuze. SUA alertează privind pacea propusă de China
Război în Ucraina, ziua 391: Explozii în Crimeea și plan cu 1 milion de obuze. SUA alertează privind pacea propusă de China
/DOC/ Trei apartamente, 14 conturi bancare și datorii: Declarația de avere a lui Nicu Popescu
/DOC/ Trei apartamente, 14 conturi bancare și datorii: Declarația de avere a lui Nicu Popescu
/VIDEO/ Ziua Internațională a Poeziei, marcată pe 21 martie: Versuri puse pe muzică de artiști autohtoni
/VIDEO/ Ziua Internațională a Poeziei, marcată pe 21 martie: Versuri puse pe muzică de artiști autohtoni

Xi Jinping, mai relaxat decât Putin. Ce a arătat limbajul corporal la prima întâlnire de la Moscova dintre cei doi

22 martie 2023, ora 09:57

Președintele chinez Xi Jinping a părut mai relaxat și mai dominator decât omologul său rus Vladimir Putin la prima lor întâlnire televizată de luni din cadrul vizitei de stat a lui Xi la Moscova, o spun experții în limbajul trupului. Țările occidentale vor examina cu siguranță fiecare detaliu al discuțiilor dintre cei doi, în timp ce Putin caută sprijinul lui Xi pentru invazia Ucrainei și ajutorul acestuia pentru a umple golurile comerciale lăsate de sancțiunile occidentale, scrie Reuters.

Karen Leong, director general al companiei Influence Solutions, cu sediul în Singapore, a remarcat că Xi l-a anticipat pe Putin cu o fracţiune de secundă atunci când i-a întins mâna, sugerând că „deşi este cel care vizitează Moscova, el este cel care va prelua conducerea în această relaţie”.

Louise Mahler, un expert în limbajul corpului și comportamentul de conducere cu sediul în Melbourne, Australia, a avut o opinie similară, menționând că Xi și-a pus mâna peste cea a lui Putin, lucru care ar putea indica și o măsură de dominație în schimb.

Atunci când au stat împreună pentru schimburi politicoase de replici, salutându-se reciproc cu „dragă prietene”, Mahler a spus că Putin s-a aplecat, și-a mișcat piciorul, și-a strâns pumnul și s-a uitat la podea, sugerând agitație.

Președintele Chinei, între timp, părea „așezat și încrezător”.

Leong a observat aceleaşi ticuri la Putin, contrastând cu un comportament relaxat în aparenţă.

„Dacă îl compari cu Xi, Xi este omul de stat calm”, a spus ea. 

„Are multă gravitate, un contact vizual excelent, se uită la Putin aşa cum se uită un frate mai mare la un partener mai mic, mai tânăr”, potrivit expertei.

Putin, în vârstă de 70 de ani, este, de fapt, cu câteva luni mai în vârstă decât Xi și se află la putere de două ori mai mult decât el.

Leong a spus că Xi a dat și el semnale că și el a simțit o anumită presiune, clipind neobișnuit de des în timpul întâlnirii.

Kim Hyung-hee, directorul Laboratorului de limbaj corporal din Coreea, a spus că strângerea de mână și ocaziile în care bărbații au încercat să evite contactul vizual au arătat că miza întâlnirii este mare pentru ambii.

„Au aşteptări mari în legătură cu întâlnirea. Puteţi vedea tensiunea acolo - şi ştiţi că nu există prieteni adevăraţi în politică”, a spus expertul.
 

/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
Activitatea Centrului Unic de Gestionare a Crizei, sistată: CSE a aprobat o decizie în acest sens
Activitatea Centrului Unic de Gestionare a Crizei, sistată: CSE a aprobat o decizie în acest sens
/VIDEO/ Scandalul de la o benzinărie din orașul Râșcani: Cum un fals a devenit un videoclip viral
/VIDEO/ Scandalul de la o benzinărie din orașul Râșcani: Cum un fals a devenit un videoclip viral
Președinta cere crearea Curții Anticorupție: „E naiv ca unii judecători să creadă că vor bloca sistemul și vom privi neputincioși”
/VIDEO/ Președinta cere crearea Curții Anticorupție: „E naiv ca unii judecători să creadă că vor bloca sistemul și vom privi neputincioși”
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram