Un avion de luptă rusesc a provocat marți, 14 martie, prăbușirea unei drone MQ-9 Reaper a Forțelor aeriene americane deasupra Mării Negre, potrivit unui oficial american, scrie HotNews. În schimb, Ministerul rus al Apărării a declarat că avioanele sale de luptă nu au intrat în contact cu drona americană, susținând că s-a prăbușit din cauza „manevrelor bruște”.
„Luptătorii ruși nu și-au folosit armele de la bord, nu au intrat în contact cu UAV și s-au întors în siguranță pe aerodromul lor de origine”, a precizat ministerul rus.
Ministrul rus al Apărării spune că drona americană a intrat într-un zbor necontrolat cu pierdere de altitudine și s-a ciocnit de suprafața apei ca urmare a manevrei bruște.
Incidentul a avut loc marți dimineață, la ora 8:00. Potrivit CNN, drona Reaper și două avioane SU-27 Flanker operau peste apele internaționale deasupra Mării Negre.
Unul dintre avioanele rusești a zburat intenționat în fața dronei și a eliberat combustibil în fața aeronavei fără pilot, potrivit oficialului american.
Unul dintre avioane a deteriorat apoi elicea dronei Reaper, care este montată pe spatele dronei, a spus oficialul. Avariile produse elicei au forțat SUA să prăbușească drona Reaper în apele internaționale din Marea Neagră.
Ca urmare, Statele Unite îl vor convoca marți pe ambasadorul Rusiei la Washington, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, relatează Reuters.
Ce spun Forțele Aeriene americane
„La aproximativ 7:03, una dintre aeronavele rusești Su-27 a lovit elicea MQ-9, determinându-l pe comandamentul american să ia decizia prăbușirii dronei MQ-9 în apele internaționale. De câteva ori înainte de coliziune, avioanele Suhoi Su-27 au aruncat combustibil asupra dronei și au zburat în fața ei, într-o manieră nesăbuită și neprofesionistă.
Acest incident demonstrează și o lipsă de competență, pe lângă neprofesionalism. Aeronava noastră MQ-9 desfășura operațiuni de rutină în spațiul aerian internațional când a fost interceptată și lovită de o aeronavă rusă, ceea ce a dus la prăbușirea și pierderea completă a dronei MQ-9”, a declarat generalul James Hecker, comandantul U.S. Air Forces Europe.
Biden, pus la curent în legătură cu incidentul
Președintele american Joe Biden a fost informat marți despre incidentul în care drona americană a fost lovită de avionul rusesc deasupra Mării Negre de către consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, scrie CNN.
El a spus că „nu este neobișnuit” ca aeronavele rusești să intercepteze aeronave americane deasupra Mării Negre și a spus că au mai fost și alte interceptări în ultimele săptămâni.
Potrivit lui Biden, episodul de marți a fost unic prin cât de „nesigure, neprofesionale și nesăbuite” au fost acțiunile rusești.
Oficialii americani plănuiesc să contacteze Rusia pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la la acest incident, potrivit Kirby.
„Este intenția Departamentului de Stat să se adreseze oficialilor ruși și să facă cunoscute în mod expres și direct îngrijorările noastre legate de acest incident”, a spus Kirby, care nu a precizat însă dacă a avut loc deja contactul între SUA și Rusia.
Kirby a refuzat să speculeze cu privire la intențiile piloților ruși.
De asemenea, comandantul militar superior al NATO a informat aliații despre incident. „Generalul (Christopher) Cavoli a informat astăzi aliații NATO despre incident”, a declarat oficialul pentru Reuters.
Drona MQ-9 Reaper, folosită de SUA pentru supraveghere, dar și pentru atac
Drona MQ-9 Reaper este o aeronavă fără pilot, dar teleghidată și care este special gândită atât pentru misiuni de supraveghere și recunoaștere, cât și pentru misiuni de găsire și neutralizare a unor ținte. Unul dintre cele mai răsunătoare exemple de astfel de misiune a fost asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani lângă Bagdad.
SUA dețin aproximativ 300 de drone MQ-9 Reaper. Vehiculul aerian are o greutate de 2,22 tone, o autonomie de 1.850 de km și 14 ore de funcționare. Drona este ghidată prin satelit, poate zbura la o altitudine maximă de 15.240 de metri și poate acroșa până la patru rachete Hellfire și două bombe ghidate laser GBU-12 Paveway II.
Drona are o viteză maximă de 370 km/h și este propulsată de o elice. Este produsă de General Atomics Aeronautical Systems, a avut primul zbor în urmă cu 21 de ani și e în dotarea forțelor americane din 2007.