Război în Ucraina, ziua 588: Planul lui Putin, risc pentru Moldova și fundul sacului! Care ar fi prețul aderării la UE

/VIDEO/ 5 ani de la expulzarea profesorilor turci. Ministerul Justiției cere transferarea unuia dintre deținuți în Moldova

06 septembrie 2023, ora 21:50

Astăzi se împlinesc exact cinci ani de la expulzarea ilegală a celor șapte profesori turci. Potrivit unui raport Promo-Lex, deși investigațiile continuă, Procuratura nu efectuează acțiuni de urmărire penală și în alte cauze legate de acest dosar. De exemplu, modul în care au fost gestionate dosarele din 2018, retragerea abuzivă a calității de parte vătămată a soției unuia dintre profesori, ori secretizarea nejustificată a cauzei penale. Acum trei luni, ministerul Justiției de la Chișinău a trimis o cerere Turciei prin care a cerut transferarea unui deținut în Republica Moldova, dar deocamdată nu a primit un răspuns.

„Pentru ca o persoană să fie transferată în statul solicitant să spunem așa, trebuie să existe cerea și acordul acestei persoane. Asemenea cereri nu au fost formulate, decât într-un singur caz. Soția unuia dintre reclamanți s-a adresat ministerului Justiției, în consecință ministerul a formulat o cerere de transfer a acestui deținut din Turcia în Republica Moldova pentru executarea pedepsei”.

Dumitru Obada a declarat pentru TV8 că cererea a fost formulată în iunie 2023, dar până acum autoritățile din Turcia nu au reacționat. Totuși, experții de la Promo-Lex cred că aceste solicitări trebuiau făcute mult mai devreme și nu după ce doi dintre cei șapte profesori au fost eliberați. La cinci ani distanță, experții de la Promo-Lex au mai constat că, deși investigațiile continuă, Procuratura Generală nu efectuează acțiuni de urmărire penală în alte cauze penale legate de „dosarul profesorilor turci”. Mai exact, modul în care au fost gestionate cauzele penale inițiate în 2018 de către Procuratura Generală, retragerea abuzivă a calității de parte vătămată a soției unuia dintre profesori, secretizarea nejustificată a cauzei penale și scoaterea de sub urmărire penală a altor subiecți, care au compromis actul de justiție.

„În februarie 2022, Procuratura Generală a inițiat o cauză penală ce vizează investigarea altor factori de decizie din cadrul autorităților publice. În special, Serviciul de Informații și Securitate, Biroul Migrație și Azil. Evoluțiile urmează să fie comunicate de Procuratură, asta depășește competența ministerului Justiției”.

Am trimis o solicitare în adresa Procuraturii, dar nu am primit deocamdată un răspuns. Acum cinci ani, profesorii au mers la liceul Orizont ca într-o zi obișnuită, însă la un moment dat s-au pomenit cu mascații la ușă. Toți șapte au fost declarați indezirabili și în mai puțin de 24 de ore, extrădați forțat din țara noastră. Aceștia au fost acuzați atunci că ar avea legături cu o grupare islamică.

„Nici nu a fost pusă întrebarea, dacă dorim să fim expulzați la o anumită destinație. Nici nu avea rost, pentru că noi deja solicitasem azil în Moldova și am vrut să rămânem în țară. Când am văzut că mașina se îndreaptă către aeroport, am înțeles că urmează să fiu răpit”.

În 2020, Vasile Botnari, singurul figurant în dosar, și-a recunoscut vina și a fost condamnat cu suspendare. El a achitat prejudiciile de 125 de mii de euro, stabilite de CEDO și alte 380 de mii de lei pentru avionul charter cu care au fost transportați profesorii în Turcia. Pe 22 august curent, ministerul Justiției l-a atacat în judecată pe fostul șef de la SIS. Este vorba despre o acțiune în regres, prin care statul vrea să-și recupereze suma de 50 de mii de euro, achitată drept despăgubiri, după ce în iunie 2019, CEDO a emis o decizie de condamnare a Republicii Moldova. 

Prima ședință urmează să aibă loc abia la începutul anului viitor. Amintim că, acum patru ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat țara noastră pentru încălcarea drepturilor cetățenilor turci, expulzați forțat din Moldova, iar abia trei ani mai târziu, Biroul Migrație și Azil a anunțat că a revizuit și a anulat actele, prin care profesorii turci au fost expulzați. Astfel că în prezent, ei nu au nicio interdicție de a intra pe teritoriul țării noastre.

Război în Ucraina, ziua 588: Planul lui Putin, risc pentru Moldova și fundul sacului! Care ar fi prețul aderării la UE
Război în Ucraina, ziua 588: Planul lui Putin, risc pentru Moldova și fundul sacului! Care ar fi prețul aderării la UE
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
TV8.md, printre lideri în topul celor mai credibile site-uri de știri din Republica Moldova
TV8.md, printre lideri în topul celor mai credibile site-uri de știri din Republica Moldova
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
Sectorul energetic, atractiv pentru tinerii specialiști. 22 de studenți au fost angajați în 8 instituții din domeniu
/VIDEO/ Sectorul energetic, atractiv pentru tinerii specialiști. 22 de studenți au fost angajați în 8 instituții din domeniu

/VIDEO/ Sectorul energetic, atractiv pentru tinerii specialiști. 22 de studenți au fost angajați în 8 instituții din domeniu

04 octombrie 2023, ora 22:39

Sectorul energetic este din ce în ce mai atractiv pentru studenții din Republica Moldova. După ce au urmat un stagiu plătit de jumătate de an, mai mulți tineri au reușit să obțină un loc de muncă în cadrul a opt entități majore din domeniul energetic. Potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, atragerea studenților în acest sector este o adevărată provocare pentru Republica Moldova. 

„Dincolo de securitatea energetică, Republica Moldova are o provocare și mai mare, de a da un sens tinerilor talentați de la noi din țară. Noi am reușit să atragem anul acesta cu 25% mai mulți studenți decât anul anterior. Asemenea programe le permit tinerilor să se regăsească imediat în activitatea profesională, să-i ancorăm în funcționarea reală a sectorului energetic”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.

În total au fost selectați 22 de studenți în ultimul an de licență sau master, precum și proaspeți absolvenți din diverse domenii, cum ar fi inginerie, economie, drept, finanțe și IT.

„Aș putea spune că jumătate de an este îndeajuns ca noi să înțelegem de ce e nevoie în țara noastră. Respectiv, din specialiști tineri ne-am transformat în tineri specialiști”.

„Am reușit să mă integrez în companie. Mă ocupam de documentația tehnică, redactarea bazelor de date, iar acum, când deja sunt angajat, voi avea și mai multă experință practică”.

„La moment sunt angajată în cadrul ministerului Energiei, ceea ce mi-am asumat din start când am aplicat la programul de stagii. Acest program mi-a oferit și un background în domeniul energetic, cel pe care eu nu l-am avut, pentru că eu de specialitate sunt jurist, am studii și în administrație publică”.

Timp de șase luni, tinerii au beneficiat de un program amplu de dezvoltare profesională, care a inclus instruiri pe subiecte tehnice din domeniul energetic, dar și sesiuni de networking cu experți din domeniu.

„Astăzi, tinerii care vin de pe băncile universității, ei au cunoștințe în domeniu, dar lucrând într-o companie de transport a energiei electrice pot să aplice aceste cunoștințe în diferite segmente, cum ar fi linii electrice, stații electrice, IT, telecomunicații”, a menționat directorul departamentul de dezvoltare Moldelectrica, Octavian Ciobîrcă.

Programul de stagii plătite, implementat de Proiectul Securitatea Energetică a Republicii Moldova, cu suportul USAID, a oferit posibilitatea tinerilor selectați să lucreze și să obțină experiență în cadrul Ministerulului Energiei, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică din Moldova, Energocom, dar și alte instituții.

/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/AUDIO/ Surse TV8: Un ex-șef adjunct SIS ar fi fost prins beat la volan. Propunerea pentru polițiști: „50 de grame și o masă”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Un nou show made in Moldova, în curând, la TV8! Cine sunt primii invitații ai emisiunii „Накипело”
/VIDEO/ Surpriză de neuitat într-un parc din Capitală! Un chitarist s-a trezit cu The Motans la microfon
/VIDEO/ Surpriză de neuitat într-un parc din Capitală! Un chitarist s-a trezit cu The Motans la microfon
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
/VIDEO/ Premieră, în curând, la TV8! „Împărăteasa Ki”, legendarul serial istoric îndrăgit de milioane de oameni
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin,  rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
Război în Ucraina, ziua 587: Lovitură lui Putin, rublă slabă, buget belicos și acord cerealier. Zelenski a fost filmat pe front
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram