Război în Ucraina, ziua 395: Zelenski explică de ce întârzie contraofensiva, iar Erdogan a avut o cerință către Putin la telefon

„Există mai multe scenarii”. Cum comentează Recean declarațiile lui Zelenski privind planul Rusiei de a prelua aeroportul Chișinău

21 februarie 2023, ora 15:12

Premierul R. Moldova, Dorin Recean, a comentat declarațiile președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, privind presupusul plan al Rusiei de a prelua controlul asupra Aeroportului Chișinău. Recean a punctat că există în continuare mai multe scenarii de destabilizare a situației în țară.

„Am menționat că au existat și există în continuare mai multe scenarii de destabilizare. Ele comportă mai multe elemente, inclusiv cele menționate de Zelenski, dar am mai menționat că instituțiile noastre sunt pregătite să facă față unor astfel de provocări. Am trecut printr-o perioadă destul de volatilă în toamnă și instituțiile statului au făcut față, avem o experiență destul de solidă”, a declarat Dorin Recean. 

Totodată, prim-ministrul susține că obiectivul Republicii Moldova este pacea și stabilitatea, respectiv, țara noastră optează pentru soluționarea pașnică a conflictului transnistrean.

„Ne-am consolidat capacitățile și suntem pregătiți pentru diferite scenarii care să vizeze securitatea Republicii Moldova. Obiectivul nostru este să asigurăm pacea și stabilitatea, inclusiv în raport cu zona din stânga Nistrului. Moldova optează pentru soluționarea pașnică a conflictului transnistrean și trebuie să ne aliniem obiectivele în ceea ce privește securitatea, pacea și stabilitatea din regiune. Există multiple scenarii, a fost menționat doar unul din scenarii și ele persistau nu doar acum. Aceste scenarii perpetuează din momentul în care Rusia a declanșat războiul”, a conchis premierul.

TV8.md reamintește că reacția prim-ministrului Dorin Recean vine în contextul declarațiilor președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, care a precizat că planul Rusiei de a înlocui conducerea prooccidentală a Moldovei a fost descoperit de serviciile de informaţii ucrainene și confirmat de țările europene. Zelenski a menționat că dorința Moscovei este și de a avea sub control aeroportul din Chişinău, pentru a putea transporta soldați şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria.

Volodimir Zelenski spune că Ucraina „va fi întotdeauna gata” să ajute Moldova dacă Maia Sandu îi cere ajutorul
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
Republica Moldova trece la ora de vară în acest weekend: Când vom da înainte acele ceasornicului
Republica Moldova trece la ora de vară în acest weekend: Când vom da înainte acele ceasornicului
Descoperiri șocante la blocul alimentar al Institutului Oncologic: Întreaga echipă de conducere a demisionat
Descoperiri șocante la blocul alimentar al Institutului Oncologic: Întreaga echipă de conducere a demisionat
/VIDEO/ Imagini emoționante. Jucării și flori în locul unde a fost lovită mortal fetița de 12 ani
/VIDEO/ Imagini emoționante. Jucării și flori în locul unde a fost lovită mortal fetița de 12 ani

/VIDEO/ Statul achită paza lui Dodon. Fostul președinte nu vede o problemă: „Pentru ce să renunț dacă e conform legii?”

25 martie 2023, ora 20:30

Igor Dodon nu vede nicio problemă în faptul că statul îi asigură pază, șofer personal și mașină la scară pentru toate deplasările sale prin țară. Fostul președinte spune că nu încalcă nimic, pentru că așa prevede legea, ca foștii șefi de stat să se bucure de favoruri și după încheierea mandatului. 

Deocamdată nu am reușit să aflăm câți bani se cheltuie, lunar, din bugetul de stat pentru paza, șoferul, dar și mașina la deplasările lui Igor Dodon. 

Potrivit legii, șefii de stat se bucură de favoruri și după încheierea mandatului. Astfel, aceștia sunt păziți de agenții SPP încă patru ani de la ieșirea din funcție, beneficiază de o pensie de 42 la sută din salariul președintelui în exercițiu, dar și de pașaport diplomatic. 

Acum câteva luni deputatul PAS, Lilian Carp, a propus un proiect de lege prin care președinții, prim-miniștrii sau șefii Legislativului să rămână fără pază de stat după încheierea mandatului. Atunci, parlamentarul spunea că în felul acesta s-ar economisi zeci de mii de lei la bugetul de stat, mai ales, că nu există argumente clare, care ar demonstra că foștii demnitari sunt expuși pericolului, atunci când devin cetățeni de rând. 

Ieri, Igor Dodon a vorbit și despre video-ul de aproape 50 de minute pe care l-au pregătit procurorii de la celebra întâlnire cu Vlad Plahotniuc. Acesta a spus că imaginile nu conțin nimic nou și insistă că sunt trucate. 

Totuși, după anunțul procurorilor, prezentarea filmului se tot amână, anterior, acuzatorii susțineau că Dodon și apărătorii lui intenționat tergiversează procesul. 

Tot ieri, Igor Dodon a aflat că vacanța pe muntele Athos se anulează, iar spovedania va trebui să o facă acasă de Paști. Procurorii s-au opus vehement ieșirii lui Igor Dodon din țară, mai ales că în 2020, într-un astfel de pelerinaj s-ar fi întâlnit cu Plahotniuc în Grecia. Judecătorii le-au dat dreptate acuzatorilor și i-au refuzat solicitarea fostului șef de stat. 

Igor Dodon este cercetat pentru corupere pasivă, finanțarea ilegală a partidelor politice, îmbogățire ilicită și trădare de patrie. El se declară nevinovat. Igor Dodon este primul președinte cercetat penal.

Igor Dodon nu pleacă de Paște pe muntele Athos! Magistrații CSJ i-au respins solicitarea privind deplasarea în Grecia
Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
/VIDEO/ Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
/VIDEO/ Anchetă RTEC după ce o copilă a fost lovită mortal de un troleibuz: Versiunea taxatoarei diferă de cea a polițiștilor
/VIDEO/ Anchetă RTEC după ce o copilă a fost lovită mortal de un troleibuz: Versiunea taxatoarei diferă de cea a polițiștilor
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram