/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 860: Avertizare Moldovei, sfatul lui Orban, aerodrom atacat și vești bune! Rusia îl contrazice pe Trump

O nouă „surpriză” pentru recruții ruși: Crește vârsta maximă pentru stagiul militar. Care va fi vârsta minimă

missing
21 iulie 2023, ora 14:00

Rusia va păstra serviciul militar obligatoriu de la vârsta de 18 ani după ce legiuitorii au renunțat la propunerea generalului Andrei Kartapalov ca vârsta minimă pentru recruți să fie majorată, însă o va majora în schimb pe cea superioară, relatează vineri Reuters și hotnews.

Toți bărbații ruși cu vârsta între 18 și 27 de ani sunt în prezenți obligați să efectueze stagiul militar obligatoriu sau să urmeze o instrucție echivalentă în timp ce urmează studii superioare.

Kartapalov, un general în retragere care în prezent conduce comisia pentru apărare din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a depus în luna martie un proiect legislativ care prevedea creșterea vârstei minime de recrutare la 21 de ani și ca vârsta maximă să fie la rândul ei majorată până la 30 de ani.

Însă chiar Kartapalov a anunțat vineri că s-a decis renunțarea la una dintre cele două măsuri propuse.

„S-a decis să păstrăm limita inferioară la 18 ani fiindcă este exact vârsta când mulți băieți vor să meargă să servească”, a declarat el, citat de agenția TASS.

Serviciul militar obligatoriu este de mult timp un subiect sensibil în Rusia, unde numeroși tineri depun eforturi semnificative în vederea evitării primirii actelor de încorporare în timpul celor două perioade de recrutare care au loc în fiecare an, primăvara și toamna.

Cum a mărit Rusia constant numărul bărbaților pe care îi poate chema în armată

Îngrijorările lor doar s-au agravat după ce mai mulți recruți au fost trimiși să lupte în Ucraina, în pofida asigurărilor date de numeroși oficiali ruși, inclusiv Kartapalov, că acest lucru nu se va întâmpla.

Legislația rusă interzice ca recruții chemați în forțele armate pentru serviciul militar obligatoriu să fie trimiși într-o zonă de conflict însă această prevedere nu a fost întotdeauna respectată după ce președintele Vladimir Putin a decretat mobilizarea „parțială” în luna septembrie a anului trecut.

Modul haotic în care s-a desfășurat procesul de mobilizare a dus la izbucnirea unor proteste publice tot mai rare în țara condusă de Vladimir Putin și a provocat un veritabil exod al bărbaților tineri din Rusia.

Tot anul trecut Rusia a anunțat un plan de a-și mări efectivele armatei profesioniste și a personalului încorporat cu peste 30%, până la 1,5 milioane de militari.

În luna aprilie Rusia a adoptat o lege care permite transmiterea actelor de încorporare pe cale electronică, făcând și mai dificilă evitarea serviciului militar.

Cel mai recent, parlamentul rus a extins marțea aceasta cu 5 ani vârsta minimă la care bărbații care au terminat serviciul militar obligatoriu pot fi înrolați. Noua vârstă la care bărbații ruși pot fi chemați la război este de 55 de ani în cazul celor cu grade inferioare, și de 70 de ani în ceea ce privește ofițerii de rang superior.

Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Cum prindem ultimul tren al reformelor în justiție
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O decizie a Procuraturii Anticorupție din perioada lui Alexandr Stoianoglo a deschis calea pentru 11 judecători implicați în Laundromat să ceară despăgubiri de milioane de la stat. Despăgubirile au fost dictate de instanță chiar dacă mulți dintre ei sunt judecați încă pe alte dosare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldovenească. Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, face dezvăluiri incendiare la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai multe familii din Chișinău se plâng că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente care însă au ajuns în proprietatea altor persoane. Printre păgubiți se regăsește și un fost viceprimar al Capitalei. Schema imobiliară implică nume cunoscute din business, sistemul judecătoresc și Uniunea administratorilor autorizați.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce fac autoritățile ca să atragă investitori străini în Moldova și cum îi susținem pe cei deja prezenți, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Natalia Bejan, director Agenția pentru Investiți și Dumitru Vicol, analist financiar.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Detalii exclusive din dosarul fraudei bancare! 26 de milioane de lei sustrași din Banca de Economii prin firma lui Vlad Andronachi, cheltuiți pe imobile, mașini, studii la Cambridge și tratament la o clinică de lux din Elveția.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, este invitatul de astăzi la Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A tăiat bugetele pentru compensații, asistenți sociali și program prelungit în școli și le-a umflat pentru concerte și chefuri. Pe ce alege să cheltuie banii Primăria Chișinău?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul APP, Roman Cojuhari, vine la Cutia Neagră Plus să ne spună cum s-a organizat licitația de la aeroport. De ce în funcțiile cheie a întreprinderilor de stat ajung oameni apropiați partidului de guvernare? Care este soarta bunurilor Republicii Moldova din Ucraina? Ce se întâmplă la „Metalferos”, „Moldtelecom” și ce va face APP pentru a aduce Hotelul Național în proprietatea statului, aflați la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Milioane de euro din AIR Moldova riscă să ajungă tot în buzunarul lui Șor și la partenerii săi de scheme din Rusia. Ce șanse au pasagerii păgubiți de Air Moldova să-și întoarcă banii?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Haos în sistemul judecătoresc? /De ce avem tot mai multe hotărâri controversate pe dosare de rezonanță? /Ce cred judecătorii despre cum își face munca CSM? / Despre acestea, dar și despre starea generală din sistemul judecătoresc, discutăm cu membrul CSM Ion Guzun și judecătoarea Angela Bostan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Yandex, acuzată de evaziune fiscală și implicată în scandaluri de spionaj în mai multe state, și-a deschis reprezentanțǎ oficială în Moldova. Ce scopuri urmărește în Moldova compania apropiată lui Putin? Răspunsul îl aflați la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
25 ari de teren în coasta Parcului Dendrariu - miza unui scandal cu amenințări și plângeri la Poliție. Luptă între o pensionară și un om de afaceri multimilionar ce vrea să-și construiască casă lângă parc.

/VIDEO/ Tot mai mulți alergici la ambrozie! Bolocan face apel la vaccinare: „Îndemnăm autoritățile publice să se implice”
/VIDEO/ Tot mai mulți alergici la ambrozie! Bolocan face apel la vaccinare: „Îndemnăm autoritățile publice să se implice”
/VIDEO/ „Vrei să mă arăți nemachiată?” ori „Finul îl filmează pe nănaș”: Cum arată o zi de muncă la TV8? Imagini în premieră
/VIDEO/ „Vrei să mă arăți nemachiată?” ori „Finul îl filmează pe nănaș”: Cum arată o zi de muncă la TV8? Imagini în premieră
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 859: Fals la EURO 2024, complot dejucat și sate ocupate! Condiția lui Zelenski pentru negocieri cu Putin
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 859: Fals la EURO 2024, complot dejucat și sate ocupate! Condiția lui Zelenski pentru negocieri cu Putin
Fostul mare șahist Garry Kasparov, despre R. Moldova, în contextul războiului: „A fost cu siguranță una din ținte”
Fostul mare șahist Garry Kasparov, despre R. Moldova, în contextul războiului: „A fost cu siguranță una din ținte”
Furtună cu grindină în toiul caniculei! A fost emisă alertă de ploi și vânt puternic. Temperaturile vor scădea
Furtună cu grindină în toiul caniculei! A fost emisă alertă de ploi și vânt puternic. Temperaturile vor scădea

/VIDEO/ Întâlnire Zelenski-Orban. Premierul ungar propune încetarea focului pentru a da start negocierilor de pace

missing
02 iulie 2024, ora 20:38

Budapesta apreciază inițiativele de pace ale Ucrainei, dar vrea ca președintele Volodimir Zelenski să ia în considerare mai întâi o încetare rapidă a focului, care ar putea accelera negocierile. Declarațiile au fost făcute de premierul maghiar Viktor Orban, cunoscut pentru viziunile sale proruse, care se află astăzi la Kiev, unde a purtat discuții cu liderul țării vecine. Vizita surpriză are loc la doar o zi după ce Ungaria a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene.

Viktor Orban și-a motivat vizita spunând că problema păcii nu este primordială doar pentru Ucraina, ci și pentru Europa și că tocmai de asta a decis ca prima sa călătorie de când a preluat președinția rotativă a UE să fie la Kiev. El și-a exprimat aprecierea față de inițiativele lui Zelenski pentru pace, dar a spus că acestea necesită timp, deoarece regulile diplomației internaționale sunt lente și complicate. În schimb, i-a făcut o altă propunere liderului de la Kiev.

„I-am cerut președintelui să se gândească dacă am putea inversa ordinea și accelera discuțiile de pace printr-o încetare a focului mai întâi. O încetare a focului legată de un termen limită ar oferi șansa de a accelera discuțiile de pace. Am explorat această posibilitate cu președintele și sunt recunoscător pentru răspunsurile sale sincere și pentru negocieri”,

Zelenski nu a răspuns acum în mod direct și public propunerii, însă anterior Kievul a respins repetat ideea unei încetări a focului și a unei păci în condițiile dorite de Moscova și a spus că Rusia trebuie să-și retragă mai întâi trupele din teritoriile ocupate. În ceea ce privește relațiile bilaterale, ambele state s-au arătat astăzi dispuse să-și îmbunătățească cooperarea. Mai mult, cei doi oficiali ar putea semna un amplu acord de cooperare bilaterală.

„În general, conținutul dialogului nostru cu privire la toate problemele de astăzi ar putea să servească drept fundament pentru un viitor document bilateral între țările noastre. Un document care să reglementeze toate relațiile noastre, care ar putea avea la bază o reciprocitate în abordare privind relațiile bilaterale dintre Ungaria și Ucraina, un document care va permite popoarelor noastre să beneficieze de toate avantajele pe care le oferă unitatea europeană”,

Potrivit lui Zelenski, cei doi lideri au mai discutat despre comerț, cooperare transfrontalieră, infrastructură, probleme energetice, dar și sfera umanitară. O școală ucraineană ar putea fi deschisă în Ungaria, a mai declarat președintele. Presa internațională a calificat până acum relațiile dintre cele două state drept reci și chiar tensionate. În frunte cu Orban, Ungaria a acuzat în repetate rânduri țara vecină că limitează drepturile a aproximativ 150 de mii de etnici maghiari care trăiesc în vestul Ucrainei, acuzații negate de Kiev. După câștigarea alegerilor parlamentare din 2022, Orban l-a inclus pe Zelenski pe o listă de „adversari” care ar fi conspirat împotriva sa și ar fi sprijinit opoziția. Mai mult, după declanșarea războiului, Budapesta, care a menținut deschise canalele cu Moscova, s-a opus în mod regulat ajutorul militar pentru Ucraina, și consideră că țara vecină este departe de a îndeplini criteriile de aderare la UE. Totuși, săptămâna trecută, Viktor Orban şi Volodimir Zelenski au fost surprinși purtând discuţii în marja unui summit european la Bruxelles. Întrevederea de azi marchează prima vizită a lui Orban la Kiev de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Premierul ungar nu a mai fost în Ucraina de 12 ani.

Se scumpesc semnificativ carburanții. Mâine, prețul benzinei cu cifra octanica 95 va ajunge la 25 de lei per litru. Cum explică ANRE motivele? / Consiliului Superior al Magistraturii nu a reușit nici astăzi să aleagă un președinte a CSM. Doi candidați Aliona Miron și Sergiu Caraman au fost înscriși în concurs, însă au solicitat timp pentru a se pregăti. / Încă o șansă pentru elevii din clasa a 9, care nu au susținut examenele din prima. Astăzi a început sesiunea suplimentară pentru absolvenții de gimnaziu.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un consilier PSRM de la Bălți a fost reținut, după ce a fost implicat într-o bătaie.„Provocare criminală organizată”, au reacționat socialiștii. De la ce a pornit totul? / Concursul pentru șefia Consiliului Superior al Magistraturii a eșuat. Ion Guzun și Vasile Șchiopu și-au retras candidaturile. Cum și-au argumentat deciziile? /Dezastru ecologic la nordul țării. De mai bine de cinci decenii, deșeurile din orașul Glodeni sunt aruncate pe un câmp de la periferia orașului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta au obținut cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană. Conservatorii din Partidul Popular European își păstrează primul loc în Parlamentul European. / Tatăl care și-ar fi violat fiica vitregă de 11 ani, care ulterior a rămas însărcinată și a născut, ajunge pe banca acuzaților. Dosarul penal pe numele acestuia a fost transmis în instanța de judecată. / Serviciile de apă și canalizare în municipiul Chișinău ar putea să se scumpească cu aproape 40 la sută. „Apă-Canal Chișinău” spune că a acumulat devieri financiare de peste 150 de milioane de lei, iar acestea trebuie recuperate.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Republica Moldova și Ucraina au început negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Guvernarea de la Chișinău speră că procesul se va încheia până în anul 2030. / O nouă schemă de escrocherie. Mai mulți cetățeni au primit conturi de plată pentru ca să-și poată primi coletele de peste hotare. / Fermierii amenință, din nou, cu proteste. De această dată sunt nemulțumiți că statul nu va mai prelungi restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi se dă startul negocierilor de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei la UE. Este un moment solemn, organizat la Luxembourg, unde a zburat mai bine de jumătate din Cabinetul de Miniștri de la Chișinău. / Calea Ferată din Moldova a intrat, din nou, în datorii. Întrepriderea se confruntă cu pierderi uriașe și are restanțe la plata salariilor angajaților încă din luna martie. Ce soluții au autoritățile / Flăcările au cuprins una dintre cele mai înalte clădiri din Bălți. Doi pensionari au fost duși la spital, iar zeci de persoane au fost evacuate, după un incendiu izbucnit într-o clădire cu 16 etaje.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Zi de doliu național în Republica Moldova. Cu cărți în mâini și flori, zeci de oameni au venit să-l petreacă pe maestrul Spiridon Vangheli pe ultimul drum! /Circulația pe podul Mihai Viteazul ar putea fi închisă pentru două luni. Solicitarea a fost făcută de agentul economic, care se ocupă de reparația podului. Pe unde ar putea circula șoferii? /Un tânăr a căzut de pe o stâncă de la o înălțime de circa 30 de metri. Cazul a avut loc în seara de 23 iunie, pe teritoriul mănăstirii Saharna din Rezina. Victima a fost transportată la spital.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Guguță a rămas orfan. Celebrul Spiridon Vangheli a decedat la onorabilă vârsta de 92 de ani. / Fosta șefă a asistenței sociale din Bălți a fost reținută. Aceasta este acuzată că a luat cinci mii de euro mită ca să nu intervină în planul de deposedare de apartamente a doi bătrâni singuratici. /Mașinile fugarului Ilan Șor au fost scoase la licitație în efortul de a recupera prejudiciile aduse de frauda bancară. Cât costă acestea?
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Apa din Nistru poate fi contaminată, în urma unei scurgeri de reziduri în regiunea transnistreană. Ministerul Mediului de la Chișinău ne recomandă să evităm scăldatul în aval de orașul Tighina, până vor fi gata rezultele unei analize prelevate de Agenția de Mediu. / La un an după lansare, compania finaciară Revolut pleacă din Republica Moldova. Clienții au fost anunțați că din 20 iulie nu vor mai putea face operațiuni prin aplicație. /România a decis a decis donarea unui sistem de apărare aeriană Patriot către Ucraina. Anunțul vine în ziua în care și președintele Iohannis a declarat că se retrage din cursa pentru șefia NATO, în favoarea candidatului olandez.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
O șefă de secție de la asistența socială din Bălți a fost reținută de ofițerii anticorupție. Aceasta și câțiva dintre colegii ei sunt suspectați că a lăsat fără apartamente doi pensionari singuratici. / Deși a fost finalizat, drumul Leova-Bumbăta nu poate fi dat în exploatare. Primarul de la Leova refuză recepția atât timp cât Procuratura Anticorupție investighează cine și cât a furat din acest proiect de infrastructură. / O competiție din Rusia a certat Guvernul de la Chișinău cu mai multe federații sportive din țară. Ministerul Educației amenință că va tăia finanțările celor care au trimis sportivi la Kazan, calificând participarea noastră la competiție drept act de încurajare a agresorului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Italia s-a angajat să sprijine Republica Moldova în parcursul său european, dar și în domeniul cultural. Două acorduri în acest sens au fost semnate, astăzi, la întâlnirea oficială a șefei statului Maia Sandu și omologul său italian, Sergio Mattarella. /Mai mulți bani pentru petroliști. Autoritățile le-au dat voie companiilor petroliere să încaseze cu 11 bani mai mult din vânzarea fiecărui litru de motorină sau benzină. / Liderii Uniunii Europene au încheiat luni discuțiile privind posturile de conducere ale blocului comunitar pentru următorii cinci ani fără a ajunge la un acord, urmând să ia o decizie la summitul de săptămâna viitoare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Primarul de la Boldurești, acuzat că a accidentat mortal un copil de 14 ani a compărut în fața judecătorilor la prima lui ședință de judecată. Acesta pledează nevinovat și refuză să facă declarații de presă. / Banca Mondială oferă Republicii Moldova 40 de milioane de dolari. Banii sunt destinați pentru sprijinul refugiaților ucraineni, familiilor care îi susțin, dar și dezvoltarea economiei țării. /Exploatați de cea care trebuia să îi apere. O polițistă din Edineț a fost condamnată la 20 de ani de închisoare pentru trafic de copii și de ființe umane.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Zi fierbinte la Parlament. Deputații lui Ilan Șor s-au îmbrânzit cu agenții de pază, iar aproape 30 dintre activiștii de la un protest organizat de ei au ajuns la poliție. /O cursă charter plătită de Șor să aducă acasă moldoveni adunați la un eveniment politic la Moscova, a fost deviată spre București. Avionul a mobilizat forțele de ordine și personalul de pe aeroportul Otopeni, după o alertă cu bombă. / Ploaia puternică din această după-amiază a transformat unele străzi din capitală în râuri. A fost afectată și circulația transportului public. Îngropate în noroi după ploaia de aseară au fost și peste 30 de drumuri naționale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a deschis un dosar penal în cazul fostul șef al Marelui Stat Major, Igor Gorgan, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei. / Evaziune fiscală de aproape 20 de milioane de lei. Este vizată o rețea de restaurante din țară. Aceștia evitau să dea bonul fiscal clienților, iar banii în numerar nu îi reflectau în evidența contabilă. / Peste zece localități din raionul Orhei, Cahul și Ceadâr Lunga sunt și astăzi parțial în beznă, după ploaia și furtuna puternică de acum aproape două zile. Între timp, meteorologii au emis un nou Cod galben de instabilitate atmosferică.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Furtuna și ploaia puternică de aseară a făcut două victime. O copilă de 13 ani, dar și regizorul Arcadie Spoială au murit striviți de copaci. Zeci de localități din țară rămân în beznă și la această oră. În capitală a fost anunțată situație de forță majoră. /Gheorghe Cotorobai, învinuit de răpirea și uciderea cu deosebită cruzime a tânărei din Orhei, însărcinată, s-a mai ales cu un capăt de acuzare. Acesta este învinuit de viol. Procurorii au cerut astăzi prelungirea mandatului de arest cu încă 30 de zile. /Politicieni moldoveni au sărbătorit, astăzi, ziua Rusiei chiar în centrul Chișinăului. Deputații, asociați cu fugarul Ilan Șor, dar și fostul premier Vasile Tarlev au onorat invitația ambasadei Rusiei de a participa la recepția organizată cu ocazia sărbătorii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Ploile puternice au făcut prăpăd în mai multe raioane din țară. Sute de hectare de floarea de soarelui, viță de vie, porumb și grâu au fost distruse. /Încă o persoană a fost arestată în dosarul INTERPOL. Aceasta va sta după gratii 30 de zile, dar procurorii nu spun despre cine este vorba. /După câteva tergiversări a finalizării lucrărilor de pe strada Mihai Viteazul, primăria anunță o soluție de alternativă pentru ambuteiajele imense din zonă- un nou traseu care să ocolească zona șantierului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Partidele europene de centru-dreapta şi de extremă-dreapta au obținut cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică. Conservatorii din Partidul Popular European își păstrează primul loc în Parlamentul European. / Tatăl care și-ar fi violat fiica vitregă de 11 ani, care ulterior a rămas însărcinată și a născut, va ajunge pe banca acuzaților. Dosarul penal pe numele acestuia a fost transmis în instanța de judecată. / Apă-Canal Chișinău cere scumpirea apei. Tariful propus pentru apă și canalizare este cu 6 lei mai mare decât cel actual.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
lan Șor și politicienii afiliați lui au fost incluși în categoria „organizațiilor și persoanelor periculoase” de compania care deține rețeau Faceebok și Instagram. Șor amenință Meta cu judecata. / Fostul deputat moldovean, Vadim Vacarciuc, a fost arestat în SUA. Acesta este acuzat de utilizarea neautorizată a documentelor. / Anchetă internă la Ministerul Culturii, după ce unii membri ai ansamblului Joc au dansat la un eveniment organizat la Sankt Petersburg, la care a participat și fugarul Ilan Șor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Șeful biroului Interpol Moldova a fost băgat după gratii pentru 30 de zile. Viorel Țentiu este acuzat că face parte dintr-o grupare ce a asigurat refugiu în Republica Moldova pentru persoane influente date în căutare de Interpol. / Generalul acuzat că a spionat pentru ruși a ajuns și în vizorul justiției. Procuratura Generală anunță că-l investighează pe fostul șef al Marelui Stat Major, Igor Gorgan, iar președintele Parlamentului cere procurorilor să facă publice mai multe detalii. / De astăzi moldovenii pot purta toate actele în telefon. Statul a lansat aplicația numită EVO, obligând și instituțiile să recunoască autenticitatea documentelor digitale. Câte acte încap într-un smartphone?
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Scandal uriaș de spionaj în Armată. Fostul şef al Statului Major al R. Moldova, Igor Gorgan, ar fi informator al spionajul militar rusesc. Sunt datele unei investigații The Insider. Președinția a condamnat actul de trădare. / Au apărut mai multe nume în dosarul schemei de corupție privind manipularea datelor INTERPOL. Printre bănuiți ar fi șeful biroului Interpol din Moldova,șeful Inspectoratului pentru Migrație, un fost viceministru al Justiției și un avocat. Informațiile nu au fost confirmate de autorități. / În India au avut loc cele mai masive alegeri din lume. Au fost 44 de zile de vot, iar la urne au fost chemaţi aproape un miliard de alegători.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Milioane de dolari pentru a ajuta persoane date în căutare de Interpol să obțină azil sau statut de refugiat în Republica Moldova. Procuratura Anticorupție anunță că au fost reținuți patru funcționari de la noi. / Percheziții într-un dosar de corupție la oficiile Serviciului Fiscal din Bălți și raioanele Florești, Fălești, Soroca și Șoldăneși. Oamenii legii au ridicat un milion 500 de mii de lei. / A început sesiunea de Bacalaureat. Primii au intrat în febra examenelor absolvenții de lidceu din școlile alolingve.

/VIDEO/ Adrian Albu, detalii despre bătaia de la Bălți: „Domnul Moroșan până astăzi nu a avut măcar o amendă”
/VIDEO/ Adrian Albu, detalii despre bătaia de la Bălți: „Domnul Moroșan până astăzi nu a avut măcar o amendă”
/VIDEO/ „Vrei să mă arăți nemachiată?” ori „Finul îl filmează pe nănaș”: Cum arată o zi de muncă la TV8? Imagini în premieră
/VIDEO/ „Vrei să mă arăți nemachiată?” ori „Finul îl filmează pe nănaș”: Cum arată o zi de muncă la TV8? Imagini în premieră
/VIDEO/ Petrecere pe cinste la Dănceni. Soacrele și-au dat întâlnire cu muzică și voie bună la sărbătoare
/VIDEO/ Petrecere pe cinste la Dănceni. Soacrele și-au dat întâlnire cu muzică și voie bună la sărbătoare
Tragedie în familia cântăreței Janet Erhan și a fostului ministru Octavian Bodișteanu! Fiul lor, Bogdan, a decedat
Tragedie în familia cântăreței Janet Erhan și a fostului ministru Octavian Bodișteanu! Fiul lor, Bogdan, a decedat
/VIDEO/ Tot mai mulți alergici la ambrozie! Bolocan face apel la vaccinare: „Îndemnăm autoritățile publice să se implice”
/VIDEO/ Tot mai mulți alergici la ambrozie! Bolocan face apel la vaccinare: „Îndemnăm autoritățile publice să se implice”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram