Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1678: Atac lângă Moldova, foc la Kiev, explozii în Rusia și „scenariul negru”. Cât costă un an de război

/VIDEO/ Automobile cu kilometraj fraudat - fenomen larg răspândit și în Moldova. Prezentator TV8, la un pas să fie păcălit

MOLDOVA GANDESTE - 21 10 2023 - COVER reportaj ISTORII ODOMETRE
21 octombrie 2023, ora 22:30

Nu greșim prin afirmația că este ireal să afli câte persoane au fost trase pe sfoară după ce au procurat automobile cu odometrul fraudat. Unii nici măcar nu află acest lucru, alții, după ce depistează frauda, preferă să se resemneze și să accepte că au fost duși de nas. Documentând acest reportaj, am încercat să găsim proprietari de mașini care au trecut prin situații similare. Am făcut anunțuri pe rețele sociale. Deși în comentarii s-a menționat că este un fenomen grav, nimeni nu s-a aventurat să iasă din anonimat. 

Nici la Protecția Consumatorului nu au fost depuse plângeri privind fraudarea odometrelor. Sunt cazuri când diferența e de 400 de mii de kilometri. Alți cumpărători reușesc să evite înșelăciunea. Până să procure automobilul, îl verifică minuțios.

„Eu, pe parcursul verii, mai intensiv ultimele două luni din vară eram în căutarea unui automobil, după ce am adunat banii și parametrii automobilului pe care voiam să-l cumpăr, am mers la parcările auto ca să caut automobil. Respectiv, am găsit ceea ce am căutat, m-a aranjat tot, cum arăta, starea era impecabilă, anul de producție mă aranja, rămânea doar să merg la service ca să fac o verificare tehnică. Cumva, mi se părea suspect kilometrajul, pentru că automobile fix așa model, fix așa marcă, peste hotare aveau 200 și ceva de mii de kilometri, respectiv eu am găsit cu 126 de mii”, ne-a povestit realizatorul „Dosarele X”, Cătălin Goria.

Pentru a nu avea niciun dubiu, referitor la mașina pe care dorea să o achiziționeze, acesta a făcut o verificare pe o platformă online, ce oferă contra cost, un raport complet despre starea mașinii și potențialele daune pe care aceasta le poate avea.  

„Am verificat acest automobil ca să mă conving, deja m-am înțeles să merg și la service ca să-l testez. Totul s-a anulat, pentru că atunci când am verificat mașina în baza de date internațională, mașina avea de fapt 212 mii de kilometri, ceea ce m-a făcut să renunț și la testarea la service”, a mai spus Cătălin Goria.

După ce a depistat frauda, colegul nostru a anunțat inclusiv parcarea care avea acest autoturism spre vânzare, pentru a lua măsuri și a nu exista posibilitatea ca altcineva să aibă ghinionul de a achiziționa această mașină.

„Am sunat domnul cu care m-am înțeles de la parcare și i-am spus că nu mai vreau. El m-a întrebat de ce și i-am spus că nu vreau, pentru că kilometrajul a fost dat în urmă, respectiv mașina deja nu mă mai interesează. El m-a rugat să-i expediez ceea ce am găsit, informații despre automobil. I le-am trimis prin viber și, în scurt timp, anunțul a fost șters și mașina scoasă din parcare. Am verificat în continuare ca să văd ce o să se întâmple cu acest automobil și peste o săptămână el a apărut pe alt cont, de vânzare, la alt preț. Acel automobil încă se vinde”.

Am vrut să vedem cât de des se întâlnesc astfel de cazuri și am întrebat un expert auto, Maxim Catrici, care se ocupă de verificarea mașinilor, contra-cost, pentru clienții care îi cer asta.

„- Eu pot să spun sincer că, două, trei automobile în săptămână, precis se întâmplă să fie kilometri dați înapoi. - Cât de mult sunt dați înapoi? - Depinde. Cel mai mic a fost de 20 de mii dați înapoi, mașina era proaspătă și pentru a face prețul mai bun, au dat 20 de mii înapoi. Pe bord erau 27 de mii, dar mașina a avut 48 de mii. Iar cel mai mult, am găsit cu 410 mii de kilometri dați înapoi, la un Renault Scenic”.

Acesta a întâlnit un caz chiar în urmă cu câteva zile, la o mașină destul de scumpă. La o verificare amănunțită, a rămas surprins de cele descoperite.

„Un Mercedes, caz proaspăt, se vinde cu 225 de mii de kilometri, dar ultimul serviciu, în 2022, arăta că avea 515 mii de km pe mașină. Asta e odată și încă odată, da”.

Acesta vede și un potențial motiv pentru care cazurile de modificare a kilometrajului par să se înmulțească în ultima vreme. 

„Înainte mașinile aveau preț mai mic, dar când s-au mărit prețurile în Europa au început să se cumpere mașini cu kilometrajul mare care sunt mai ieftine și găsești la noi mașini cu tot același kilometraj ca în Europa, dar mai ieftine ca în Germania sau alte state”.

Întrebat despre existența unor asemenea servicii de modificare a kilometrajului pe piața moldovenească, acesta tinde să creadă că realitatea este de fapt alta. 

„- Kilometrajul, înainte de a intra în Moldova, se dă înapoi și intră mașina cu kilometrajul cu care se vinde. - De obicei, se întâmplă acest lucru - schimbarea kilometrajului - până a intra în țară? - Până. - Dar avem situații când și în țară se schimbă? - Mai puține. Pentru că atunci când intră în țară, trece testarea tehnică și atunci se pun datele”.

Cât despre propagarea acestui fenomen, Maxim consideră că el apare ca o consecință a faptului că, pe piața moldovenească, este cerință de mașini cu kilometrii puțini și în stare cât mai bună

„Vedeți, noi vorbim despre problema pieței moldovenești. Noi dorim ieftin, bun și mult în kil. Dorim mașină proaspătă, cu kilometrajul mic și în stare bună. Și asta provoacă faptul că acolo se cumpără mașina și se fac aceste modificări. Dar nu e o problemă dacă mașina era deservită, păstrată, nu e problemă pentru multe mașini să aibă și peste 300 și 500, 600 de mii de kilometri. Eu vă spun cinstit, mai mulți oameni în Moldova merg cu mașini cu 150 de mii, dar ei au după 300, după 400 de mii și ei nici nu știu asta. Și așa mașina se strică și omul spune că mașina e rea. Dar mașina e bună, doar că e obosită și neîntreținută. Nu e problemă pentru multe mașini, mai ales pentru diesel, kilometrajul mare nu e o problemă”.

În medie, pe an, un șofer în Republica Moldova face în jur de 12.000 de kilometri. Mașinile vândute în Republica Moldova cu kilometrajul modificat generează probleme tehnice și financiare pentru cumpărători, post achiziție. De asemenea, se mai spune că aceste modificări se pot face foarte ușor și cu costuri mici în ultima vreme, datorită progresului tehnologic. Aceste manipulări se fac cu un singur scop, acela de a majora, artificial, prețul de vânzare al unui autoturism. 

Un reportaj de Constantin Niculae 

Imagine de Vlad Glinjan

Montaj de Constantin Niculae 

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/ULTIMA ORĂ/ Gaz mai scump cu aproape 6 lei din 1 octombrie: Noul tarif aprobat de ANRE
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
Căldură mai scumpă la Chișinău, Bălți și Glodeni: Noile tarife aprobat de ANRE pe 28 septembrie 2026
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026
Benzina și motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 29 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente