Shakira a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Artista a fost sancționată pentru că nu și-a plătit taxele și impozitele între 2012 și 2014. Aceasta i-a adus statului spaniol un prejudiciu de 14,5 milioane de euro, scrie presa internațională.
Acuzarea a cerut pentru Shakira o condamnare la opt ani și două luni de închisoare și achitarea unei amenzi de 23,5 milioane de euro.
Judecătorii au stabilit, însă, ca Shakira să fie condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare și să plătească o amendă în valoare de 7,3 milioane de euro.

De asemenea, Shakira trebuie să restituie suma cu care a prejudiciat statul spaniol și să mai achite o amendă suplimentară de 430.000 de euro.
Shakira, prima reacție
Sancțiunile Shakirei au venit în urma unei înțelegeri la care au ajuns părțile, nu după un proces, iar artista a spus că a preferat ca lucrurile să se deruleze așa pentru ca ai săi copii să nu aibă de suferit.
„Trebuie să-mi aleg cu grijă bătăliile pe care le port. Cel mai important acum este să fac totul pentru ca ai mei copii să aibă o viață liniștită.

Cel mai important pentru mine este să îi văd crescând și să petrec timp alături de ei. Nu-mi doream să-i fac să sufere și să mă vadă că trec printr-un proces”, a declarat Shakira, potrivit sursei citate anterior.
Shakira Isabel Mebarak Ripoll, în vârstă de 46 de ani, mai cunoscută sub numele de scenă Shakira, este o cântăreață, textieră, actriță, dansatoare, filantroapă și producătoare columbiană. Ea a debutat la începutul anilor '90 în țara sa natală, devenind cunoscută pe întregul continent odată cu lansarea albumului Pies Descalzos în anul 1996.
Începând cu mileniul al treilea, Shakira a devenit cunoscută în întreaga lume grație discului Laundry Service, acesta comercializându-se în peste 15 milioane de unități. Promovarea s-a realizat cu ajutorul unor cântece precum „Whenever, Wherever”, „Underneath Your Clothes” sau „Objection”, primul fiind unul dintre cele mai mari succese comerciale ale deceniului. În anul 2005, solista a promovat înregistrarea „La Tortura”, care a devenit primul single de pe materialul Fijación Oral Vol. 1.Piesa s-a bucurat de aprecieri la nivel mondial, fiind unul dintre cele mai de succes cântece în limba spaniolă. Fijación Oral Vol. 1 a fost succedat de Oral Fixation Vol. 2, o colecție de compoziții în limba engleză. Pe o versiune reeditată a acesteia a fost inclusă piesa „Hips Don't Lie”, ce a obținut locul întâi în majoritatea ierarhiilor muzicale din lume.
Discul ce include materialul de studio cu numărul opt al interpretei se intitulează She Wolf și a fost lansat în octombrie 2009 în Europa. El a fost precedat de promovarea cântecului omonim ce marchează o schimbare de stil muzical și de imagine pentru Shakira. Acesta a fost urmat de Sale el Sol — un an mai târziu — care constituie sinteza celor aproximativ douăzeci de ani de carieră muzicală ai solistei.
De-a lungul carierei sale solista a vândut peste 50 de milioane de albume, fiind declarată cel mai bine vândut artist columbian al tuturor timpurilor și una dintre cele mai cunoscute interprete de muzică latino. De asemenea, cantautoarea a fost răsplătită cu două premii Grammy și cu șapte trofee Latin Grammy pentru realizările sale muzicale. Piesele sale „Whenever, Wherever”, „La Tortura” și „Hips Don't Lie” au stabilit recorduri nedoborâte de alți muzicieni până în momentul de față.



























































