Scene incredibile pe Maracana la meciul Brazilia-Argentina. Fanii s-au bătut în tribune, forțele de ordine au intervenit, iar Lionel Messi a luat decizia de a retrage echipa de pe teren.
Meciul dintre Brazilia și Argentina a început cu 30 de minute întârziere, la ora 3:00 dimineața, ora Moldovei, când jucătorii oaspeților au acceptat să revină pe teren. Nervii au cedat în timpul imnului Braziliei, când scaune au început să zboare din ambele direcții.
Forțele de ordine au intervenit și au împărțit lovituri cu bastonul în stânga și în dreapta, majoritatea încasate de fanii argentinieni. Jucătorii Argentinei au mers la galerie pentru a încerca să calmeze spiritele. Văzând că fanii lor sunt loviți în continuare de jandarmi, portarul Emiliano Martinez a sărit pe gard și a vrut să-i ia bastonul unui jandarm, fiind bruscat imediat de un alt reprezentant al forțelor de ordine.
Messi s-a enervat și fără să mai discute cu selecționerul Scaloni, căpitanul Argentinei a pornit spre vestiare și le-a făcut semn colegilor să părăsească terenul: „Noi ieșim!”. Iar aceștia l-au urmat fără să clipească. Cei 3.000 de fani argentinieni au fost încercuiți de forțele de ordine imediat după startul partidei.
































































