Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1386: Alertă pentru Moldova, condiția lui Zelenski și cadou lui Putin. Rusia amenință UE

A intrat într-o companie, a amenințat casiera și a furat aproape 40.000 de lei: Tânăr, condamnat la ani de închisoare

missing
23 februarie 2023, ora 10:29

Un tânăr de 29 de ani a fost condamnat la șase ani, cu suspendarea parțială a executării pedepsei pe o perioadă de probă de trei ani, după două episoade de tâlhărie la Bălți.

În data de 28 ianuarie, inculpatul cu o mască pe față, a intrat în incinta unei organizații de creditare nebancare, unde, s-a apropiat de casieră și i-a pus la gât un obiect asemănător unui cuțit. 

Totodată, acesta a amenințat-o cu aplicarea violenței, i-a ordonat femeii transmiterea tuturor banilor din aparatul de casă, iar după ce a primit suma de 17.249, 27 de lei, a părăsit locul comiterii infracțiunii.

Același inculpat, în data de 17 ianuarie, a pătruns în aceeași organizație și acționând după aceeași schemă criminală, amenințând o altă casieră, a sustras 22.500 de lei.

Inculpatul și-a recunoscut integral vina.

Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cine a finanțat în realitate campaniile de pe TikTok ale lui Vasile Costiuc? Ferme de boți și bani veniți din afara țării. /Rețeaua Șor, destabilizări și miliarde în cripto – ce s-a pregătit înainte de alegeri și cine a ajuns totuși în Parlament? /Fugarii revin în scenă: Plahotniuc, Țuțu, Andronachi – toți la Penitenciarul 13. Ce planuri se pun la cale din interior? /Răspunsuri la aceste întrebări și nu doar aflați astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitat: șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Apropierea fără precedent a Moldovei de UE a generat o ofertă bogată de partide și blocuri proeuropene pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. În tabăra proeuropeană a partidelor deja cunoscute li s-au alăturat proiecte politice mai noi, unele dintre ele cu totul neașteptate, cu politicieni care până nu demult serveau cauzei ruse în Moldova. Cine sunt politicienii care de-a lungul anilor și-au schimbat radical retorica, vedeți în noul material de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Când și cum va fi adus Plahotniuc în Moldova? Cât de mult s-a extins rețeaua Șor? Bani negri și troli online - şeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, dezvăluie astăzi la Cutia Neagră PLUS culisele campaniei electorale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Pentru unii primari, aflarea timp de mulți ani la conducerea unei localități devine o afacere de familie. Este și cazul primarului Iuri Onofriiciuc din Vadul lui Vodă, cel mai cunoscut loc de agrement din republică. De peste 20 de ani de când conduce orășelul, familia edilului a reușit să se pricopsească cu mai multe afaceri profitabile în localitate. Acestea au fost construite în detrimentul intereselor primăriei și ale localnicilor. Cum a ajuns o companie fondată de portavocea Kremlinului, Gabriel Călin, candidat la parlamentare, să facă afaceri cu primăria? „Țarul din Vadul lui Vodă”, o nouă investigație la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Plahotniuc revine în prim-plan: este pregătită justiția să-l judece? Președintele CSM, Sergiu Caraman, răspunde întrebărilor-cheie despre dosarele de rezonanță, eșecurile din instanțe, presiunile asupra judecătorilor și vettingul controversat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directoarea Institutului Național al Justiției, Ramona Strugariu, vine la Cutia Neagră PLUS. De ce tinerii nu se mai înghesuie să devină judecători și procurori? Cum poate fi schimbată imaginea unei instituții marcate de suspiciuni? Ce efecte au „scandalurile epistolare” din sistem?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sunt peste 20.000 în întreaga republică. Au fost înregimentați în prima linie de atac a lui Șor și suportă astăzi cel mai dur consecințele. Cine sunt oamenii amendați pentru că au luat bani de la gruparea Șor și cine îi apără în judecată, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Președintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, vine la Cutia Neagră PLUS. Cum sunt aleși procurorii în Moldova? Sunt pedepsiți aceștia pentru lipsă de rezultate? De ce stagnează vettingul și ce se întâmplă cu PACCO?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vladimir Andronachi și Alexandru Vîlcu, judecați penal în dosarul „blanchete pentru pașapoarte”, au reușit să mai dea o lovitură. Agenția Servicii Publice a fost obligată să achite 90 de milioane de lei unei companii conectate la cei doi. Cutia Neagră PLUS a descoperit firmele din paradisuri fiscale implicate în schemă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Alegeri, fake news și presă sub atac. Discutăm la Cutia Neagră PLUS despre polarizarea societății, dezinformarea în an electoral și vulnerabilitățile presei. Invitați: Alina Radu, directoarea Ziarul de Gardă, Petru Macovei, director executiv API și Andrei Curăraru, expert WatchDog.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Interviu exclusiv cu ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Tomasz Kobzdej. Ce poate învăța Chișinăul de la Varșovia în lupta cu dezinformarea? Cum poate deveni infrastructura Moldovei interesantă pentru investitorii polonezi? Dar și ce înseamnă cu adevărat „suveranismul” în contextul alegerilor din această toamnă?

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1385: Presiune pe Zelenski, ordinul lui Putin și „prostie totală”. Trump laudă Rusia și critică Europa
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1385: Presiune pe Zelenski, ordinul lui Putin și „prostie totală”. Trump laudă Rusia și critică Europa
/VIDEO/ Revelion de vis la TV8: Urmăriți în seara dintre ani o comedie cum nu ați mai văzut
/VIDEO/ Revelion de vis la TV8: Urmăriți în seara dintre ani o comedie cum nu ați mai văzut
/VIDEO/ „Am respins toate interferențele Moldovei”: Alegeri peste Nistru, un spectacol menit să imite democrația?
/VIDEO/ „Am respins toate interferențele Moldovei”: Alegeri peste Nistru, un spectacol menit să imite democrația?
/INFOGRAFIC/ Record absolut: TV8.md este cel mai citit site de știri din Moldova. Vă mulțumim!
/INFOGRAFIC/ Record absolut: TV8.md este cel mai citit site de știri din Moldova. Vă mulțumim!
Dorin Recean s-a ales cu o funcție nouă: Decretul semnat de Maia Sandu
Dorin Recean s-a ales cu o funcție nouă: Decretul semnat de Maia Sandu

/VIDEO/ Haos la adăpostul de câini din Bălți? Cum s-au pierdut banii publici ani la rând

missing
10 decembrie 2025, ora 22:15

De la fondare, în 2019, Centrul de adăpost pentru animale fără stăpân din municipiul Bălți a activat la limita legii, în lipsa mai multor autorizații ANSA și cu un management defectuos. În șase ani de activitate, instituția a avut șapte administratori, doi dintre care au intrat în conflict cu legea. Unul a ajuns pe banca acuzațiilor, pentru delapidarea averii întreprinderii municipale. Altul a fost luat la ochi de inspectorii de integritate pentru că a încheiat contracte cu firma tatălui său fără să declare conflictul de interese. 

Mai mult, pe teritoriul centrul de adăpost pentru animale fără stăpân din municipiul Bălți a funcționat și o clinică veterinară neautorizată, arată o anchetă realizată de NordInfo și CU SENS.

La marginea orașului Bălți, pe un teren de aproape un hectar, acum șase ani a fost construit Centrul de adăpost pentru animale fără stăpân, instituție publică aflată în subordinea Consiliului municipal Bălți. Deși acesta poate primi simultan 300 de câini, în ziua în care s-au realizat filmările, în cuștile metalice erau în jur de 400 de patrupezi.

„Da, iată, aceștia toți, noi avem șase rânduri de voliere și acolo avem încă 12 voliere. Acești câini au fost aduși în timp, din 2019, de când s-a fondat instituția. Tot erau aduși, că-s agresivi, că-s mulți. Ei s-au strâns în această cantitate”, a declarat șefa adjunctă a Centrului de adăpost pentru animale fără stăpân din mun. Bălți, Stela Tarlapan. 

Cel mai mult timp a condus instituția Vitali Savciuc, numit în septembrie 2019 de fostul primar Nicolai Grigorișin. A plecat în 20 noiembrie 2023, la doar o zi după alegerea lui Alexandr Petkov. În locul său a fost numit Ion Rotaru, care însă a demisionat după doar nouă zile, afirmând în nota de serviciu că nu i-au fost transmise documentele instituției. 

„Am solicitat să mi se transmită prin act de primire-predare documentele aferente activității instituției pe toată perioada de la constituirea acesteia, cum sunt de exemplu: actele constitutive, ordine/registre de înregistrare a acestora, statul de personal cu schemele de încadrare pentru fiecare an de activitate, dosarele personale ale angajaților, documentele contabile, etc. […] Toate încercările mele de a obține informații suplimentare au eșuat și am primit refuz indirect sub diferite pretexte”, a afirmat Ion Rotaru. 

Astfel, pe 7 decembrie 2023, Petkov a dispus inițierea unei misiuni neplanificate de audit intern al activității Centrului de adăpost pentru animale fără stăpân, pentru a verifica dacă resursele instituției au fost gestionate corespunzător. Cu Sens a contactat-o pe Ala Cojocari, șefa serviciului și conducătoarea echipei care a efectuat controlul.

Reporter: Am dori să discutăm cu dumneavoastră, să ne povestiți, să ne spuneți succint care au fost abaterile depistate? 

Ala Cojocari, șefa Serviciului audit intern, Primăria mun. Bălți: Dumneavoastră dacă faceți așa o solicitare o faceți direct doar prin primar, pentru că eu nu pot să vin la dumneavoastră și să vă divulg informația. Cu atât mai mult, dosarul, din câte cunoașteți, e la CNA. 

Cu Sens au încercat să obțină un comentariu și de la auditoarea Aliona Grădinaru. Fără succes, însă:

„Eu nu vă pot da informații, ne scuzați! La noi misiunea de audit presupune principii de confidențialitate, de integritate și obiectivitate. Ne scuzați!”. 

O notă informativă cu privire la rezultatele auditului a fost publicată pe site-ul Primăriei municipiului Bălți. Mai multe detalii oferă consilierul municipal, Victor Rusu:

„S-au găsit, de exemplu, contracte în valoare de câteva sute de mii de lei, încheiate de fosta administrație cu alte companii dubioase, contracte pentru achiziționarea hranei pentru aceste animale. Un alt element interesant a fost că alimentau un autovehicul de la Centrul de adăpost care este pe benzină, dar în achiziție era cumpărarea motorinei în valoare de peste 40 de mii de lei, un aspirator pentru mobilă în valoare de 20 de mii de lei. Deci, niște bani care nu au fost justificați nici într-un fel”.

În urma auditului, Alexandr Petkov a sesizat Centrul Național Anticorupție, care în primăvara anului 2024 a pornit propria anchetă. Edilul municipiului Bălți a refuzat să discute la acest subiect.

Reporter: Noi lucrăm la un material ce ține de activitatea Centrului de adăpost pentru animale fără stăpân și avem câteva întrebări la dumneavoastră. 

Alexandr Petkov, primarul municipiului Bălți: Chemați, vă rog, poliția. 

Reporter: Dumneavoastră în primăvara anului 2024 ați depus o sesizare… 

Alexandr Petkov, primarul municipiului Bălți: La revedere. 

Reporter: Domnule Petkov, haideți să stabilim un interviu. 

Alexandr Petkov, primarul municipiului Bălți: La revedere, Nicolai. V-am spus, vă mulțumesc foarte mult. La revedere. Nu încălcați vă rog Codul, ce aveți voi acolo, de etică, vă rog foarte mult. 

În baza sesizării primarului de Bălți, ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a Centrului Național Anticorupție au inițiat mai multe acțiuni de urmărire penală și au solicitat, inclusiv, efectuarea unei inspecții financiare la Centrul de adăpost pentru animale fără stăpân din Bălți. Verificarea a fost făcută de Inspectoratul Control Financiar de Stat, instituție subordonată Ministerului Finanțelor. 

Un document care confirmă acest lucru a ajuns și în posesia redacției Cu Sens. Din el s-a aflat că, în perioada 2019 până la jumătatea anului 2024, au fost „stabilite cheltuieli neîntemeiate în sumă totală de 310,5 mii de lei”, au fost „admise cheltuieli neregulamentare în sumă totală de 454,8 mii de lei”, cât și „încălcări ale cadrului normativ aferent achizițiilor publice”. 

Mai mult, Inspectoratul Control Financiar de Stat a cerut administrației Centrului să înlăture abaterile depistate și să nu le mai admită în viitor, iar Consiliului municipal Bălți, în calitate de fondator al instituției publice, i s-a recomandat să „asigure monitorizarea gestionării conforme de către Centrul de Adăpost pentru Animale fără Stăpân a mijloacelor financiare și a patrimoniului public”.

 „Astea deja sunt suficiente pentru a ne da seama că lucrurile stau prost și că ce s-a făcut în toți anii precedenți la Centrul de adăpost ridică multe semne de întrebare. Este destul de gravă situația, fiindcă suntem în secolul XXI, tindem spre o lume modernă, o lume civilizată, în care nu ar trebui să existe astfel de momente când banii noștri sunt delapidați, banii tuturor cetățenilor orașului Bălți”, a declarat consilierul mun. Bălți, Victor Rusu. 

Probleme au existat și în activitatea veterinară. Karl Luganov spune că sterilizările s-au făcut fără documente și fără claritate privind utilizarea anestezicelor, ceea ce ridică semne de întrebare. ANSA confirmă oficial că Centrul nu a avut autorizație pentru Clinica Veterinară între 2019-2024. 

După controlul ANSA, actuala conducere a obținut două autorizații din trei. Administrator interimar este acum Marius Frecăuțeanu, care spune că a înregistrat un nou regulament și o strategie de dezvoltare și că până la finele anului se va construi o zonă de plimbare pentru câini, pentru a crește adopțiile:

„Primul lucru pe care l-am făcut, în calitate de director interimar, am înregistrat statutul nou și regulamentul nou de funcționare. Ambele sunt în acces deschis. Ambele presupun un set de măsuri foarte importante, cum trebuie să funcționeze azilul, care sunt obiectivele noastre, ce număr de femele și masculi trebuie să fie sterilizate în fiecare lună, ce fel de servicii trebuie să prestăm și unde trebuie să ajungem. De fapt, e o strategie de dezvoltare pentru următoarea perioadă”. 

În tot acest timp, situația câinilor fără stăpân rămâne critică: în primele nouă luni ale acestui an, la UPU Bălți au fost raportate 377 de persoane mușcate de maidanezi, dintre care 157 copii, iar la rabiolog s-au adresat 417 persoane, inclusiv 285 de copii.

Despre toate neregulile, reacțiile autorităților și consecințele pentru administrația Centrului, aflați în investigația realizată de CU SENS.

Ședința Guvernului a început azi cu un protest al fermierilor care acuză statul că nu face nimic pentru a-i ajuta să depășească consecințele secetei din acest an. /Ex-premierul Dorin Recean a fost numit în funcția de consilier prezidențial special. Președinția anunță că acesta se va ocupa de consolidarea securității naționale în contextul amenințărilor de tip hibrid. /Noi polemici între Primăria Chișinău și ministerul Educației. Ion Ceban a declarat azi că examinează introducerea testării antidrog în școli pentru elevii de peste 13 ani. Inițiativa a fost calificată de Dan Perciun drept inutilă și intruzivă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
14 șoferi riscă să rămână fără permise de conducere, după ce ar fi dat mită pentru a obține documentul, iar 9 examinatori de la Ungheni au statut de bănuit într-un dosar de corupție. /De la tribuna partidului pe care îl conduce, primarul Ion Ceban a cerut probe privind presupusul război hibrid al Rusiei împotriva Republicii Moldova, acuzându-i pe cei din PAS de justificări politice. /Fermierii anunță că vor protesta mâine în fața Guvernului. Aceștia cer moratoriu la executările silite și plata sumelor datorate de stat după ce seceta și roada slabă i-au împins în datorii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
La aproximativ un an de când și-a ucis cu bestialitate propria mamă, a fost prins și încătușat. Un bărbat din Anenii Noi a reușit să ascundă de oamenii legii că el este autorul crimei, timp de aproape 10 luni. /Nivelul de sărăcie din Moldova rămâne ridicat, arată rezultatele unui sondaj al BNM privind stabilitatea financiară. Doar unul din patru moldoveni reușește să economisească lunar, în timp peste 70% rămân cu buzunarul gol. /Bucureștiul și-a ales un nou primar. Ciprian Ciucu, candidat PNL, a câștigat alegerile de duminică, obținând peste 36% din voturi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Centrul Anticorupție anunță că a ridicat cinci milioane de lei, după perchezițiile de ieri în dosarul de corupție ce vizează mai mulți funcționarii ai primăriei Chișinău. Banii, în diferită valută, erau păstrați la domiciliile, dar și birourile celor șapte reținuți. /Parcul de distracții OrheiLand se închide. Decizia vine la scurt timp după ce fugarul Ilan Șor a anunțat încetarea proiectelor sociale și a sprijinului politic pentru aleșii săi. /Statele Unite ridică parțial sancțiunile impuse gigantului rus Lukoil. Condiția pusă este însă ca veniturile obținute din tranzacțiile făcute în acest timp de benzinării din afara Rusiei să nu fie transferate către Moscova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Șapte persoane, inclusiv șeful direcției locativ-comunale a primăriei Chișinău, au fost reținute într-un dosar de corupție. În urma perchezițiilor, procurorii au ridicat câteva milioane de lei, în diferită valută. /Noi detalii despre pregătirea destabilizărilor în Republica Moldova. Oamenii legii au efectuat peste 50 de percheziții în care au fost vizate 35 de persoane din mai multe raioane. /Premierul Munteanu planifică tăierea salariilor pentru unii șefi de agenții guvernamentale. Anunțul a fost făcut în contextul aprobării de către Guvern a Legii Bugetului pentru anul viitor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Alertă la Pepeni, Sângerei. Un localnic a găsit o dronă pe un câmp din apropierea satului și a adus-o acasă cu un motocultor. Poliția spune că este vorba despre un aparat de zbor, utilizat pentru inducerea în eroare. /Încă unul dintre primarii lui Ilan Șor pleacă din funcție. După demisia primarului de Orhei și edilul orașului Taraclia și-a depus mandatul. Se prespune că acesta s-a mutat deja la Moscova. /Mai puțin „ajutor la contor”. Guvernul anulează compensațiile pentru energia electrică. Din 1 ianuarie, cheltuielile pentru lumină vor crește cu cel puțin o sută de lei pentru fiecare familie.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Judecat în dosarul fraudei bancare, Vladimir Plahotniuc, a fost însoți, astăzi, pentru prima dată, în fața instanței. /Primarul orașului Orhei și-a anunțat demisia, la apelul lui Ilan Șor, în timp ce consilierii susținuți până acum de fugar ezită să o facă. /Alertă în sudul țării, după un atac cu drone în Ucraina. Punctul de trecere Giurgiulești-Reni a fost închis noaptea trecută, în urma luptelor aeriene de la hotar cu Republica Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fugarul Ilan Șor se plânge că este nevoit să-și închidă „proiectele sociale” din Moldova pentru că nu mai are bani. Mai mult, își retrage și sprijinul politic pentru aleșii săi. /Alegeri fără alegeri în stâng Nistrului. După scrutinul de ieri, Tiraspolul a publicat o listă cu 33 de oameni despre care spune că au devenit deputați ai Sovietului Suprem. /Pacea din Ucraina a fost negociată ieri seară ore bune pe pământ american, în Florida. Ucrainenii și americanii s-au întâlnit față în față.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Organizatorul contrabandei cu arme de la vama Albița a fost plasat în arest în penitenciar pentru 30 de zile. Acesta se declară nevinovat. /Dimineața a început cu 20 de percheziții în dosarul TUX, după ce poliția declara zilele trecute că în schemă au mai apărut 50 de suspecți. /Percheziții și la Kiev. Este vizat Andrii Ermak, șeful de cabinet al președintelui Ucrainei. Oficialul este investigat în dosarul de corupție privind sectorul energetic din țara vecină, cel mai grav din mandatul actualului președinte.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fără o Comisie Electorală funcțională, deputații de la Comrat au stabilit data alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei. /Accident fatal, la Criuleni. Un șofer, urmărit de polițiști, s-a izbit într-o stație de așteptare a transportului public. Mașina a luat foc, iar bărbatul a fost găsit fără viață. /Doi militari de la Gărzile Naționale au fost împușcați, în apropiere de Casa Albă. Un suspect a fost prins. Preşedintele american a denunţat un „act de terorism”.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Compensații mai mici pentru sezonul rece. Ajutorul maxim de 1400 de lei ar putea să scadă până la o mie. Un proiect de lege, în acest sens, ar urma să fie pus în discuție la Guvern. /Ambasadorul rus la Chișinău a fost întâmpinat, la ieșirea din Ministerul de Externe de drona rusească aterizată ieri la Florești. Angajații au așezat-o strategic pe treptele de la intrare, astfel încât diplomatul să o ocolească pentru a putea trece. /Armele și munițiile de contrabandă, descoperite la vama Albița sunt de producție rusească și ar fi fost aduse din Ucraina, fără să fie trecute prin scanerele Serviciului Vamal. Mai mulți vameși sunt vizați într-o anchetă, iar autoritățile avertizează că vor urma demisii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cel puțin 6 drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării noastre, noaptea trecută, iar una dintre ele a aterizat peste acoperișul unei case din Florești fără a provoca pagube. /Percheziții într-un dosar de finanțare ilegală a partidelor și spălare de bani în proporții deosebit de mari, iar potrivit surselor TV8, în vizor ar fi Valeriu Pleșca, fostul ministrul al apărării. /Planul de pace al americanilor a fost revizuit, iar numărul de puncte a fost redus de la 28 la 19. Între timp, rușii, care spun că nu au văzut încă documentul, au atacat noaptea trecută Kievul și au ucis cel puțin 6 civili.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Consilierii MAN și PAS din CMC au fost cât pe ce să se ia la bătaie la ședința de azi, iar mărul discordiei a fost, tradițional, bugetul municipal care nu a fost votat nici la sfârșit de an. /Autoritățile recunosc că cel puțin 30.000 de facturi de gaz emise luna aceasta de Energocom au conținut erori. Ministerul Energiei dă asigurări că datele vor fi corectate, iar facturile următoare vor fi recalculate. /Statele Unite au acceptat să analizeze noul plan de pace elaborat de europeni pentru a pune capăt războiului dintre Ucraina și Rusia. Negocieri la acest subiect se desfășoară încă de ieri, la Geneva, între delegația ucraineană și cea americană.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Autoritățile anunță că au reținut deja trei persoane în cazul camionului plin cu armament prins la vama Albița. 2 suspecți sunt locuitori ai regiunii transnistrene, iar încărcătura era de origine sovietică. /Cinci mașini parcate pe strada Vasile Lupu din capitală au fost distruse de un șofer care a intrat în ele cu automobilul pe care îl conducea. Ca printr-o minune, conducătorul buclucaș a scăpat fără nicio zgârietură. /Ministerul Muncii a propus Guvernului majorarea salariului minim la 6.300 de lei în 2026, cu 15% peste nivelul din 2025. Sindicatele resping propunerea și afirmă că majorarea nu asigură un trai decent în condițiile actuale de viață.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Românii de pe ambele maluri ale Prutului și-au luat azi rămas bun de la patriotul Ilie Ilașcu. Înmormântarea a avut loc la București, în timp ce la Chișinău a fost decretată Zi de Doliu Național și a fost organizată o ceremonie de comemorare. /Un moldovean a fost prins la vama Leușeni - Albița cu un camion încărcat cu armament și muniții, care, potrivit presei din România, urmau să ajungă în Israel. Potrivit lui Renato Usatîi, ar fi vorba de arme americane provenite cel mai probabil din Ucraina. /Moscova și Washingtonul ar încerca să împingă Kievul spre o pace favorabilă Rusiei, care ar presupune cedarea teritoriilor ocupate și statut oficial pentru limba rusă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Spațiul aerian al țării noastre a fost traversat, noaptea trecută de o dronă pe care sistemele de monitorizare moldovenești nu au detectat-o. În acest context, autoritățile de la Chișinău l-au convocat pe ambasadorul rus pentru explicații. /Doliu Național în Republica Moldova, în memoria celui mai aprig luptător pentru integritatea țării, Ilie Ilașcu, trecut în neființă acum două zile. Drapelele vor coborî în bernă mâine, în ziua în care eroul va fi înmormântat la București. /Un atac sângeros al rușilor, în vestul Ucrainei a luat cel puțin 25 de vieți și a rănit în jur de 120 de civili. Moscova a lansat în jur de 500 de drone și aproape 50 de rachete, asupra țării vecine.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
La vârsta de 73 de ani s-a stins din viață Ilie Ilașcu, fostul deținut politic de la Tiraspol și simbol al rezistenței naționale, care în urmă cu 33 de ani lupta pe Nistru pentru eliberarea românilor basarabeni. /Ilie Ilașcu s-a stins din viață în aceeași zi în care regimul de la Tiraspol l-a eliberat pe activistul Vadim Pogorlețchi, condamnat ilegal și supus timp de trei ani unui regim de detenție inuman și izolare totală. /O adolescentă de 17 ani a murit în urma bombardamentelor lansate de ruși asupra regiunii ucrainene Harkov, noaptea trecută. Între timp, liderul de la Kiev anunță ca negocierile de pace cu Moscova ar putea fi reluate.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Autoritățile municipale intenționează să instaleze un gard în jurul Hotelului Național, unde, acum 10 zile, o adolescentă a fost găsită fără suflare. Factura pentru acesta va fi însă plătită de către proprietarul clădirii. /Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului a fost dat afară la scurt timp după instalarea noului ministru al mediului. Supărat pe această decizie, Ion Bulmaga a declarat că intenționează să părăsească atât sistemul, cât și țara. /Câteva blocuri de locuit și mai multe mașini din centrul orașului ucrainean Harkov au fost cuprinse de flăcări, noaptea trecută, în urma unui atac rusesc cu rachete. 3 oameni au murit, iar 14 au fost răniți.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Startul campaniei naționale de împădurire s-a dat cu miniștri și deputați la plantat copaci. Obiectivul Ministerului Mediului esrte ca într-o lună să avem 3500 de hectare de păduri noi. /Americanii le mai dau un răgaz de trei săptămâni rușilor ca să reușească vânzarea activelor Lukoil din străinătate până intră în vigoare sancțiunile. /Ucraina a lovit celebra cale feroviară trans-siberiană a Rusiei. Atacul a blocat transportul pe artera folosită pentru livrările de armament și numiție din Coreea de Nord.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
La câteva săptămâni după discuția avută cu șeful SIS, președintele Adunării Populare a Autonomiei Găgăuze și-a anunțat demisia. La plecare, Dmitri Constantinov a spus că vrea alegerea unui nou legislativ local cât și a bașcanului în aceiași zi. /Doua fabrici clandestine de droguri au fost descoperite în nordul Republicii Moldova. Laboratoarele, specializate în producerea amfetaminei, erau parte a unei rețele cu ramificații în Ungaria și Polonia. /Peste 400 de drone și 18 rachete rusești au fost trimise de ruși spre Kiev, noaptea trecută. Atacurile s-au soldat cu patru decese și 30 de răniți. Ucrainenii au aruncat în aer un depozit de petrol din Novorossiisk.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Lux și opulență. Viața de viceprimar a Irinei Gutnic
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Lux și opulență. Viața de viceprimar a Irinei Gutnic
/VIDEO/ Revelion de vis la TV8: Urmăriți în seara dintre ani o comedie cum nu ați mai văzut
/VIDEO/ Revelion de vis la TV8: Urmăriți în seara dintre ani o comedie cum nu ați mai văzut
/VIDEO/ Ultimul episod „Pescărușul” la TV8: Cine va câștiga 40.000 de lei - află sâmbătă, la ora 19:45
/VIDEO/ Ultimul episod „Pescărușul” la TV8: Cine va câștiga 40.000 de lei - află sâmbătă, la ora 19:45
/INFOGRAFIC/ Record absolut: TV8.md este cel mai citit site de știri din Moldova. Vă mulțumim!
/INFOGRAFIC/ Record absolut: TV8.md este cel mai citit site de știri din Moldova. Vă mulțumim!
/VIDEO/ „A venit acum 1 milion”: Ion Burdiumov de la Primăria Chișinău și alte 6 persoane, reținute după percheziții
/VIDEO/ „A venit acum 1 milion”: Ion Burdiumov de la Primăria Chișinău și alte 6 persoane, reținute după percheziții

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.