Detalii despre fetița de 4 ani, transportată cu un elicopter SMURD la Chișinău: S-a înecat cu o bomboană. Starea copilei
23 iunie 2023, ora 14:44
Micuța de patru ani, care a fost transportată cu elicopterul SMURD de la Vulcănești la Chișinău, se află în stare extrem de gravă, la terapie intensivă. Informația a fost comunicată, pentru TV8, de reprezentanții IMC. Potrivit Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, fetița s-a înecat cu o bomboană. Copilei i s-a făcut rău în dimineața zilei de 22 iunie şi nu a mai putut să respire.
La doar 5 minute de la apelul de urgență, echipa Serviciului de Ambulanță Mobilă de Urgență (SAMU) din Vulcănești a ajuns la locul solicitării și a găsit copila în stare de inconștiență și în moarte clinică. Echipa medicală a început imediat manevrele de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrale, reușind să stabilizeze starea micuței.
Apoi, copila a fost transferată sub supravegherea atentă a parametrilor vitali către personalul medical din cadrul Spitalului Raional Vulcănești.
Copila, care a suferit un stop cardio-respirator, a ajuns la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, cu un elicopter SMURD, pe 22 iunie, în jurul orei 19:14. În momentul aterizării, fetița a fost preluată de medici.
Potrivit IGSU, aceasta este prima intervenție aero-medicală SMURD realizată pe teritoriul Republicii Moldova de la începutul anului 2023.
Cine sunt oamenii din umbră care creează partidele marca Ilan Șor? Cât costă coruperea demnitarilor și cum sunt puse pe roate formațiuni politice proeuropene și unioniste la comanda fugarului de la Moscova? Aflați mecanismele din laboratorul politic al celui mai controversat personaj al momentului într-o nouă anchetă Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
De ce investitorii mari pleacă din Republica Moldova? Cum putem atrage investiții străine? De unde țara noastră poate aduce mai multă forță de muncă? Ce trebuie să facă statul pentru a asigura o creștere economică veritabilă? Răspunsurile le aflați de la invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS, omul de afaceri Vasile Tofan.
Cutia Neagră PLUS
Octavian Iachimovschi, șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție, la Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Un program de stat de impulsionare a industriei de producere a energiei verzi a fost transformat într-o afacere la limita legalității. Beneficiarii principali sunt câțiva afaceriști. Unul dintre ei, după ce a primit pe gratis de la stat avize pentru a crea zeci de parcuri fotovoltaice, le folosește pentru a construi piramide financiare. Situația e cu atât mai proastă cu cât din totalul de 2000 MW de energie regenerabilă pentru care s-au emis avize, doar 10% din aceste capacități s-au transformat în parcuri fotovoltaice și eoliene. O parte a capacităților a devenit marfă scumpă pe o piață neagră.
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Eșec diplomatic la întâlnirea dintre Trump și Zelenski. S-a pierdut șansa păcii? Cum va fi afectată Republica Moldova?
Cutia Neagră PLUS
Trump și Putin împart lumea? Ce urmează după întâlnirea din Arabia Saudită și declarațiile scandaloase ale președintelui american? Oficialii ruși jubilează. Se va afla și Republica Moldova în meniul Moscovei?
/VIDEO/ Vom ieși la vot pe 28 septembrie: Cum a fost stabilită ziua alegerilor parlamentare
/PROMO/ Psihologul meu: Emoții vs. sentimente. De ce e important să le înțelegem și să nu le ignorăm
/VIDEO/ Preț minim istoric la motorină și ieftinire continuă la benzină: Cât vor costa carburanții pe 19, 20 și 21 aprilie 2025
/VIDEO/ „Bătrânii noștri”: Viață plină de griji pentru toți, dar bătrânețe în singurătate. Cum o poți ajuta pe mătușa Parascovia
/VIDEO/ Episcopul Marchel a ratat zborul spre Ierusalim: De ce avionul a decolat fără el
/VIDEO/ Valul de acuzații lansat de Dragalin după demisie, întârziat? Expert: „Nimic mai mult decât niște judecăți de valoare”
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu”: Emoții, lacrimi și mesaje de dor pentru părinți - de la 19:55, doar la TV8
Săptămâna Patimilor: Ce trebuie să faci în Vinerea Mare, înainte de Paște
/VIDEO/ „Bătrânii noștri”: Pediatra care a îngrijit mii de copii, dar niciodată pe ai săi. Cum o poți ajuta pe mătușa Parascovia

/VIDEO/ Vladimir Kovali, despre Olesea Stamate: „Eu am fost împotrivă ca fiica mea să facă politică”
18 aprilie 2025, ora 15:00
Tatăl deputatei Olesea Stamate, care a cerut în instanță, în calitate de avocat ca doi deținuți, condamnați pe viață să fie amnistiați, dă asigurări că niciodată nu și-a consultat fiica în privința modificărilor la legea amnistiei. Declarațiile au fost făcute aseară la emisiunea Cutia Neagră de la TV8 la care a avut o intervenție și ministra Justiției. Veronica Mihailov-Moraru susține că rezultatele preliminare ale anchetei demarate de Ministerul Justiției au arătat că există mai multe semne de întrebare legate de evaluările care au stat la baza eliberării deținuților cu pricina.
„- Să mergem împreună la detectorul de minciuni. - Acum e la modă să mergi acolo. - Dacă nu mă credeți. Eu am fost categoric împotrivă ca fiica mea să se ducă în politică. - Eu v-am întrebat altceva. - Și ce face ea, eu nu sunt de acord. Gata. - Ați consultat-o sau nu? - Nu. Nici nu am de gând”, a menționat avocat, Vladimir Kovali.
Astfel, tatăl Olesei Stamate a dat asigurări că își face treaba de avocat exact așa cum prevede legea și că nu a avut nicio implicare în adoptarea modificărilor la legea amnistiei. Aseară, ministra Justiției a admis că în unele cazuri legea ar fi fost aplicată în mod eronat. Ancheta în acest caz încă se desfășoară, astfel că Veronica Mihailov-Moraru a evitat să ne ofere detalii, inclusiv despre o eventuală demisie a șefului închisorii din Rezina.
„O anchetă va evalua acțiunile celor implicați în procesul de evaluare și eliberare.... Din raționamente obiective, șeful închisorii de la Rezina e încă în funcție. Imediat ce vor fi anunțate rezultatele anchetei, vor fi luate măsurile corespunzătoare. Avem niște rezultate preliminare, dar pentru obiectivitate, nu pot veni cu detalii. Cu siguranță, pe anumite cazuri, legea a fost aplicată eronat, fapt confirmat prin deciziile Curților de Apel care au anulat trei decizii. Pe partea ce ține de evaluări față de anumite persoane, sunt semne de întrebare foarte serioase”, a punctat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
În ultima perioadă, mai multe persoane, condamnate anterior la detenție pe viață pentru crime deosebit de grave, au fost eliberate din penitenciar. Totul s a întâmplat după modificările la Legea Amnistiei, făcute în anul 2022, la propunerea deputatei PAS, Olesea Stamate. În consecință, Stamate a fost exclusă din PAS. Ulterior, la cererea procurorului general, Curtea Constituțională a suspendat modificările până la pronunțarea unei decizii.
Este oficial! Alegerile parlamentare se vor desfășura pe 28 septembrie, a decis azi majoritatea parlamentară. Înainte ca inițiativa să fie supusă votului, Maia Sandu a susținut un discurs de la tribuna legislativului, pe fundalul huiduielilor opoziției. /Olesea Stamate cere ca o comisie de anchetă să investigheze modificările făcute acum trei ani la legea amnistiei. PAS, de cealaltă parte așteaptă ca organele de anchetă să stabilească cine este responsabil de crearea acestei breșe legislative. /Pagubele provocate în agricultură, de înghețuri, se ridică la peste 500 de milioane de lei, cele mai afectate fiind livezile de cireș, vișin, cais sau piersic, spun fermierii. Ministerul de profil afirmă că va oferi despăgubiri dar după ce va face toate evaluările necesare.
Știri cu Angela Gonța
PAS vrea ca alegerile parlamentare să se desfășoare pe data de 28 septembrie. Despre asta a scris Igor Grosu pe pagina sa de facebook, precizând că a fost înregistrat deja un proiect de hotărâre în acest sens, iar mâine se va cere și votul deputaților. /Sisteme noi de apărare antiaeriană ar urma să ajungă în țara noastră, până la sfârșitul acestui an, afirmă ministrul apărării. Acest lucru va fi posibil datorita Uniunii Europene care urmează să aprobe un ajutor de 20 de milioane de euro pentru Republica Moldova. /Olesea Stamate nu renunță la mandatul de deputat, așa cum i-au cerut foștii colegi din PAS după scandalul cu legea amnistiei. Aceasta va rămâne în Parlament ca deputat neafiliat.
Știri cu Angela Gonța
Panică la bordul unui autobuz cu pasageri care venea din Ucraina. Vehiculul a luat foc din mers, lângă Anenii Noi, azi dimineață. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. /Dorin Sușițchi, condamnat anterior la detenție pe viață și eliberat datorită legii amnistiei a fost reținut de poliție, azi dimineață. Bărbatul a fost escortat înapoi la penitenciarul din Rezina, după ce timp de 2 luni s-a aflat în libertate. /Un copil de 9 ani din Hîncești a murit azi dimineață într-un tragic accident rutier. Acesta a fost strivit de un tractor în timp ce traversa strada neregulamentar.
Știri cu Angela Gonța
O femeie din Strășeni a înjunghiat-o pe amanta soțului său. Victima a murit până la sosirea ambulanței, iar soția a fost reținută pentru omor. /Doi moldoveni sunt anchetați în Rusia pentru terorism și trafic ilegal de substanțe explozive. Aceștia au fost reținuți de FSB-ul rusesc care îi prezintă drept agenți ai serviciilor speciale ucrainene. /Curtea Constituțională a decis că de acum încolo, procurorul șef al Autonomiei Găgăuze nu va mai fi ales la recomandarea Adunării populare din regiune. Decizia este irevocabilă.
Știri cu Angela Gonța
Fostul ambasador la Moscova, Andrei Neguța și șoferul reprezentanței diplomatice, au fost achitați în dosarul anabolizantelor. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Căușeni care au constatat că fapta nu întrunește elementele infracțiunii. /Scandalul scrisorii cu lista „procurorilor integri” continuă. Veronica Dragalin spune că este gata să treacă și poligraful ca să demonstreze că spune adevărul. /Tragedie aviatică la New York. Un elicopter, în care se afla directorul unei companii internaționale din domeniul ingineriei, împreună cu familia sa s-a prăbușit în apă. Toate persoanele aflate la bord, inclusiv copiii omului de afaceri, au murit.
Știri cu Angela Gonța
Evghenia Guțul își va petrece mandatul de arest la domiciliu purtând o brățară electronică. /Ministerul agriculturii a programat pentru săptămâna viitoare o ședință cu reprezentanții direcțiilor agricole raionale și cu asociațiile de profil din sector pentru a discuta despre pagubele provocate de înghețurile din ultimele zile. /Donald Trump a suspendat pentru 90 de zile taxele vamale impuse săptămâna trecută, inclusiv și Republicii Moldova și a crescut tarifele pentru China până la 125 de procente.
Știri cu Angela Gonța
A nins ca în toiul iernii, la nord, mai multe raioane ale țării fiind acoperite de zăpadă. Fenomenul a stârnit îngrijorare în rândul agricultorilor și a provocat mai multe accidente pe șosele. /Procurorii anticorupție cer prelungirea mandatului de arest pe numele Evgheniei Guțul. Bașcana a fost escortată la judecătoria Chișinău cu sediul Buiucani unde s-au adunat și susținătorii săi. /Modificările făcute în 2022 la legea amnistiei au fost suspendate de Curtea Constituțională până la examinarea sesizării procurorului general. Între timp, autoarea proiectului a venit cu noi explicații la subiect.
Știri cu Angela Gonța
În jur de 600 de milioane de lei vor fi alocați pentru ca primăriile din țară, dar și asociațiile de locatari din Chișinău să poată beneficia de proiecte de infrastructură, cum ar fi drumuri locale, trotuare și curți. Potrivit Guvernului, dosarele pot fi deja depuse. /CFM va primi încă 250 de tone de motorină de la guvern, așa încât să poată achita, până la sfârșitul lunii mai restanțele salariale acumulate în 2024. Ce alte măsuri întreprinde instituția pentru a scăpa de datoria de peste 190 de milioane de lei. /China și SUA s-au angajat într-un război comercial total. Trump amenință că va impune taxe de peste 100 de procente, dacă statul chinez nu va ridica până la sfârșitul acestei zile tarifele de 34 la sută anunțate în replică Statelor Unite.
Știri cu Angela Gonța
2 moldoveni au murit pe o șosea din Cluj, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit frontal într-un camion. Presa din România scrie că șoferul ar intrat pe contrasens după ce a adormit la volan. /La 16 ani de la violențele produse pe 7 aprilie 2009, cei de la Promolex cer de la autorități desecretizarea dosarelor privind evenimentele de atunci și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor vinovate, indiferent de funcțiile pe care le-au ocupat sau le ocupă. /Ședința de judecată în unul din dosarele Evgheniei Guțul a fost întreruptă azi de o alertă falsă cu bomba la judecătoria Chișinău cu sediul la Buiucani. Toți oamenii au fost evacuați din edificiu, iar poliția crede că cineva a făcut asta intenționat pentru a tergiversa procesul de judecată al bașcanei Găgăuziei.
Știri cu Angela Gonța
Olesea Stamate a fost exclusă din PAS, iar formațiunea îi cere să-și depună și mandatul de deputat, iar premierul a solicitat demisia șefului de la Administrația Națională a Penitenciarelor. Se întâmplă după ce modificările aduse Legii Amnistiei au dus la eliberarea din închisoare a unor persoane condamnate pe viață pentru infracțiuni foarte grave. /Între timp, interlopul Alexandru Sinigur, eliberat recent datorită modificărilor la legea Amnistiei, a fost reținut într-un nou dosar în care este bănuit de omor. Acesta a fost audiat astăzi de PCCOCS. /Trei angajați ai Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă au fost expulzați din țară. Este răspunsul Moscovei față decizia autorităților moldovenești de a declara persoane indizerabile trei reprezentanți ai Ambasadei Rusiei de la Chișinău.
Știri cu Angela Gonța
Corpurile neînsuflețite a patru persoane au fost descoperite într-un apartament din Vadul lui Vodă. Poliția presupune că victimele s-au intoxicat cu gazul emanat de la un cazan defect. /4 deținuti condamnați anterior la detenție pe viață, printre care interlopi și ucigași au fost deja eliberați, iar guvernarea nu are explicații la fenomenul generat de modificările la lege făcute acum 3 ani de cei din PAS. /După săptămâni de agitație și anxietate publică, președintele Donald Trump a anunțat, aseară, detaliile planului său tarifar, pe care l-a numit „Ziua eliberării”. UE s-a ales cu taxe de 20 la sută, China cu 34 %, iar industria auto va fi taxată cu 25 la sută.
Știri cu Angela Gonța
Evghenia Guțul rămâne în izolator. Curtea de Apel Chisinău a menținut azi decizia primei instanțe care a decis că bașcana va petrece 20 de zile la Penitenciarul 13. Tradiționalele proteste din fața instanței au fost la un pas de a degenera în violențe. /Terenurile agricole de pe teritoriul Republicii Moldova, lăsate în paragină, pot fi date, de acum încolo, în arendă de către primărie. O nouă prevedere din Codul Funciar a intrat în vigoare de ieri și vine să valorifice terenurile arabile. /Piețele financiare își țin răsuflarea înaintea anunțului lui Donald Trump privind noile taxe vamale. Tarifele promise de preşedintele Donald Trump vor fi dezvăluite astăzi şi vor intra în vigoare imediat, în timp ce statele vizate au pregătit propria ripostă, proporțională cu planurile republicanului.
Știri cu Angela Gonța
Așa zisul minister de externe de la Tiraspol dă asigurări că nu știe nimic despre faptul că deputatul condamnat Alexandr Nesterovschi s-ar ascunde în regiunea transnistreană, așa cum anunțau ieri cei de la SIS. /De azi, pensiile, pentru cei care au stagiul complet de cotizare vor crește, în medie, cu 400 de lei. Tot de azi se majoreaza, cu 10 procente și pensiile de dizabilitate. /Alertă de inundații în Grecia. Mai multe insule din Marea Egee au fost acoperite de ape după o furtună severă. Școlile și grădinițile au fost închise, iar drumurile au fost inundate.
/VIDEO/ „Bătrânii noștri”: Cum o poți ajuta pe mătușa Valentina, rămasă singură la 88 de ani
/PROMO/ Psihologul meu: Emoții vs. sentimente. De ce e important să le înțelegem și să nu le ignorăm
/UPDATE/ Fetița care s-a pierdut în pădurea de la Căpriana, găsită la 20 km de locul dispariției. Cum s-a întâmplat
/VIDEO/ „Bătrânii noștri”: Viață plină de griji pentru toți, dar bătrânețe în singurătate. Cum o poți ajuta pe mătușa Parascovia
/VIDEO/ „Bătrânii noștri”: A crescut generații de copii, dar nimeni nu i-a spus „mama”. Cum o poți ajuta pe mătușa Varvara
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni jurnalist al site-ului TV8.md sau reporter de investigație la „Cutia Neagră PLUS”
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu”: Emoții, lacrimi și mesaje de dor pentru părinți - de la 19:55, doar la TV8
/VIDEO/ Dezvăluiri din „laboratorul” politic al lui Ilan Șor. Lista cu prețuri și oamenii trimiși să construiască un partid proeuropean