Două minore de 14 și 15 ani au fost reținute, fiind suspectate de omor cu deosebită cruzime. Fetele, aflându-se în gospodăria unui băiat din satul Ghermănești din raionul Telenești, ar fi intrat într-un conflict cu stăpâna casei, o femeie de 67 de ani, ulterior au sărit la bătaie și au înjunghiat mortal de mai multe ori femeia.
În rezultat, acestea pe rând au înjunghiat-o cu un cuțit în diferite regiuni ale corpului, au acoperit-o cu o plapumă și au fugit de la fața locului, iar cuțitele le-ar fi aruncat într-o fântână de lângă gospodăria victimei.
Minorele nu sunt la prima abatere de la lege, fiind implicate în mai multe cazuri de bătaie în diferite sectoare ale Capitalei, iar unele imagini de agresiune au fost distribuite în mediul online.
Una dintre ele este plasată într-un Centru de plasament în situații de risc din Capitală pe care îl părăsește des fără a înștiința responsabilii.
În fiecare caz poliția a intervenit, solicitând implicarea imediată a specialiștilor pentru responsabilizarea și corectarea comportamentului minorei, dar și examinarea stării sale de sănătate, precum și pentru a preveni ca aceasta să comită alte infracțiuni.
Inspectoratul General al Poliției a sesizat în repetate rânduri
1. Avocatul Poporului
2. Procuratura mun. Chișinău- Oficiul Principal
3. Centrul Comunitar de Sănătate Mintală Botanica
4. Direcția generală pentru protecția drepturilor copilului
5. Direcția politici de protecție a familiei și drepturilor copilului a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
6. Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului din sectorul Centru al capitalei
Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru „ Omor intenționat săvârșit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice”.