Doi fermieri au fost însoțiți în această seară la Inspectoratul de Poliție Centru. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”, de la TV8, că aceștia sunt documentați după ce au luat pe sus o mașină a poliției.
„Colegii mei au fost destul de respectuoși în momentul când au ajuns la localul respectiv, au așteptat să finalizeze luarea mesei, persoanele au ieșit afară și au fost însoțite.
Cât ține de motivul însoțirii acestor persoane la IGP centru este cauza penală care le-a fost intentată astăzi pentru acțiunile admise și abuzului pe care l-au admis asupra unui bun al statului, un mijloc de transport și nesubordonarea cu rea credință la cerințele organelor de drept. Li se va aduce la cunoștință toate prevederile și circumstanțele și vor fi realizate acțiunile procesual-penale corespunzătoare de către organul de urmărire penală”, a spus Cernăuțeanu.
Șeful IGP a precizat că, în prezent, fermierii în cauză nu sunt reținuți, iar aceasta nu este o cauză penală din categoria infracțiunilor grave sau foarte grave, ceea ce ar exclude aplicarea măsurilor de reținere sau arestare a persoanelor implicate.
Potrivit acestuia, dacă vor fi găsiți vinovați, agricultorii respectivi riscă amendă de până la 67.500 de lei, 180 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau până la doi ani de închisoare.