Război în Ucraina, ziua 458: Primii pași ai contraofensivei și sancțiuni UE. Zalujnîi: „E timpul să întoarcem ce ne aparține”

Ministra Justiției, la discuții cu ambasadorii statelor membre ale UE: Le-a prezentat progresele Moldovei în reforma justiției

24 mai 2023, ora 18:40

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, s-a întâlnit, pe 24 mai, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, acreditați la Chișinău. Aceasta le-a prezentat progresele Republicii Moldova în îndeplinirea celor 9 condiționalități propuse aferent sectorului justiției de către Comisia Europeană în Avizul său, privind cererea de aderare a țării noastre la UE.

Ministra a subliniat realizările obținute până în prezent și a prezentat planurile și proiectele de lege care sunt în proces de elaborare pentru a asigura o mai mare eficiență și transparență în sistemul judiciar al țării. De asemenea, a subliniat importanța continuării reformei justiției și a menționat progresele înregistrate în această direcție.

Prezentarea susținută de Veronica Mihailov-Moraru a fost urmată de un dialog constructiv cu ambasadorii, aceștia exprimându-și aprecierea pentru eforturile depuse de Republica Moldova în procesul de reformare a justiției și de aliniere la standardele europene. 

Pe final, ministra le-a mulțumit ambasadorilor pentru sprijinul și asistența acordată Ministerului Justiției, se arată într-un comunicat al instituției.

/VIDEO/ Ploaia a făcut ravagii în unele zone ale țării: Străzi „transformate” în cascade, grindină și mașină avariată
/VIDEO/ Ploaia a făcut ravagii în unele zone ale țării: Străzi „transformate” în cascade, grindină și mașină avariată
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Război în Ucraina, ziua 458: Primii pași ai contraofensivei și sancțiuni UE. Zalujnîi: „E timpul să întoarcem ce ne aparține”
/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 458: Primii pași ai contraofensivei și sancțiuni UE. Zalujnîi: „E timpul să întoarcem ce ne aparține”
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
Tragedie la Ialoveni: Un tânăr a murit electrocutat. Încerca să ridice remorca unui camion
/VIDEO/ Tragedie la Ialoveni: Un tânăr a murit electrocutat. Încerca să ridice remorca unui camion

/VIDEO/ Europa se unește în sprijinul Moldovei, înainte de Summitul CPE. Mesajul clar al liderilor europeni: „Moldova nu este singură”

27 mai 2023, ora 19:24

Mai multe mesaje de susținere vin din diferite părți ale Europei, cu câteva zile înainte de Summitul Comunității Politice Europene, ce va avea loc pe 1 iunie, în Republica Moldova. Lideri europeni au reiterat angajamentul lor față de sprijinirea țării noastre. „Moldova nu este singură”, a spus ferm fiecare.

„Aștept cu nerăbdare să particip la Summitul CPE în Moldova, unde vom discuta modul în care am putea lucra împreună pentru o securitate mai bună și pentru stabilitate pe continentul european. Împreună, trebuie să sprijinim Moldova și să transmitem un mesaj puternic: Moldova nu este singură”, a spus prim-ministra Estoniei, Kaja Kallas.

„În Moldova, vom discuta probleme de importanță crucială pentru familia noastră europeană. Grecia și-a luat angajamentul de a coopera îndeaproape cu vecinii și partenerii săi pentru a face față provocărilor de pe continentul nostru. În acest an, am mărit volumul de exporturi de gaz natural propriu până în Moldova, pentru a-i asigura securitatea energetică. Mesajul nostru este clar: Moldova nu este singură”, a subliniat președinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou.

„Aștept cu nerăbdare să ajung la Chișinău la Summitul CPE în Moldova pentru a discuta cooperarea strategică pe continentul nostru. Întâlnirea noastră la Chișinău va fi o oportunitate vitală pentru noi, în calitate de lideri, să discutăm despre provocările comune și, mai presus de toate, să le facem față împreună. Moldova este parte a familiei noastre europene și, cu siguranță, Moldova nu este singură”, a punctat prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar Taoiseach.

„Sunt entuziasmată să particip la Summitul CPE pe 1 iunie, în Moldova. Din păcate, războiul a revenit pe continentul european și trebuie să rămânem uniți. Moldova nu este singură”, a declarat prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen.

„Sunt încântat să particip la Summitul CPE, este o bună oportunitate de a discuta despre viitorul păcii, libertății și securității în Europa. Anul trecut, ne-am reamintit că menținerea securității în Europa necesită un angajament continuu din partea noastră, a tuturor. Nimeni nu poate face asta singur și nimeni nu trebuie să o facă. Am demonstrat de ce suntem capabili atunci când suntem uniți. Și vom rămâne uniți. Moldova nu este singură!”, a menționat și prim-ministrul Țărilor de Jos, Mark Rutte.

Anterior, și alți oficiali europeni au venit cu mesaje în susținerea Republicii Moldova, înaintea Summitului de pe 1 iunie. Printre ei se numără: președintele Franței, Emmanuel Macron, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, președintele Consiliului European, Charles Michel, cancelarul german, Olaf Scholz.

TV8.md reamintește că pe 1 iunie, în Republica Moldova, va avea loc Summitul Comunității Politice Europene. Astfel, în satul Bulboaca, în cadrul unui complex vitivinicol, țara noastră va găzdui, pentru prima dată, aproximativ 50 de șefi de state și de guverne din Europa și oficiali ai Uniunii Europene. 

Liderii vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.

Comunitatea Politică Europeană a fost creată în 2022, la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron.

Oficial! Președintele Franței vine în Moldova, pe 1 iunie: „Chișinăul va fi centrul Europei. Mulțumesc bunei prietene, Maia Sandu”
/VIDEO/ Președinta Comisiei Europene, în pragul Summitului de pe 1 iunie: „Moldova nu este singură. UE este cu voi”
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Secretul din Larnaca. Conexiunile dintre soțul Emmei Tăbîrță și fiul patronului Trans-Oil
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Secretul din Larnaca. Conexiunile dintre soțul Emmei Tăbîrță și fiul patronului Trans-Oil
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
Interviu cu jurnalista TV8, Mariana Rață: „Scopul unui jurnalist nu este să răstoarne puterea, ci să informeze publicul”
/VIDEO/ Detalii despre tragicul accident de la Orhei: Cum s-a întâmplat totul și cine s-ar face vinovat
/VIDEO/ Detalii despre tragicul accident de la Orhei: Cum s-a întâmplat totul și cine s-ar face vinovat
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni SMM, cameraman, reporter TV sau editor imagine
/VIDEO/ Ediție Specială TV8: Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Mesaje oficiale, rezoluție și horă în PMAN
/VIDEO/ Ediție Specială TV8: Adunarea Națională „Moldova Europeană”. Mesaje oficiale, rezoluție și horă în PMAN
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram