Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1013: Vizită surpriză, soluția lui Zelenski și gluma lui Putin. Kuleba: Lucrurile arată rău pe front

Război în Ucraina, ziua 486: Prigojin renunță la revolta armată și se refugiază în Belarus. Kievul anunță succese pe front

missing
24 iunie 2023, ora 22:35

Noapte tensionată în Rusia unde mai multe oraşe au fost în alertă după ce liderul grupului de mercenari Wagner a pornit ceea ce părea a fi o tentativă de lovitură de stat, după ce o tabără a mercenarilor ar fi fost lovită de o rachetă rusească. Informația a foat negată însă de Ministerul Apărării. Totuși a urmat o lovitură de teatru în rebeliunea de pe teritoriul Rusiei. Şeful mercenarilor ruşi răzvrătiţi Evgheni Prigojin a declarat spre finalul zilei de sâmbătă că a ordonat luptătorilor săi, care au avansat spre Moscova, să se întoarcă la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge, transmite Reuters.

Ministerul ucrainean al Sănătăţii îi îndeamnă pe ucraineni să nu intre în panică, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Moscova de pregătirea unui ”atentat terorist” vizând centrala Nucleară Zaporojie ocupată de ruşi, implicând ”radiaţii” - o ieşire care îngrijorează populaţia Ucrainei, relatează AFP, informează News.ro. Pe de altă parte, Vladimir Soloviov, principalul propagandist al președintelui rus Vladimir Putin, amenință România cu un atac cu „arme nucleare tactice”. Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Zelenski, a spus că acţiunile şefului mercenarilor ruşi Evgheni Prigojin sunt o "operaţiune antiteroristă" şi a declarat că "totul este abia la început în Rusia". În timp ce în Rusia au avut loc turbulenţe, în Ucraina, forţele Kievului au reuşit să avanseze pe frontul de est - potrivit armatei ucrainene, citate de Sky News.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că președintele belarus Alexandr Lukașenko s-a autopropus drept mediator în situația tensionată, fiindcă îl cunoaște pe Evgheni  Prigojin de peste 20 de ani.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, sâmbătă seară, în discursul adresat naţiunii, că ţara sa va fi cu siguranţă capabilă să protejeze Europa de orice forţe ruseşti, şi nu contează cine le comandă, transmite News.ro. El a vorbit în rusă şi a spus că „omul de la Kremlin este evident foarte speriat şi probabil că se ascunde undeva”, potrivit G4media.

UPDATE Dosarul penal deschis pe numele lui Evgheni Prigojin va fi clasat. Anunțul a fost făcut în seara zilei de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, după ce Prigojin a anunțat că pune capăt marșului spre Moscova. Totodată, Kremlinul anunță că Prigojin urmează să plece în Belarus, fără a preciza ce urmează să facă acolo, având cuvântul de onoare al lui Putin, iar luptătorii Wagner care au participat la ultimele evenimente ni vor fi urmăriți penal de autorități, grație reușitelor lor de pe front.

UPDATE În timp ce în Rusia se produceau tulburări, în Ucraina, forțele Kievului au reușit să avanseze pe frontul de est – potrivit armatei ucrainene, transmite Sky News. Trupele lui Volodimir Zelenski au obținut câștiguri în apropierea orașului Bahmut din est – o zonă ocupată de grupul de mercenari Wagner – și într-o zonă mai la sud. Ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a declarat că a fost lansată o ofensivă în apropierea unui grup de sate care înconjoară orașul. „În toate aceste zone, am făcut progrese”, a scris Maliar, scrie G4media. 

UPDATE Oficialii serviciilor de informații din Statele Unite cred că șeful Wagner, Evgheni Prigojin, plănuia de ceva timp o provocare majoră la adresa conducerii militare a Rusiei, au declarat pentru CNN trei persoane familiare cu acest subiect - dar nu era clar care ar fi fost scopul final, scrie Știripesurse.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a vorbit la telefon cu omologul său belarus Alexandr Lukașenko, mulțumindu-i liderului de la Minsk pentru ajutorul oferit in detensionarea situației, potrivit Interfax. Totodată, Lukașenko i-a oferit detalii lui Putin despre discuțiile purtate cu șeful Wagner, Evgheni Prigojin.

UPDATE Postul de televiziune rusesc controlat de stat RT raportează că trupele Wagner par să se pregătească să plece din Rostov. Din imaginile video postate pe rețelele de socializare se poate observa cum trupele Wagner fac poze cu oamenii de pe stradă și râd în grup, scrie Știripesurse.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, are o primă reacție după ce șeful Wagner, Evgheni Prigojin, a anunțat oprirea revoltei din Rusia. „Astăzi, lumea a văzut că șefii Rusiei nu controlează nimic. Nimic. Haos total. Absența totală a oricărei previzibilități. În primul rând, lumea nu ar trebui să se teamă. Știm ce ne protejează. Unitatea noastră", a declarat Zelenski, potrivit Știripesurse.

UPDATE Analiștii spun pe rețelele sociale că Prigojin ar fi primit garanții personale de securitate de la Moscova, plus pentru gruparea pe care o conduce. În plus, ar fi primit asigurări că vor fi demiși liderii militari ruși ai campaniei din Ucraina: ministrul Apărării Serghei Soigu și şeful Statului Major Valeri Gherasimov, potrivit Ziare.com.

UPDATE Wagner renunță și se retrage! Anunțul lui Evghenii Prigojin: „Am mărșăluit până la 200 de kilometri de Moscova. Acum, a sosit momentul în care se poate vărsa sânge. Dându-ne seama de acest lucru, întoarcem coloanele și mergem în direcția opusă, în taberele de campanie".

UPDATE Presa din Rusia anunță că președintele belarus Alexandr Lukașenko, cu acordul liderului de la Kremlin, a avut negocieri pe parcursul întregii zile cu șeful Wagner, Evgheni Prigojin. Potrivit serviciului de presă a liderului de la Minsk, Prigojin a acceptat propunerea de a opri mișcările prin Rusia și de a întreprinde pași pentru dezescaladarea situației.

UPDATE Omul de afaceri Elon Musk a comentat într-o notă ironică retragerea trupelor Wagner din drumul lor spre Moscova.„Metoda retragerii”, a comentat scurt șeful Twitter pe platformă.

UPDATE Ofițeri de poliție cu veste antiglonț și cu mitraliere au fost instalați pe autostrada principală care leagă Moscova de Voronej și Rostov-pe-Don, în timp ce coloana Wagner a trecut de Lipețk. Potrivit Meduza.ro, blindatele au fost scoase pe străzile Moscovei. Cu toate acestea, cercetătorul independent Chris Owen relatează, citând canalul de Telegram rusesc VChK-OGPU, că forțele dislocate pentru a apăra Moscova nu sunt suficiente pentru a-i opri pe mercenarii Wagner și că unități ale apărării ar urma să se predea lui Prigojin, scrie HotNews.

UPDATE În plin război civil, Ministerul rus de Externe avertizează Occidentul să nu se folosească de situația tensionată din Federația Rusă pentru a-și atinge „obiectivele rusofobe”.  Într-o declarație emisă de către diplomația de la Moscova se mai precizează că „asemenea încercări sunt zadarnice și nu vor fi susținute nici în Rusia, nici în rândul forțelor politice sănătoase din străinătate. Suntem convinși că în viitorul apropiat situația se va soluționa”.

UPDATE Adjunctul șefului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a spus că autoritățile ruse nu vor permite un scenariu în care armele nucleare ajung în mâinile bandiților, iar Ministerul de Externe al Rusiei asigură că rebeliunea va fi rezolvată "in viitorul apropiat."

UPDATE Ţările UE care se învecinează cu Rusia sunt în alertă, unele dintre ele sporindu-şi securitatea la graniţă, după ce grupul paramilitar Wagner a preluat controlul unui oraş strategic din Rusia şi a ameninţat că va ataca Moscova, potrivit Mediafax.

UPDATE Panică la Rostov: Momentul in care un mercenar Wagner trage focuri de armă spre clădirea Rostelecom. Oamenii au luat-o la fugă.

UPDATE Prigojin ia cu asalt Moscova. Domnia lui Putin s-ar putea sfârși în câteva ore. Autoritățile întăresc paza instituțiilor. Imagini de la Moscova arată vehicule blindate pe străzi, blocaje rutiere instituite de forțe speciale în jurul orașului, în timp ce oficiali militari demarează acțiuni pentru a asigura atât Kremlinul, cât și clădirea Dumei, Parlamentul Rusiei, potrivit Jerusalim Post, citat de NewsWeek. 

UPDATE Pentru premierul Italiei, Georgia Meloni, evenimentele de la Moscova stau mărturie a modului în care agresiunea împotriva Ucrainei provoacă instabilitate chiar în interiorul Federației Ruse. Diplomația de la Roma le-a cerut cetățenilor italieni din regiunile Rostov și Voronej din Rusia să rămână la adăpost și să se țină la curent cu evoluția situației, scrie Rador. 

UPDATE Letonia anunţă sâmbătă, 24 iunie, o consolidare a securităţii la frontiere, la fel ca vecinul său eston.Această ţară baltică nu le mai permite ruşilor să intre pe teritoriul leton.Premierul eston Kaja Kallas a anunţat sâmbătă o consolidare a frontierei cu Rusia şi le-a cerut estonilor să nu se ducă în zona de frontieră, potrivit Ziare.com.

UPDATE Evgheni Prigojin a anunțat pe canalul de Telegram că trupele Wagner au intrat în regiunea Moscovei și că se așteaptă o bătălie pentru controlul Rostov-pe-Don între Wagner și trupele Ahmat conduse de liderul cecen Ramzan Kadîrov, care a rămas, cel puțin momentan, de partea lui Vladimir Putin și a anunțat că ”rebeliunea trebuie oprită”, potrivit G4media.

UPDATE Tancul blocat în poarta circului din Rostov a fost scos în seara zilei. Unele voci susțin că aceste imagini sunt cele mai reprezentative pentru evenimentele din ultimele ore.

UPDATE Șefa opoziției unite din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, i-a îndemnat sâmbătă, 24 iunie, pe concetățenii săi să nu piardă șansa de a salva Belarus. Și regimentul numit după eroul Kastus Kalinovski le-a spus militarilor și civililor „să aștepte semnalul”.

UPDATE Evgheni Prigojin, fondatorul PMC Wagner, după ce a „trădat” Rusia, dacă este bărbat, ar trebui să urmeze exemplul „unui trădător similar al țării” - Boris Pugo, membru al GKChP*, care s-a sinucis în 1991 după o lovitură de stat eșuată, a declarat Igor Rudenya, guvernatorul regiunii Tver, pentru TASS, scrie Știripesurse.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin se confruntă cu cea mai gravă amenințare la adresa puterii din toți cei 23 de ani în care a condus Rusia. Și este uluitor că tot controlul pe care l-a menținut în acest timp,  punctul de forță al autocrației sale, se prăbușește peste noapte, scrie într-o analiză CNN.

UPDATE Liderii G7 poartă discuţii pe măsură ce evoluează situaţia din Rusia, au confirmat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, şi şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock.

UPDATE Ministrul moldovean de Externe Nicu Popescu a venit cu o reacție la tensiunile din Rusia. Popescu susține că în această perioadă complicată „este important să ne îndepărtăm de spațiul euroasiatic al distrugerii și războiului”. Totodată, ministrul atrage atenția asupra importanței continuării parcursului de aderare la UE.

UPDATE Dacă Putin nu reușește să îl elimine rapid pe Evgheni Prigojin, în următoarele 48-72 de ore, totul se poate schimba și/sau prăbuși la Moscova, susține Valentin Naumescu, profesor de Relații Internaționale la Facultatea de Studii Europene, Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, potrivit Adevărul.

UPDATE Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat o lege privind reținerea pentru 30 de zile pentru încălcarea legii marțiale, transmite Rador.

UPDATE Imaginile tancurilor de pe străzile Moscovei amintesc de ultimele luni ale Uniunii Sovietice din 1991, scrie The Guardian într-o analiză care subliniază că Vladimir Putin pare mai slab ca oricând de când a devenit președinte în 2000.

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că autorităţile române monitorizează îndeaproape evoluţia evenimentelor din Rusia, el fiind informat în permanenţă despre ce se întâmplă. ”Suntem în contact constant cu Aliaţii”, arată Iohannis într-o postare pe contul de Twitter.

UPDATE Preşedintele ucrainean a declarat, într-o postare din mediul online, că Putin și-a mascat, până acum, slăbiciunea prin propagandă şi minciuni, dar în prezent nu o mai poate ascunde. 

UPDATE În plină revoltă armată a grupului de mercenari Wagner, patriarhul Kiril, şeful Bisericii ortodoxe ruse şi aliat al preşedintelui Vladimir Putin, a lansat sâmbătă un apel la "unitate" în faţa "tentativelor de a semăna discordie", notează Adevărul.

UPDATE Îmbulzeală la gara din Rostov. Potrivit presei, oamenii încearcă să părăsească orașul după evenimentele tensionate.

UPDATE Președintele balarus Aleksandr Lukașenko și-ar fi dus toată familia în Turcia. Potrivit presei, avionul ar fi aterizat la ora 5 dimineața. Avionul în care s-ar fi aflat familia lui Aleksandr Lukașenko ar fi zburat pe o rută ciudată și, se pare, ar fi ocolit în mod deliberat regiunile Federației Ruse afectate de rebeliunea Wagner. Potrivit sursei citate, nu se știe dacă președintele belarus se afla în avion. Președintele Aleksandr Lukașenko nu a mai apărut în public de vineri, scrie Realitatea. 

UPDATE Secretariatul vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a negat informația conform căreia politicianul ar fi părăsit Moscova. De altfel, Medvedev i-a îndemnat pe ruși să se unească în jurul lui Vladimir Putin, împotriva rebeliunii Wagner, scrie Digi24.

UPDATE Guvernatorul regiunii Lipețk – situată între orașul Voronej și capitala Moscova – le-a cerut locuitorilor să evite să iasă din case și să renunțe la călătorii, fie cu vehicule private, fie cu mijloacele de transport în comun, scrie Libertatea.

UPDATE Ministrul de Externe ucrainean a îndemnat sâmbătă comunitatea internaţională "să renunţe la falsa neutralitate" privind Rusia şi să furnizeze Kievului toate armele de care are nevoie pentru a îndepărta forţele Moscovei de pe teritoriul ucrainean, relatează Reuters.

UPDATE Kremlinul a încercat ieri să negocieze cu Prigojin. A primit un apel de la Administrația Președintelui (nu de la Putin) și i s-a oferit să dea înapoi și să explice toate mesajele sale ca hacking și falsificare vocală”, a scris canalul rusesc Telegram/ Vajnîie Istorii, citând o sursă apropiată Administrației Putin. Sursa a spus că, după ce Prigojin a refuzat să accepte condițiile Administrației, Putin a ordonat să inițieze un dosar penal împotriva lui și să-l trateze dur, scrie NewsWeek.

UPDATE Armata rusă anunţă că a respins nouă asalturi ucrainene în Doneţk şi unul în Zaporojie, în timpul rebeliunii Wagner, potrivit Știripesurse.

UPDATE Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a transmis omologului său rus Vladimir Putin ”susţinerea (sa) deplină” împotriva rebeliunii Wagner, într-o convorbire la telefon, anunţă Kremlinul, relatează AFP.

UPDATE Vorbind pentru Al Jazeera, Jamie Shea, membru asociat la Chatham House, un think tank cu sediul în Marea Britanie, spune că posibilitatea ca Ucraina să profite militar de situaţia din Rusia depinde de modul în care Moscova va gestiona situaţia, notează Mediafax.

UPDATE Avionul președintelui Vladimir Putin ar fi decolat de pe Aeroportul Vnukovo din Moscova și se presupune că se îndreaptă spre Sankt Petersburg, a anunțat Moscow Times citând datele de trafic aerian de pe FlightRadar24. Aeronava a părut să dispară din sistemul de urmărire deasupra regiunii Tver din nord-vestul Rusiei, unde se află una dintre reședințele lui Putin. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat afirmațiile potrivit cărora liderul rus ar fi fugit din Moscova. Potrivit acestuia, președintele lucrează la Kremlin, conform G4media. 

UPDATE Forțe armate ruse desfăşoară sâmbătă operaţiuni de "luptă" în regiunea Voronej, situată la circa 600 km sud de Moscova, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP. Imagini pe rețelele sociale arată o coloană de fum gros după ce un depozit de combustibil ar fi fost aruncat în aer.

UPDATE Evgheni Prigojin a venit cu un nou mesaj în care a declarat că nu are de gând să depună armele și să cedeze. Liderul mercenarilor Wagner a menționat că nu își mai dorește ca "țara să trăiască în corupție, minciună și birocrație".

UPDATE Franţa şi Germania urmăresc îndeaproape situaţia din Rusia, unde liderul grupului de mercenari Wagner a declanşat o revoltă împotriva armatei, au anunţat sâmbătă Palatul Elysee şi guvernul de la Berlin.

UPDATE Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău le recomandă tuturor cetățenilor Republicii Moldova să evite vizitarea regiunilor ruse de la granița cu Ucraina în contextul amenințărilor de securitate existente în Federația Rusă. Având în vedere tensiunile actuale din regiune, autoritățile moldovene îndeamnă cetățenii să evite călătoriile neesențiale în aceste zone și să părăsească regiunile respective în cazul în care deja se află acolo.

UPDATE „Un important realizator pro război proeminent al televiziunii de stat, Vladimir Soloviov, a avertizat despre «războiul civil» într-un videoclip selfie pe care l-a postat pe rețelele de socializare, îndemnând luptătorii lui Wagner să renunțe”, scrie ziarul The New York Times. „Nu suntem noi ruși? Nu ne iubim Patria Mamă? Oare chiar ne lăsăm să pierdem țara prin lupte interne?”, a adăugat starul TV, în ceea ce reprezintă o prima reacție a uneia dintre vocile puternice favorabile Kremlinului, notează Libertatea.

UPDATE Rubla se prăbușește pe fundalul ultimelor evenimente. Presa notează că la marile bănci ruse dolarul a ajuns să coste peste 90 de ruble, iar euro costă peste 100 de ruble.

UPDATE O sursă rusă din domeniul securităţii a declarat sâmbătă că grupul de mercenari Wagner a preluat controlul tuturor instalaţiilor militare din oraşul Voronej, aflat la circa 500 km sud de Moscova, relatează Reuters, potrivit Agerpres. Pe de altă parte, presa rusă publică imagini din centrul orașul în care atmosfera pare calmă.

UPDATE Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov a susținut discursul lui Vladimir Putin, care l-a acuzat pe Evgheni Prigojin de trădare.  Kadîrov a declarat că a trimis luptători în zonele tensionate.

UPDATE "Războiul civil a început oficial" în Rusia, anunță mercenarii Wagner, declarând că o coloană militară  roprie a fost atacată de armata rusă, iar în replică a fost doborât un elicopter al aviației ruse.

UPDATE Mercenarii Wagner anunță în replică faptul că Vladimir Putin nu a luat o decizie corectă și amenință pe pagina de Telegram că Rusia va avea un nou președinte în curând. 

UPDATE Autoritățile de la Moscova se gândesc să impună stare de asediu din cauza rebeliunii lui Evgheni Prigojin, șeful grupului Wagner, ale cărui forțe au cucerit Rostov în noaptea de vineri spre sâmbătă și s-ar deplasa spre capitala Rusiei, potrivit publicației ruse independente The Moscow Times.

UPDATE Ministerul Apărării din Regatul Unit a declarat că statul rus se confruntă cu cea mai mare ameninţare de securitate din perioada recentă, după revolta împotriva Moscovei a grupului de mercenari Wagner, notează HotNews.

UPDATE Vladimir Putin l-a acuzat sâmbătă dimineața pe Evgheni Prigojin de „trădare” și a anunțat că vor fi luate „măsuri extrem de dure” împotriva rebeliunii mercenarilor Wagner.

UPDATE Mai multe rețele de internet din Rusia au blocat canalele de comunicare Wagner, în încercarea de a limita transmiterea înregistrărilor audio și video ale lui Prigojin. În înregistrări, șeful Wagner a susținut că generalii i-au omorât mercenarii și că Rusia a atacat degeaba Ucraina, „în folosul generalilor și oligarhilor”. Nu doar rețelele rusești, ci și serviciul Google News, care agregă știrile, a fost limitat de autoritățile ruse, în zone din mai multe orașe rusești, printre care și Moscova, scrie Libertatea.

UPDATE Consilierul președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a descris acțiunile șefului mercenarilor ruși Evgheni Prigojin drept o "operațiune antiteroristă" și a declarat că "totul este abia la început în Rusia", scrie Știripesurse.

UPDATE Un tanc a rămas blocat în porțile circului din Rostov-pe-Don. Imagini de la fața locului au fost postate de martori.

UPDATE Președintele rus, Vladimir Putin, va susține o declaație televizată a declarat secretarul de presă al șefului statului, Dmitri Peskov, citat de agenția TASS. Mesajul lui Putin vine în contextul tesiunilor recente din Rusia, apărute după ce Evgheni Prigojin a acuzat că o tabără a luptătorilor Wagner a fost atacată de forțele Moscovei, iar în aceste condiții a afirmat că vrea să oprească „răul” conducerii militare ruse.„Într-adevăr, Putin va face un apel în viitorul apropiat”, a spus Dimitri Peskov.

UPDATE Mișcarea declarată a lui Evgheni Prigojin împotriva conducerii militare ruse este „aproape sigur o tentativă de lovitură de stat”, a declarat pentru BBC fostul ambasador american în Ucraina, Bill Taylor.

UPDATE Opozantul şi omul de afaceri rus Mihail Hodorkovski, aflat în exil, a cerut sâmbătă ca liderul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, aflat în rebeliune împotriva armatei ruse, să fie ajutat în lupta sa împotriva regimului lui Vladimir Putin, relatează AFP.

UPDATE Evgheni Prigojin anunță că toate obiectivele militare din orașul Rostov, inclusiv aeroportul, au fost luate sub controlul grupării Wagner. 

UPDATE Evgheni Prigojin anunță că are de gând să blocheze orașul Rostov și, ulterior, să meargă spre Moscova. Declarațiile au fost făcute in cadrul unei întâlniri matinale cu reprezentanții Ministerului rus al Apărării.

UPDATE Confruntarea de la distanță între Prigojin și autoritățile de la Moscova continuă. FSB a percheziționat, cu suportul trupelor OMON, sediile grupului Wagner din Sankt Petersburg, orașul natal al lui Vladimir Putin, potrivit Știripesurse.

UPDATE Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokaiev, se va întâlni duminică dimineață cu consiliul său de securitate pentru a discuta despre riscurile care decurg din situația din Rusia, a declarat sâmbătă biroul preşedintelui Tokaiev. Oficialii kazahi intenționează să adopte un plan de acțiune „privind neutralizarea potenţialului impact negativ al situației din țara vecină şi prietenă asupra securității cetățenilor kazahi și a economiei țării noastre”, se arată într-un comunicat, potrivit Rador.

UPDATE Luptătorii grupării Wagner au intrat în orașul Rostov pe Don, din sudul Rusiei, și au preluat controlul asupra cartierului general al armatei ruse fără să deschidă focul de armă, a declarat sâmbătă, 24 iunie, liderul grupării paramilitare, Evgheni Prigojin, citat de CNN.

UPDATE Elicoptere militare ruse efectuează lovituri asupra coloanei militare a mercenarilor Wagner din regiunea Rostov. Șeful grupării a confirmat atacul, precizând că un aparat de zbor a fost doborât.

UPDATE Grupul de reflecție american Institute of War (ISW) consideră că Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner, urmărește să forțeze o schimbare de conducere în cadrul Ministerului rus al Apărării, dar sugerează că este „puțin probabil să reușească”, deoarece Kremlinul pare să se opună acțiunii sale, transmite BBC, scrie G4media.

UPDATE Tancuri și militari înarmați în centrul orașului Rostov din Rusia! Guvernatorul regiunii, Vasilii Golubev, s-a adresat locuitorilor cu rugămintea de a se abține călătoriilor în centrul orașului și, după posibilitate, să rămână în casele lor. 

UPDATE Guvernatorul regiunii Lipeţk din Rusia le-a cerut locuitorilor să nu călătorească spre sud, în contextul sporirii măsurilor de securitate în Rusia. Lipeţk se află la circa 280 de kilometri nord-est de cea mai apropiată graniţă cu Ucraina şi la peste 500 de kilometri nord de Rostov. Igor Artamonov a scris pe Telegram că măsurile de securitate din regiune sunt înăsprite, cu accent pe protejarea infrastructurii critice, notează G4media.

UPDATE Primarul Moscovei Serghei Sobianin anunță că au loc măsuri antiteroriste cu scopul de a întări măsurile de securitate, fiind introdus un regim suplimentar de control pe drumuri cu limitarea evenimentelor în masă. "Rog să aveți o atitudine de înțelegere față de măsurile luate", a precizat Sobianin în apelul său.

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin este "informat continuu" cu privire la evoluţia situaţiei după anunţul unei rebeliuni armate de către liderul grupului paramilitar Wagner, a anunţat sâmbătă Kremlinul, transmite AFP, citat de Agerpres.

UPDATE Casa Albă monitorizează situaţia din Rusia după revolta grupului paramilitar Wagner împotriva Statului Major rus, a declarat vineri un purtător de cuvânt, adăugând că preşedintele american Joe Biden este ţinut la curent cu evoluţia situaţiei, transmite sâmbătă AFP, citat de Agerpres.

UPDATE Rusia a lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă o nouă salvă de rachete asupra Ucrainei, provocând pagube şi victime, potrivit autorităţilor ucrainene, transmite AFP, citat de Agerpres. În centrul oraşului Dnipro,"mai multe case au fost complet distruse.

UPDATE Guvernul regiunii Voronej din sudul Rusiei a cerut sâmbătă locuitorilor să evite autostrada nord-sud M-4 ce leagă Moscova de regiunile sudice ale ţării deoarece un convoi militar se află în mişcare pe această rută, informează Reuters.

UPDATE Tancuri şi vehicule blindate ocupă poziţii în oraşul rusesc Rostov, în timp ce disputa dintre armată şi mercenarii Wagner ameninţă să degenereze în lupte. Videoclipurile postate pe social media arată soldaţi în uniformă, puternic înarmaţi, în jurul clădirilor guvernamentale. Nu este clar dacă sunt luptători Wagner sau trupe guvernamentale, scrie Rador.

UPDATE Primele imagini cu presupusa coloană militară Wagner, care ține calea spre Rostov, au fost făcute publice. Autenticitatea înregistrării video nu a fost confirmată.

UPDATE Evgheni Prigojin a revenit cu un mesaj în care susține ca Ministerul rus al Apărării a ordonat ca aviația militară să bombardeze coloana mercenarilor Wagner. Totodată, Prigojin le-a mulțumit piloților care au refuzat să execute ordinul. Declarațiile nu au fost comentate oficial sau probate independent. 

UPDATE Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a solicitat guvernului şi Ministerului Apărării să aibă mai multă grijă de armata bulgară şi nu de cele străine, conform Rador. „Cursul noului guvern este să împingă Bulgaria din ce în ce mai aproape de război. Nu consider că este potrivit ca politicieni cu sprijin electoral modest să vorbească şi să îşi asume angajamente atât de grele în numele Bulgariei", a spus acesta. Potrivit președintelui bulgar, datoria principală a Guvernului este să garanteze securitatea şi liniştea cetăţenilor bulgari. "Faptul că războiul se poartă la câteva sute de kilometri de noi nu trebuie să ne liniştească, pentru că operaţiunile escaladează şi se pare că unii politicieni nu îşi dau seama de profunzimea problemei", a adăugat şeful statului.

UPDATE Autoritățile ucrainene au raportat mai multe explozii, după atacul masiv lansat în primele ore ale zilei de armata rusă.

UPDATE Evgheni Prigojin anunță că luptătorii Wagner au trecut granița dintre Ucraina spre Rusia și intră in regiunea Rostov, fiind lăsați să treacă de militarii ruși. Șeful mercenarilor susține că vor distruge totul ce le va sta în cale. "Vom merge până la capăt", a declarat Prigojin. Deocamdată, nu există confirmări la declarațiile făcute de șeful Wagner.

UPDATE Preşedintele francez Emmanuel Macron a acuzat vineri Rusia că este ''o putere de destabilizare a Africii'' şi şi-a exprimat regretul că deciziile Moscovei ''nu joacă un rol benefic pentru comunitatea internaţională'', informează AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

UPDATE Procurorul general al Federației Ruse, Igor Krasnov, l-a informat pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, despre faptul că a fost deschis un dosar penal pe numele șefului Wagner, Evgheni Prigojin, pentru instigare la rebeliune armată, anunță presă din Rusia.

UPDATE Camioane militare au fost filmate la Ministerul rus al Apărării, iar accesul spre administrația prezidențială rusă a fost blocat de oamenii legii, notează presa de la Moscova.

UPDATE SUA urmăresc atent situația din Rusia, după declarațiile făcute de Evgheni Prigojin, anunță CNN.

UPDATE Ministerul rus al Apărării anunță că militarii ucraineni se folosesc de "provocarea pusă la cale de Prigojin" și întreprind măsuri pentru a avansa in direcția Bahmutului, dar atacurile sunt respinse de aviația militară rusă și artilerie.

UPDATE Postul TV de stat din Rusia "Pervîi Kanal" anunță o ediție specială a buletinului de știri. Jurnaliștii au declarat că lovitura asupra militarilor Wagner este doar o înscenare, fiind citat apelul oficial de a nu da ascultare ordinelor lui Prigojin. Prezentatoarea Ekaterina Andreeva a subliniat de câteva ori faptul că președintele rus Vladimir Putin este la curent cu evenimentele. Ediția s-a încheiat fără a se anunța când va fi următoarea ediție a buletinului de știri.

UPDATE Între timp, Kievul anunță că forțele aeriene militare ruse au lansat un nou atac cu rachete asupra Ucrainei. Autoritățile le cer oamenilor să se adăpostească în locuri sigure.

UPDATE O sursă apropiată serviciilor speciale din Federația Rusă a declarat pentru BBC-Rusia că departamentul din Moscova al FSB este în alertă în aceste momente. Acest lucru este confirmat și de sursa BBC din cercurile armatei, care raportează o „alarmă” în garnizoana Moscovei. Potrivit acestuia, pe autostrada Don (n. r.: drumul Moscova-Voronej-Rostov-pe-Don), FSB, cu sprijinul SOBR (unități speciale de reacție rapidă ale trupelor Gărzii Naționale), au fost înființate puncte de control. Celor de serviciu li se ordonă să deschidă focul "în caz de amenințare", trasmite BBC. În același timp, echipamentul este în modul de pregătire, dar unitățile nu au primit încă un ordin de avansare, scrie Știripesurse.

UPDATE Serviciul Federal de Securitate (FSB) îndeamnă luptătorii Wagner să "nu asculte ordinele criminale ale lui Prigojin și să depună eforturi pentru reținerea lui". Generalul Serghei Surovikin s-a alăturat mesajului FSB și le-a cerut luptătorilor Wagner, într-o adresare video, să revină la locul dislocarea, iar problemele sa fie rezolvate pașnic.

UPDATE Șeful serviciilor de informații militare din Ucraina, Kirilo Budanov, a declarat că Rusia a finalizat pregătirile pentru un atac asupra centralei nucleare Zaporojie, relatează Kyiv Independent, scrie HotNews.

UPDATE Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat vineri că țara sa se așteaptă ca la summitul NATO de la Villnius, care este programat pe 11 și 12 iulie, să primească un răspuns clar și o „formulă” de a deveni membră a alianței, scrie B1.

UPDATE Dacă în ultimii aproape 20 de ani, Germania a avut relații apropiate cu Rusia, de unde a cumpărat combustibili ieftini, iată că acum Berlinul și-a schimbat strategia la 180 de grade, după ce a scăpat de dependența de Moscova. La Conferința de la Londra privind reconstrucția Ucrainei, un înalt oficial german a spus că ”Rusia trebuie să plătească pentru ce a distrus” în țara vecină, scrie Ziare.com.

UPDATE Presa din Rusia notează că în mai multe regiuni din țară a fost instituit planul special "Cetatea". Operațiunea presupune mobilizarea organelor de forță și apărarea principalelor instituții de stat. Deocamdată, nu se cunoaște dacă sunt doar exerciții, cert e că acțiunile au loc în contextul tensiunilor apărute după declarațiile făcute de Prigojin. Tehnică militară ar fi fost filmată inclusiv pe străzile din Moscova.

UPDATE Declarațiile fondatorului grupului de mercenari „Wagner”, Evgheni Prigojin, au devenit baza pentru inițierea unui dosar penal privind instigarea la o rebeliune armată, a transmis Comitetul Național Antiterorism. Ei i-au cerut lui Prigojin să oprească acțiunile ilegale. Liderul grupării paramilitare Wagner a acuzat vineri armata rusă că a efectuat lovituri asupra taberele luptătorilor săi din spatele frontului ucrainean provocând "un număr foarte mare de victime", transmite AFP.

UPDATE Președintele Volodimir Zelenski l-a demis pe comisarul militar din Odesa, Evgheni Borisov, în cadrul unei ședințe a Statului Major, la 23 iunie. Acesta și-ar fi pus la adăpost milioane de dolari în Spania, de la începutul invaziei rusești, potrivit NewsWeek. Totodată, Zelenski a ordonat vineri crearea unei comisii speciale care să desfăşoare un audit asupra activităţii şefilor comisariatelor militare regionale de recrutare

UPDATE Ministerul rus al Apărării a declarat că au fost diseminate informații false pe rețelele de socializare despre presupusa lovitură a Forțelor Armate Ruse asupra „taberelor de antrenament și refacere ale PMC Wagner” desfășurate în cadrul unei operațiuni militare speciale. 

UPDATE "Noi urmărim". Mesajul a fost postat pe Internet de Ministerul ucrainean al Apărării, in contextul ultimelor evenimente tensionante din Federaţia Rusă.

UPDATE Președintele francez Emmanuel Macron nu a exclus vineri posibilitatea de a discuta cu omologul său rus, Vladimir Putin, dacă s-ar întâlni sau dacă ar apărea contextul, relatează AFP. Asta după ce Macron ar fi vrut să participe la summitul BRICS ce urmează să aibă loc în luna august în Africa de Sud, însă Rusia nu a fost așa de încântată de idee, scrie HotNews.

UPDATE Președintele rus Vladmir Putin a fost informat de „situația din jurul lui Evgheni Prigojin”, comandantul grupului de mercenari Wagner, și au fost luate toate măsurile necesare, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Declarația vine după ce Prigojin i-a declarat război lui Serghei Șoigu, ministrul Apărării, pe care îl acuză că a ordonat o lovitură cu rachete asupra unei tabere Wagner, și a promis că pleacă din Ucraina să-l caute, scrie Digi24.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat vineri, 23 iunie, în termeni duri existența unor adăposturi antiatomice inadecvate în întreaga țară, calificând drept „dezamăgitoare" concluziile unei inspecții la nivel național, relatează CNN și Reuters.

UPDATE Evgheni Prigojin a declarat că Ministerul rus al Apărării a inventat pretexte false pentru a-l păcăli pe Vladimir Putin să invadeze Ucraina şi a afirmat că Moscova ar fi putut evita complet războiul. "Nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun pe 24 februarie… Ministerul Apărării încearcă să înșele societatea și pe președinte și să ne spună o poveste despre cum a existat o agresiune nebună din partea Ucrainei și că plănuiau să ne atace cu întregul NATO", a declarat Prigojin, calificând versiunea oficială drept "o poveste frumoasă". "Războiul a fost necesar (…) pentru ca Șoigu să poată deveni mareșal, (…) pentru ca el să poată obține o a doua medalie de «Erou» (al Rusiei). Războiul nu a fost necesar pentru a demilitariza sau denazifica Ucraina", a mai afirmat liderul și fondatorul grupului paramilitar. "Obiectivul a fost de a împărți bunurile materiale (din Ucraina)", a spus el. "Au existat furturi masive în Donbas, dar ei voiau mai mult", a mai afirmat șeful Wagner, potrivit Libertatea.

UPDATE Prințul Harry spera să-i intervieveze pe Vladimir Putin, Donald Trump și Mark Zuckerberg despre trauma copilăriei lor pe un podcast Spotify. El a discutat despre ideile sale cu mai mulți producători și companii de producție, scrie Bloomberg.

UPDATE Ucraina este una dintre cele mai puțin talentate țări europene în ceea ce privește vorbirea în limba lui Shakespeare: un clasament publicat în 2018 a plasat-o pe locul douăzeci și opt dintr-un total de treizeci și două de națiuni. Potrivit unui analist al US Air Force, antrenamentul ar putea dura între patru și șase luni, în principal din cauze lingvistice, dar nu numai. După cum explică Popular Mechanics, soldații Forțelor Aeriene Ucrainene vor trebui, de asemenea, să reînvețe o întreagă gramatică a pilotajului cu F-16. Obișnuiți de ani, chiar decenii, cu o anumită aranjare a sistemelor de zbor, vor trebui să dobândească noi obiceiuri și noi reflexe, avioanele occidentale fiind proiectate într-un mod cu totul diferit, notează Ziare.com. 

UPDATE Herman Haluşcenko, ministrul ucrainean al energiei a declarat că România ia în calcul posibilitatea de a redirecționa o parte din veniturile companiilor din domeniul energiei către refacerea infrastructurii energetice din Ucraina, scrie Gândul.

UPDATE Centrul Științific și Tehnic de Stat al Ucrainei pentru Securitate Nucleară a anunțat joi pe Facebook că populația nu va fi nevoită să consume pastile cu iod în cazul unui accident sau atentat la centrala nucleară de la Zaporojie.

UPDATE Rusia anunţă vineri că a „lărgit considerabil” lista oficialilor europeni cărora le interzice intrarea pe teritoriul rus, ca răspuns la cel de-al 11-lea pachet de sancțiuni impuse Moscovei de Uniunea Europeană (UE), relatează AFP, potrivit News.ro. 

UPDATE Guvernele statelor membre UE susţin ideea de a utiliza randamentele generate de activele ruseşti îngheţate pentru a ajuta Ucraina şi converg asupra posibilelor opţiuni, a anunţat vineri Comisia Europeană, transmite Reuters.

Război în Ucraina, ziua 485: Șansa Moldovei, sancțiuni și lista rușinii. Kievul explică avansul lent: Lovitura principală urmează
Război în Ucraina, ziua 484: Lovitură la poarta spre Crimeea, bătălii dure și plan Marshall. Rusia amenință Moldova cu atac la pod

Comisia Pre-vetting a ajuns pe final de mandat. Despre cele mai importante provocări și scandaluri legate de procesul de evaluare a candidaților și de membrii Comisiei. Invitați: Herman von Hebel și Nadejda Hriptievschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce trenează schimbările în justiție? Cum a ajuns reforma anticorupție un eșec? De ce durează atât de mult curățenia în sistem? Aflăm răspunsurile de la ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a intrat în posesia mai multor ore de înregistrări audio ale discuțiilor purtate de Veaceslav Platon cu Ilan Șor, doi prieteni buni în acea perioadă. Discuțiile ne-au ajutat să reconstruim, piesă cu piesă, întregul puzzle al celei mai mari crime financiare din istoria Republicii Moldova - „Furtul miliardului”.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul este cea mai discutată reformă din domeniul Justiției. Urmează noi demisii la Curțile de apel Bălți, Cahul și Comrat? Câți judecători de la Curtea de Apel Chișinău vor promova testul de integritate? Cine și cum influențează procesul de evaluare a magistraților? Cum se simte vettingul pe interior, dar și care este impactul acestuia asupra întregului sistem, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: vicepreședintele Comisiei Vetting Andrei Bivol și judecătorul Dumitru Racoviță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Candidatul la funcția de președinte Alexadr Stoianoglo și-a petrecut, anul acesta, Crăciunul pe stil vechi în prestigioasa stațiune balneară cehă, Karlovy Vary. Stoianoglo și soția sa Țvetana Curdova au mers acolo însoțiți de prieteni de familie. Cel care a plătit hotelul pentru toți este un moldovean cu afaceri în România, care în utimii doi ani a sponsorizat cu milioane de lei diverse proiecte sociale promovate de Șor. Sponsorul lui Șor l-a însoțit pe Stoianoglo în această vacanță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Andrei Năstase /16.06.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
INTERVIU EXCLUSIV cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii la Chișinău, FERN HORINE.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Munca în Guvern poate aduce venituri de milioane. Mai mulți secretari de stat și șefi de direcții câștigă din salarii și indemnizații mai mult decât primele persoane în stat la un loc. Cine sunt și unde lucrează funcționari cu cele mai mari venituri, aflați la Cutia Neagră Plus.

/INFOGRAFIC/ Rezultate finale alegeri parlamentare în România: Care partide ajung în Senat și Camera Deputaților
/INFOGRAFIC/ Rezultate finale alegeri parlamentare în România: Care partide ajung în Senat și Camera Deputaților
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cine este Călin Georgescu? Terapia cu șoc de la alegerile prezidențiale din România
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cine este Călin Georgescu? Terapia cu șoc de la alegerile prezidențiale din România
/VIDEO/ Pre-Vettingul a făcut sau nu lumină în justiție? Herman von Hebel: „Este începutul unui proces lung”
/VIDEO/ Pre-Vettingul a făcut sau nu lumină în justiție? Herman von Hebel: „Este începutul unui proces lung”
/EXCLUSIV/ Interviu cu Elena Lasconi la TV8: „Nu putem să închidem ochii. E un context geopolitic extrem de dificil”
/EXCLUSIV/ Interviu cu Elena Lasconi la TV8: „Nu putem să închidem ochii. E un context geopolitic extrem de dificil”
Cum a votat Moldova la alegerile parlamentare din România: Partidul Elenei Lasconi - fruntaș
Cum a votat Moldova la alegerile parlamentare din România: Partidul Elenei Lasconi - fruntaș

/VIDEO/ Gazul mai scump pune presiune pe companii: Cum va influența domeniul farmaceutic și hotelier

missing
02 decembrie 2024, ora 22:42

Hotelurile de la noi și-ar putea scumpi serviciile cu zece la sută, iar producătorii de medicamente, cel mai probabil, vor renunța la producerea unor preparate. Acestea ar fi doar câteva dintre consecințele majorării tarifelor la gaze. Problema este că, spre deosebire de consumatorii casnici, agenții economici nu au parte de compensații. Asta înseamnă că, față de luna trecută, gazul îi va costa cu aproape 30 la sută mai scump.

Decizia de a renunța la producerea unor tipuri de medicamente ar putea fi luată în calcul din cauza faptului ca producătorii nu pot majora prețurile la medicamente, acestea fiind plafonate de stat, afirmă reprezentanții Asociației Producătorilor de Medicamente din Moldova.

''Avem experiența anilor precedenți, când creșterile de prețuri la resursele naturale au obligat producătorii să reducă drastic volumele de producție în perioada rece a anului și chiar să renunțe la fabricarea anumitor denumiri de medicamente. Ambele scenarii afectează economia națională, dar și securitatea farmaceutică a țării îngreunând accesul populației la medicamentele esențiale.În prezent nu avem încă informații clare privind noile tarife, sau dacă va exista un eventual program de recuperare a cheltuielilor respective '', a spus președintele Asociației producătorilor de medicamente din Moldova, Gheorghe Apostol.

Și reprezentanții hotelurilor sunt îngrijorați de situație și anunță că dacă nu le vor fi oferite mecanisme de compensare, nu vor avea altă ieșire decât să majoreze prețurile la servicii cu aproape zece la sută.

,,Este mult, noi hotelierii știam că pot fi niște devieri și mici ajustări cum se întâmplă, dar nicidecum că vor fi așa de mari 01.35 MUSCA 00.52 Cel mai degrabă cheltuielile vor fi suportate din tarifele care se oferă la cazare, trebuie să ne asumăm aceste cheltuieli. Sperăm că nu o să continue majorarea în sus mai departe. Aici intrăm și în zona de producere, multe hotele au restaurante, cafenele, multă producere este pe electricitate, cuptoare, utilaje.Într o marjă de până la zece procente o să aibă loc majorare la vânzare.'', a confirmat vicepreședintele Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Intern , Sergiu Cebotari . 

De scumpiri vor fi afectate toate întreprinderile mari care funcționează cu gaz. În ultimii doi ani, multe companii au găsit alternative gazelor naturale. Unii au trecut la curent electeric, în timp ce alții și-au făcut rezerve din timp.

,,Am efectuat o licitație încă în luna august pentru achiziția de gaz, perioada contractată este până la întâi aprilie. Deocamdată pe noi nu ne afectează prețurile majorate la gaz.Folosim în jurul de 200-250 de mii de metri cubi pe lună.Noi ne-am organizat și pregătit de sezonul de iarnă din vară.'', a zis director întreprinderea Franzeluța , Andrei Beșliu.

La sfârșitul săptămânii trecute, Agenția pentru Reglementare în Energetică a majorat tarifele la gazele naturale cu aproape 30 la sută. Astfel, pentru un metru cub de gaz, vom achita 16 lei și 74 de bani cu, trei lei și 62 de bani mai mult decât plăteam până la 1 decembrie. ANRE a declarat că scumpirile au fost inevitabile din cauza majorării prețurilor la bursele europene.

Scumpirile la gaz vor afecta nu doar consumatorii casnici, dar și întreprinderile mari. Companiile farmaceutice ar putea să renunțe la fabricarea unor medicamente, iar hotelurile ar putea deveni mai scumpe cu 10 la sută. /Săptămâna trecute, peste 180 de copii cu vârsta de până la 5 ani au fost internați în spitalele din Chișinău cu infecții respiratorii. Numărul cazurilor a crescut, în ultima perioadă, anunță direcția generală asistență medicală din cadrul Primăriei. /Legislativul din Romania va fi format din 7 partide. Au fost anunțate rezultatele preliminare, care arată că PSD, AUR, PNL, USR, SOS România, UDMR și Partidul Oamenilor Tineri vor face parte din Senat și Camera Deputaților.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a scumpit gazul cu 3 lei și 62 de bani, majorare care vine la pachet și cu scumpirea căldurii centralizate din Chișinău și Bălți. Decizia a fost luată pe fundalul unui protest organizat de socialiști și simpatizanții lor. /În acest context, socialiștii și comuniștii pregătesc o nouă moțiune de cenzură împotriva guvernului Recean si vor alegeri anticipate. Ei consideră că guvernarea nu este capabila să gestioneze situația actuală din domeniul energetic. /Maia Sandu se arată îngrijorată de instaurarea unei guvernări pro-ruse în România dupa alegerile prezidențiale și parlamentare. Cu ce îndemn a venit președinta.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor prezidențiale și cel de-al ldoilea mandat al Maiei Sandu. În timp ce magistrații examinau demersul, afară, socialiștii și simpatizanții lor au organizat un protest scurt prin care au cerut renumararea voturilor. /Curtea de Apel Bălți va rămâne fără judecători. 12 magistrați de acolo, între care și președintele interimar demisionează. Se anunță plecări și la Cahul, dar și la Comrat. /Localnicii din Bîrnova, Ocnița s-au trezit azi dimineață cu bubuituri și explozii, iar un punct de trecere al frontierei moldovenești si-a sistat temporar activitatea. Rușii au atacat cu rachete hidrocentrala de la Novodnestrovsc, de lângă granița cu Republica Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Rușii ar putea lăsa fără gaz regiunea transnistreană de la 1 ianuarie. Asta ar putea duce la o catastrofă umanitară în stânga Nistrului și la scumpiri simțitoare pentru cetățenii de pe malul drept, afirmă premierul Dorin Recean. /ANRE va decide vineri dacă majorează tarifele la gaz, iar săptămâna viitoare, legislativul va organiza dezbateri publice pe acest subiect. Experții cred că majorările au fost impuse de Gazprom pentru a nu lăsa stânga Nistrului fără gaz. /Bunurile obținute fraudulos vor putea fi confiscate chiar dacă vor fi înregistrate pe persoane terțe. Guvernul a votat azi mai multe modificări la mecanismul de confiscare a bunurilor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În prag de iarnă, am putea plăti mai mult pentru gaz. „Moldovagaz” a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică o cerere de majorare a prețului. Cu cât am putea plăti mai mult! /Procuratura anticorupție anunță că Interpol a acceptat cererea de revizuire a refuzului din 2020 de a-l anunța pe Vladimir Plahotniuc în căutare internațională. O decizie în acest sens ar urma să fie luată în câteva luni. /Risc de explozie la Vadul lui Vodă, unde pompierii au scos dintr-o casă cuprinsă de flăcări mai multe butelii cu gaz. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Șoc și surpriză la alegerile din România. Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Pe locul doi s-a clasat Elena Lasconi, care a fost și în topul preferințelor alegătorilor din Republica Moldova. /La 5 ani de când a fugit din țară, ANI a constatat nereguli in averea lui Ilan Șor. Acesta nu ar fi declarat peste 10 milioane de lei pe vremea când era primar și deputat. /Un marș de solidaritate față de femeile din țara noastră, supuse violenței a fost organizat astăzi în capitală. De la an la an, statisticele devin tot mai îngrijorătoare, afirmă ONG-urile.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Secțiile de votare din afara țării, pentru prezidențialele din România, au fost deschise. Moldovenii cu cetățenie romana vor putea vota de astăzi și până duminică la cele 59 de birouri electorale deschise pe teritoriul țării noastre. /Avocatul Poporului pentru drepturile copilului s-a autosesizat în cazul fetiței din Tohatin, batută cu cruzime de mama ei și a solicitat statului să intervină pentru a proteja copila de violență. /Parlamentul urmează să modifice legea specială a fermierilor, votată acum două luni. Ar urma sa fie lărgit cercul agricultorilor eligibili, iar perioada de înghețare a datoriilor va fi extinsă. Anunțul a fost făcut aseară de președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură!
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții la viceguvernatorului Găgăuziei, Ilia Uzun. Acesta este vizat într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. Avem detalii, dar și reacția viceguvernatorului! /Guvernul î-l trimite pe ministrul Energiei la Gazprom după gaz rusesc pentru regiunea transnistreană. Este prima vizită a unui ministru în Federația Rusă după declanșarea războiului de invazie a Ucrainei. /Prima ninsoare din acest an a venit la pachet și cu primele incidente în trafic. Zeci de salvatori și echipe de intervenție au muncit în teren pentru a scoate din șanțuri automobilele derapate de pe șosele, dar și pentru a împrăștia material antiderapant.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Remanierile de la Guvern sunt corecte, afirma președinta Maia Sandu, ca răspuns la criticile aduse ultimelor schimbări din Executiv. /Ministerul apărării anunță ca urmează sa achizitioneze doua sisteme noi de identificare și nimicire a dronelor. Totuși acestea nu sunt suficiente și ar mai fi nevoie de câteva, susțin autoritățile. /Guvernul a ratificat acordul cu Italia care prevede ca moldovenii cu stagiu de muncă atât în Moldova cât și în statul italian, vor fi calificați pentru a beneficia de pensii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
O dronă a fost găsită de un trecător în capitala. Dispozitivul a fost descoperit in zona Arenei Chișinău și a fost preluat de geniști pentru examinare. /Analiștii politici de la noi consideră ineficiente remanierile guvernului și se arată sceptici față de schimbarile făcute. Ce așteptări aveau aceștia! /Astăzi se împlinesc 1000 de zile de când ucrainenii trăiesc în teroarea semănată de invazia rusă în țara vecină. Cu această ocazie, Volodimir Zelenski a publicat un filmuleț în care a arătat prin ce încercări a trecut Ucraina în tot acest timp.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Discuțiile pe marginea remanierilor s-au finalizat. Premierul Dorin Recean urmează să anunțe din clipă în clipă cine sunt miniștrii care își pierd fotoliile. /Tot astăzi, șefa statului Maia Sandu s-a întalnit la Președinție cu liderii partidelor politice. S-a discutat despre reforma justiției și lupta împotriva corupției. Ce au declarat liderii de partide la ieșire! /Un copil de 3 ani și un barbat de 42 de ani au murit intoxicați cu gaz în propria lor locuință. S-a întâmplat în satul Gura Bîcului, Anenii Noi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Doi cameramani ai postului de televiziune Studio-L din Căușeni au fost reținuți de forțele nerecunoscute de la Tiraspol, în timp ce își exercitau misiunea jurnalistică. /Zvonurile încep să se confirme. Ministrul Justiției, cel de la Interne, dar al Agriculturii sunt cei care ar putea fi schimbați. Informația a fost confirmată de către deputatul PAS, Adrian Belâi. Luni, premierul urmează să anunțe noii miniștri. /S-a decis.Parlamentul a votat în lectură finală decizia de a oferi compensații la energie sub formă de plată monetară. Beneficiarii vor trebui să ridice banii până la 30 iunie. Altfel, vor rămâne fără compensații.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Doi cameramani ai postului de televiziune Studio-L din Căușeni au fost reținuți de forțele nerecunoscute de la Tiraspol, în timp ce își exercitau misiunea jurnalistică. /Zvonurile încep să se confirme. Ministrul Justiției, cel de la Interne, dar al Agriculturii sunt cei care ar putea fi schimbați. Informația a fost confirmată de către deputatul PAS, Adrian Belâi. Luni, premierul urmează să anunțe noii miniștri. /S-a decis.Parlamentul a votat în lectură finală decizia de a oferi compensații la energie sub formă de plată monetară. Beneficiarii vor trebui să ridice banii până la 30 iunie. Altfel, vor rămâne fără compensații.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Conturi bancare cu peste 100 milioane de dolari, provenite din spălarea de bani cunoscută drept „Laundromatul rusesc”, au fost înghețate în străinătate, în baza probelor aduse procurorii anticorupție de la Chișinău. De asemenea, pentru alte 90 de milioane de dolari, urmează să fie pus sechestru. /Întreprinderile de stat trebuie să implementeze măsuri anticorupție mai riguroase, în conformitate cu bunele practici europene. Asta relevă un raport, prezentat astăzi de Comitetul Consultativ Independent Anticorupție. Cu ce recomandări vin experții în domeniu! /Un bărbat de 72 de ani din Drochia ar fi încercat să-l omoare pe presupusul amant al soției. Acesta a fost reținut în flagrant, fiind denunțat la poliție de cel pe care îl angajase inițial să comită crima.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Dosarul de trădare de patrie în care este vizat șeful serviciului juridic al Parlamentului, un ofițer al Poliției de Frontieră și soția acestuia, care ar fi fost complice, a fost trimis în instanță. /Notă de protest Kremlinului, înmânată Ambasadorului Federației Ruse la Chișinău. Oleg Ozerov a fost chemat astăzi la Ministerul de Externe. Autoritățile moldovenești i-au cerut Rusiei să se abțină de la orice ingerință în afacerile interne ale Republicii Moldova. /Un șef de secție de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” este cercetat de ofițerii anticorupție, pentru că ar fi perceput sistematic plăți ilegale de la pacienți. Care este reacția instituției!
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se clatină fotoliul șefei de la Procuratura Anticorupție. „Am văzut un eșec total”, a spus președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, unde s-a discutat despre corupția politică. Cu ce reacție a venit Procuratura Anticorupție! /Andrei Spînu se retrage din Guvernul Republicii Moldova și din Partidul Acțiune și Solidaritate. Anunțul a fost făcut într-o postare pe Facebook. Cum și-a motivat plecarea, dar și care a fost reacția colegilor! /Notă de protest Kremlinului pentru ingerințele Federației Ruse în procesul electoral și căderea dronelor rusești pe teritoriul țării. Autoritățile de la Chișinău îl convoacă pe Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Socialiștii nu se pot resemna cu înfrângerea. Membri, dar și simpatizanți ai partidului au protestat astăzi în fața Comisiei Electorale Centrale, în timp ce membrii acesteia examinau sesizările depuse de ei, care se referă la presupusele încălcări în timpul scrutinului. Care este reacția PAS-ului! /Amenzile aplicate până acum alegătorilor care au luat bani în schimbul votului la alegerile prezidențiale și referendum se ridică la 5 milioane de lei. Sancțiunile au fost aplicate de Centrul Național Anticorupție, pe baza proceselor contravenționale întocmite de polițiști. /Mai mulți medici, dar și pacienți au ieșit astăzi astăzi în fața Spitalului Clinic din Bălți, în semn de protest față de decizia instanței de a-l condamna la doi ani de închisoare pe medicul urolog Serghei Cozub. Aceștia au cerut grațierea medicului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Victor Furtună a câștigat concursul pentru funcția de procuror-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Acesta a obținut cel mai mare punctaj în urma interviului desfășurat astăzi de Consiliul Superior al Procurorilor. /Partidul Socialiștilor din Moldova amenință cu proteste. Igor Dodon acuză guvernarea și pe președinta nou aleasă că a furat voturile alegătorilor. Ce răspuns au cei din urmă! /Moldovenii cu cetățenie română vor fi așteptați 5 zile la urne ca să voteze președintele țării și să-și aleagă reprezentanții în Parlamentul de la București. România va deschide în Republica Moldova 59 de secții de votare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se clatină unele fotolii în Guvern. Premierul Dorin Recean promite schimbări în următoarele zile. Acesta nu a precizat însă despre ce miniștri ar fi vorba. /Ministerul Afacerilor Externe respinge acuzațiile autorităților ruse, care au spus că nu recunosc rezultatele alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și le consideră „nedemocratice”. Care a fost și reacția purtătorului de cuvânt al Guvernului! /În doar două zile, peste 100 de mii de persoane s-au înscris în sistem pentru a beneficia de compensații pentru perioada rece a anului. Cei care vor cheltui banii acordați de stat în alte scopuri decât plata facturilor pentru încălzire, vor fi lipsiți de compensație.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Decizia Curții Constituționale privind confirmarea rezultatelor referendumului republican a fost publicată în Monitorul Oficial. Integrarea europeană va fi legalizată în Constituție. /Fraudă de zece milioane de lei dintr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană. Ofițerii anticorupție au descins la cinci angajați ai Moldsilva. /Peste 50 de mii de persoane s-au înscris în sistemul de compensații în prima zi de la lansare. Cererile pot fi depuse până pe 28 noiembrie, inclusiv.

/INFOGRAFIC/ Rezultate finale alegeri parlamentare în România: Care partide ajung în Senat și Camera Deputaților
/INFOGRAFIC/ Rezultate finale alegeri parlamentare în România: Care partide ajung în Senat și Camera Deputaților
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cine este Călin Georgescu? Terapia cu șoc de la alegerile prezidențiale din România
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cine este Călin Georgescu? Terapia cu șoc de la alegerile prezidențiale din România
/VIDEO/ Grav accident la Galați: Trei moldoveni au murit. Primele imagini
/VIDEO/ Grav accident la Galați: Trei moldoveni au murit. Primele imagini
/EXCLUSIV/ Interviu cu Elena Lasconi la TV8: „Nu putem să închidem ochii. E un context geopolitic extrem de dificil”
/EXCLUSIV/ Interviu cu Elena Lasconi la TV8: „Nu putem să închidem ochii. E un context geopolitic extrem de dificil”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1009: Alertă în Moldova și atac masiv în Ucraina! Rusia lasă țara vecină în beznă și amenință Vestul
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1009: Alertă în Moldova și atac masiv în Ucraina! Rusia lasă țara vecină în beznă și amenință Vestul

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.