Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a prezentat noi imagini pentru a demonstra că o cantitate mare de păcură ar fi fost îngropată pe teritoriul Termoelectrica, în 2022. Din imaginile publicate de Usatîi, se vede un tractor care toarnă pământ deasupra unor gropi în care pare a fi o substanță lichidă. Mai mult, se vede clar și fața tractoristului.
Usatîi a arătat și setările videoului, potrivit cărora filmarea a fost făcută pe 8 noiembrie 2022, cu un model de telefon Xiaomi, care a început a fi produs din 4 martie 2021. De cealaltă parte, Termoelectrica a inițiat o anchetă internă și a reiterat că pe parcursul sezonului de încălzire 2022-2023, inclusiv din momentul recepționării păcurii, până în prezent, nu au avut loc deversări, îngropări sau avarii în procesul tehnologic de recepționare, transvazare, stocare și utilizare a păcurii. Doar în noiembrie 2022 s-a înlăturat o fisură pe conducta de condens.
„În acel video pe care l-am publicat, într-adevăr, nu se vedea data când a fost făcut acel video. De asta, mă simțeam obligat să demonstrez că această crimă a avut loc în perioada indicată de mine. Am stabilit că acest video era făcut pe 8 noiembrie 2022. În perioada 2022-2023, au fost mai multe gropi de acest fel. Conducerea Termoelectrica să ne spună că ei îngropau păcură că era de calitate proastă organizată de o companie apropiată de Spînu, că au avut o avarie și cumva, au decis să ascundă o parte din păcură, dar să ne spună nu a avut loc nimic și că astea sunt speculații politice, este un lucru urât și inacceptabil”, a declarat Renato Usatîi.
Acesta mai susține că Termoelectrica a început să cumpere tractoarele galbene, din imagini, în 2017: „Nu existau în 2015, cum spune Termoelectrica. Tractoristul pe care l-am sunat a recunoscut că a avut loc această îngropare, doar că dumnealui spune că pe 7 noiembrie, eu spun că 8. Groapa era proaspăt săpată pentru a îngropa această păcură. De la cisternele din spate, vedeți vreun părâu că a plesnit vreo cisternă, ori a curs deasupra, ca această păcură să ajungă pe pământ?”
În urma apariției în spațiul public a videoclipului care sugerează o posibilă scurgere de păcură, Termoelectrica a anunțat că a dispus efectuarea unei anchete interne pentru a stabili cu exactitate circumstanțele acestui incident.
Într-un comunicat de presă emis pe 24 iulie, întreprinderea subliniază că „în urma efectuării anchetei interne, entitatea va publica rezultatele”.
„Termoelectrica este deschisă și dispusă să colaboreze cu organele de drept ale statului în vederea clarificării oricăror aspecte sau fapte. Termoelectrica a desfășurat toate procedurile de achiziții a păcurii în mod transparent, respectând legislația în vigoare.
La achiziționarea păcurii au fost respectate cerințele Hotărârii de Guvern, nr. 414 din 08.04.2016, iar calitatea păcurii achiziționate de entitate a fost verificată de laboratoarele autorizate, cu certificare europeană. Astfel, pentru toate loturile de păcură livrate au fost prezentate certificate de calitate și rapoarte de încercări”, menționează reprezentanții Termoelectrica.
TV8.md reamintește că Renato Usatîi a prezentat și anterior imagini în care se vede cum o cantitate mare de păcură este îngropată pe teritoriul Termoelectrica. Pe imaginile făcute publice de Renato Usatîi nu era indicată data la care s-ar fi întâmplat totul.
Administrația Termoelectrica a dat asigurări că din momentul procurării păcurii în 2022, până la ora actuală, nu au avut loc deversări, îngropări, avarii în procesul tehnologic de recepționare, transvazare, stocare și utilizare a păcurii și susține că filmarea respectivă poate fi de la un incident din 2015, când s-au scurs în sol o cantitate de păcură.
Ulterior, Procuratura municipiului Chișinău s-a sesizat pe marginea presupuselor acțiuni ilicite de la Termoelectrica, unde ar fi fost îngropată o cantitate semnificativă de păcură. Potrivit Procuraturii, „circumstanțele se vor examina în cadrul procesului penal, materialele fiind remise organului de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Ciocana al Direcției de Poliție Chișinău pentru efectuarea investigațiilor”.