/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 649: Apostolii războiului, embargou Moldovei și alertă din SUA! NATO: Să ne pregătim pentru vești proaste

Cele două minore care ar fi ucis o femeie, la Telenești, vor sta 30 de zile în izolator. Avocatul Poporului s-a sesizat pe caz

25 septembrie 2023, ora 17:07

Cele două adolescente de 14 și 15 ani, care ar fi ucis cu deosebită cruzime o femeie din satul Ghermănești, Telenești, rămân în arest preventiv. Acestea au fost plasate pentru 30 de zile în Penitenciarul numărul 11 de la Bălți. 

Crima înfiorătoare s-a petrecut, vineri, în satul Ghermănești, raionul Telenești. Potrivit poliției, cele două minore sunt din Chișinău și ar fi fost invitate de fiul victimei la ei acasă. Între mama de 67 de ani a bărbatului și fete s-ar fi iscat o ceartă. Poliția nu a divulgat de la ce a pornit totul. Stăpâna casei a fost descoperită într-o baltă de sânge, fiindu-i aplicate multiple lovituri de cuțit.

Iar după ce au văzut că femeia nu mai respiră, minorele au acoperit-o cu plapumă și au plecat, iar cuțitele le-au aruncat într-o fântână de lângă curtea victimei. Nu e clar unde se afla în tot acest timp fiul. 

Minorele nu sunt la prima abatere, potrivit oamenilor legii, anterior, acestea ar fi snopit în bătaie eleve de vârsta lor. Unele episoade au fost filmate, iar imaginile au fost plasate pe internet. Într-un video, apare una din fete, care lovește o altă adolescentă.

Potrivit poliției, una dintre cele două minore implicate în crima de la Telenești se afla într-un Centru de plasament în situații de risc din Capitală, pe care îl părăsea des fără a anunța pe cineva, evadări ce nu ar fi fost sancționate în vreun fel. 

Poliția mai spune că a solicitat de fiecare dată implicarea imediată a specialiștilor pentru responsabilizarea și corectarea comportamentului minorei, dar și examinarea stării sale de sănătate mintală, pentru a preveni comiterea de noi infracțiuni. Oamenii legii au enumerat mai multe instituții la care au apelat. 

Pe acest caz a fost pornit un dosar penal pentru omor intenționat săvârșit cu deosebită cruzime, precum și din motive sadice. 

Procuratura Generală a declarat, pentru TV8, că una din minore a fost vizată în mai multe cauze penale instrumentate de Oficiile Botanica si Ciocana ale Procuraturii mun. Chișinău, pornite în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a diferitor  infracțiuni, inclusiv furt, pungăşie, huliganism. Din motiv că minora nu a constituit subiect al infracțiunii (nu a atins vârsta tragerii la răspundere penală pentru infracțiunile incriminate), procesele penale au fost clasate.

Avocatul Poporului s-a sesizat pe caz și a ținut să precizeze că „niciun copil nu se naște criminal” și că normalizarea unui comportament antisocial este rezultatul unei lungi perioade în care copilul a fost supus abuzurilor și neglijării, perioadă în care nevoile copilului nu au fost satisfăcute, respectiv drepturile copilului au fost încălcate. Orice astfel de comportament poate fi prevenit, prin prevenirea tuturor formelor de violență față de copii.

În contextul dat, ombudsmanul a enumerat câteva acțiuni necesare prevenirii unor comportamente antisociale la copii, precum:

Identificarea timpurie a copiilor în situație de risc

„Mult prea des copiii sunt identificați doar când ajung să deranjeze, prin comportamentul lor, adulții din societate, de obicei în adolescență sau preadolescență. Până atunci suferința lor rămâne invizibilă, traumele acumulându-se zi de zi, an de an. Identificarea tardivă este efectul atât a numărului redus și a pregătirii necorespunzătoare a profesioniștilor cu atribuții în acest sens, cât și a toleranței ridicate a societății la violența față de copii. Cu cât mai târziu se intervine, cu atât mai dificilă și de durată este prelucrarea traumelor acestor copii”.

Sprijinul familiilor cu copii

„Deseori, deși familiile cu copii defavorizate au fost identificate, acestea nu beneficiază de spectrul de servicii necesare depășirii situațiilor de dificultate, ceea ce sporește riscul dezvoltării unor comportamente antisociale la copii”.

Servicii calitative pentru copii cu comportament antisocial, atât sub vârsta răspunderii penale, cât și a celor care au împlinit 14 ani.

„Constatăm că serviciile disponibile la moment sunt insuficiente și de calitate necorespunzătoare. Este nevoie de o abordare multidisciplinară, fiind necesar de a îmbunătăți cooperarea intersectorială”.

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Apostolii războiului. Ce rol joacă preoții în promovarea propagandei ruse în Republica Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Apostolii războiului. Ce rol joacă preoții în promovarea propagandei ruse în Republica Moldova
/FOTO/ Mămică pentru prima oară: Interpreta Dianna Rotaru a născut. Cum a făcut marele anunț
/FOTO/ Mămică pentru prima oară: Interpreta Dianna Rotaru a născut. Cum a făcut marele anunț
Creștinii ortodocși sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în biserică: Ce nu ar trebui să faci astăzi
Creștinii ortodocși sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în biserică: Ce nu ar trebui să faci astăzi
/VIDEO/ Actorul din „Singur acasă” a primit o stea pe Walk of Fame de la Hollywood. Macaulay Culkin a izbucnit în lacrimi
/VIDEO/ Actorul din „Singur acasă” a primit o stea pe Walk of Fame de la Hollywood. Macaulay Culkin a izbucnit în lacrimi
Un transportator de colete pe ruta Moscova-Chișinău, cercetat pentru trafic de influență. Detalii de la CNA
Un transportator de colete pe ruta Moscova-Chișinău, cercetat pentru trafic de influență. Detalii de la CNA

/VIDEO/ Brazii, gata de sărbătoare: Pomii de Crăciun au invadat magazinele și piețele din țară, iar la fabrici se muncește de zor

04 decembrie 2023, ora 23:52

Verzi, pufoși, naturali sau artificiali - pomii de Crăciun au invadat magazinele și piețele din țară. Comercianții spun că s-au înarmat cu brazi pentru toate gusturile și buzunarele, doar că, deocamdată, nu se laudă cu vânzări prea mari. La rândul lor, cumpărătorii cred că încă e prea devreme pentru a împodobi bradul, în timp ce alții se gândesc să scoată și în acest an pomul de Crăciun din debara, deoarece unul nou îi costă prea mult. 

„- Mai aveți mult de lucru? - Da este foarte mult de lucru. - Zilnic, aproximativ, câți faceți? - 20, 30”. 

La fabricile de brazi artificiali se muncește acum de zor. Toți sunt puși pe treabă pentru a scoate pe piață în următoarele zile cât mai mulți pomi de Crăciun. Muncitorii de aici confecționează brazi nu doar iarna, astfel că anual reușesc să vândă peste 50 de mii de unități. 

Doar că acum ritmul e mult mai intens. O parte din brazii artificiali sunt pentru export, dar cei mai mulți ajung în magazinele din țară. Diana Ojovanu muncește de cinci ani în această fabrică și spune că drumul pomilor de Crăciun este destul de lung. Până ajung să aducă atmosfera de sărbătoare în casele oamenilor, aceștia trec prin multe etape. 

„Eu, de exemplu, fac crenguța pentru producerea bradului. Noi pregătim crenguța, după asta pleacă la băieți, să formeze bradul deja, să-l strângă”.

După un drum anevoios, coniferele artificiale ajung în magazine, unde bucură ochiul cumpărătorilor, iar celor care vor să-și ia unul acasă, le golesc buzunarele. Prețurile acestora încep de la 200 de lei, pentru unul mic, în timp ce brazii mari pot depăși cu mult suma de 10.000 de lei.

„Dacă nu țineți cu tot dinadinsul să aveți miros de brad în casă, puteți opta pentru un pom de Crăciun artificial. Aceștia arată cu adevărat ca din povești și vă pot servi mulți ani înainte. Doar că o astfel de achiziție vă va bate un pic la buzunar. Cei mai scumpi, cei din categoria 3D, sunt din silicon si seamăna izbitor de mult cu brazii naturali. Prețul lor ajunge și la 11 mii de lei”.

„Avem trei tipuri de brazi. Brazi din peliculă PVC, brazi plastic, PE sau le mai zicem noi, crenguțe 3D și pin artificial. Diferența între silicon 3D și crenguțele simple, 2D PVC este că 3D are o durată de viață mai mare, adică și 10 ani, 15, 20, în dependență de cum este păstrat”.

Printre puținii cumpărători pe care i-am întâlnit astăzi, este și această femeie. Ea spune că-și dorește un brad artificial, pentru că nu le cad acele, ca în cazul celui natural.

„Optăm pentru unul artificial, mai ales că este aceeași atmosferă de Crăciun, iar dacă dorim un pic mai mult miros de brad, mergem în parc sau la munte”.

Totuși, sunt oameni care nu concep sărbătorile de iarnă fără miros de brad în casă. Iar cei care nu vor ca pomii de Crăciun să ajungă la gunoi după sărbători, îi cumpără în ghiveci, pentru ca mai apoi să-i sădească în grădină sau chiar în curtea blocului. Aceștia au fost aduși din pepiniere și sunt deja puși în vânzare. 

„La magazinele din capitală, prețul brazilor, variază în funcție de mărimea și aspectul fiecăruia. Totuși, daca optam pentru un brad în ghiveci, astfel ca după sărbători, să l plantăm în grădină, va trebui să scoatem din buzunar minimum 180 de lei. Atât costă cei mai mici, pentru că prețul celor mai mari, de aproximativ 2 m, ajunge pana la 1800 de lei”. 

Oamenii care trec pe alături îi admiră, dar încă ezită să-și ia unul natural, pentru a avea în casă și miros de brad sau pentru unul din plastic, cu avantajul de a se bucura de el timp de mai mulți ani. 

„Mai mult prefer brazii naturali, deoarece, transmit mirosul, atmosfera de sărbătoare în casă. E bine că cei artificiali nu elimină acele, dar cei naturali, de multe ori sunt o prioritate”. 

„Sigur că e cu miros, pentru copii e fericire, numai că prețurile sunt mari, cu cel artificial, e altceva”.

Comercianții nu sunt îngrijorați că, deocamdată, cumpărătorii nu dau năvală și spun că oamenii încep să cumpere brazi de la mijlocul lunii decembrie, astfel ca aceștia să reziste până la sărbători. 

„Brăduții naturali, necesită și o îngrijire, când spun de îngrijire, mă refer să fie udați regulat, iar după sărbători nu se scot direct afară, pentru că este un stres pentru plantă, de la +20 de grade, să fie scos la -5, -10 grade”.

Oamenii își vor putea alege un pom de Crăciun și la târgurile de brazi, care urmează să fie deschise în toate sectoarele capitalei. 

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Apostolii războiului. Ce rol joacă preoții în promovarea propagandei ruse în Republica Moldova
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Apostolii războiului. Ce rol joacă preoții în promovarea propagandei ruse în Republica Moldova
/VIDEO/ Detalii cutremurătoare despre tragedia din Căușeni: Bărbatul a fost găsit mort în zăpadă, cu lopata alături
/VIDEO/ Detalii cutremurătoare despre tragedia din Căușeni: Bărbatul a fost găsit mort în zăpadă, cu lopata alături
/VIDEO/ O melodie cântată de Ștefan Petrache și Valentin Dînga a devenit coloana sonoră a unui serial din Rusia: Piesa, lansată în 1970
/VIDEO/ O melodie cântată de Ștefan Petrache și Valentin Dînga a devenit coloana sonoră a unui serial din Rusia: Piesa, lansată în 1970
/VIDEO/ „Copiii trăiesc ca-n rai”: Cum arată grădinița din Edineț, schimbată la față, datorită partenerilor de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ „Copiii trăiesc ca-n rai”: Cum arată grădinița din Edineț, schimbată la față, datorită partenerilor de dezvoltare ai UE
/VIDEO/ Adresă fantomă și nicio activitate: Dezvăluiri despre compania anonimă din Bălți, ce ar urma să furnizeze gaz de 10 lei
/VIDEO/ Adresă fantomă și nicio activitate: Dezvăluiri despre compania anonimă din Bălți, ce ar urma să furnizeze gaz de 10 lei
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram